Campania GATA!
Posted on June 5, 2012 by Go Free
“GATA!” este o campanie iniţiată de „GO FREE – Asociaţia pentru Sprijinirea Societăţii Civile” având ca scop descurajarea mitei electorale din România, prin stoparea iniţiativelor partidelor de fraudare a votului, dar şi prin responsabilizarea cetăţenilor în exercitarea dreptului de a alege conştient şi de a vota responsabil.
Campania „GATA!” este, în contextul alegerilor electorale, un semnal de alarmă pe care societatea civilă îl trage în faţa politicienilor şi al partidelor care manipulează adesea cetăţenii prin avantajele pe termen scurt oferite cetăţenilor sau „cadourile” pe care le dau alegătorilor, văzându-i doar ca ştampile pe buletine de vot. În România această stare de fapt a involuat în ultimii 20 de ani spre mită electorală ca strategie de campanie.
„GATA!” dă un vot de neîncredere tuturor politicienilor care promovează această pomană electorală. Campania „GATA!” condamnă mita electorală ascunsă de partide sub forma unor materiale promoţionale inscripţionate cu însemnele partidului sau ale candidaţilor (şepci, brichete, căni, găleţi, tricouri, umbrele, fulare, odorizante auto, prezervative, etc.), a unor avantaje financiare în schimbul votului sau a mitei în natură (ulei, zahăr, făină etc).
Noi, cetăţenii cu discernământ, trebuie să spunem „GATA!” manipulării, demogogiei, promisiunilor electorale, micilor şi berilor gratuite. „GATA!” preoţilor care se implică în campaniile electorale! „GATA!” bugetelor de campanie care includ mita electorală, „GATA!” tuturor pacticilor ilegale sau imorale promovate de partide în campaniile electorale an de an.
Prin această campanie dorim totodată să reafirmăm încrederea pe care o avem în cetăţenii României și în dreptul lor de a-și alege reprezentanții pe criterii ce pun în valoare principiile bunei guvernări. Noi credem în discernământul şi raţiunea fiecărui individ de a-şi exprima votul considerând propriile convingeri, valori şi pincipii, care nu trebuie alterate prin influența mitei electorale.
Un cetăţean trebuie să voteze informat, nu cumpărat!
Campania “GATA!” este susţinută organizaţii nonguvernamentale din Cluj şi nu numai – Asociaţia European Alternatives, Centrul Raţiu pentru Democraţie, Organizaţia Studenţilor din Universitatea Babeş-Bolyai, Organizaţia Studenţilor Romi – Romano Suno, Asociaţia Dreams for Life, Asociaţia Support for Youth Developement, Asociaţia Cluster, Asociaţia Studenţilor Universităţii de Artă şi Design Cluj-Napoca, Asociaţia pentru Iniţiative Durabile – Alternative, şi RomaniaPozitiva.ro, “Piaţa Universităţii” .
Campania GATA, ediția a II-a. Decembrie 2012.
Cea de-a doua ediţie a campaniei „GATA” apărută în contextul alegerilor parlamentare nu s-a abătut de la scopul iniţial al proiectului – acela de a responsabiliza cetăţeanul cu drept de vot în procesul alegerilor. Considerăm că responsabilitatea noastră nu se termină în momentul în care am pus ştampila pe buletinul de vot, din contră, efectul actului nostru abia atunci începe. Suntem astfel responsabili pentru alegerile pe care le facem, motiv pentru care noi promovăm un vot responsabil în defavoarea votului cumpărat, un vot responsabil în defavoarea votului la întâmplare, în defavoarea votului neinformat.
Tema campaniei „GATA” pe care dorim să o lansăm în dezbatere publică este una simplă:promisiunile electorale ale candidaţilor la alegerile parlamentare.
Conceptul campaniei se construieşte în jurul ideii „porcii zboară”, sau mai degrabă, a realităţii din spatele acestei zicale. Ca reacţie la promisiunile electorale nerealiste lansate în campanie de candidaţii tuturor partidelor a apărut cea de-a doua ediţie a campaniei GATA. „Din 4 în 4 ani porcii zboară!” – acesta este mesajul sub care a fost lansat teasingul pentru campanie. Măsurile promise de politicieni par adesea rupte din basme sau filme SF, astfel că nu au şanse să devină realitate.
Prin această campanie ne dorim să spunem „GATA promisiunilor electorale nerealiste!”,“GATA subestimării electoratului și a capacității lui de a distinge valoarea de adevăr a promisiunilor electorale!”. Visul electoral în care politicienii ne promit „marea cu sarea” trebuie spulberat. E dreptul nostru, al cetăţenilor să acordăm votul unor candidaţi oneşti, care nu încearcă să ne vândă gogoşi, unor oameni care îşi dau interesul să schimbe România prin implementarea unor măsuri reale. Pe acelaşi principiu, este responsabilitatea noastră, a cetăţenilor, să ne informăm cui acordăm votul şi ce măsuri propune acel candidat pentru dezvoltarea României.
Votează pentru o Românie în care porcii nu zboară! Votează responsabil!
Această campanie a fost susținută de societatea civilă: Asociația European Alternatives, Asociația Mișcarea Civică Miliția Spirituală, Asociația Cluster, Asociația Studenților Romi Romano Suno, Asociația Dreams for Life, Asociația Studenților de la Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca, Asociația pentru Inițiative Durabile – Alternative, RomâniaPozitivă.ro .
Recunoaştere
Campania GATA a fost nominalizată la Gala Naţională a Voluntarilor 2012, la categoria „Proiectul de Voluntariat al Anului”, secţiunea „Proiectul de Voluntariat al Anului în Domeniul Activism Civic şi Drepturile Omului”, numărându-se printre 5
finalişti la această secţiune. Proiectul câştigător va fi anunţat pe 12 decembrie în cadrul Galei ce va avea loc la Bucureşti.
Campania GATA, ediția a III-a. Mai 2014.
Unii candidați pentru Parlamentul European au împărtit și în 2014 mita electorală după cum ne-au obișnuit deja, speculând lipsuri existente la nivelul masei de votanți, iar printre temele lansate public spre dezbatere și considerate relevante (doar de ei desigur) s-a numără „aducerea României la ora Europei Centrale”.
Trimitem (și) în Parlamentul European oameni fără valori europene. Cum ar putea un candidat care încearcă să-ți cumpere votul cu o porție de mici sau o consultație medicală gratuită să împărtășească valorile Europei? Noi nu avem încredere în niciun candidat care acceptă ca numele lui să fie plasat pe o pungă de făină și o brichetă și credem că o găleată de voturi nu are nimic de-a face cu valorile europene.
Putem și este nevoie să îi condamnăm pe toți candidații care în campaniile electorale râd de neputința românilor, aruncând de pomană în stânga și în dreapta cu mită electorală legalizată și promisiuni pe care nu ajung nici la al 12-lea mandat să și le respecte.
Este timpul ca toți politicienii din România să înțeleagă că poziția alegătorului nu este cu mâna întinsă.
Comments (1)
Felicitari! Ma bucur sa vad ca exista si alti tineri care simt si gandesc ca si mine! Nu sunt singura si ma bucur!