De la dorința de schimbare la implicare. O poveste personală

Posted on August 7, 2025 by Go Free

  

Sunt Roxana, o fată simplă, dar cu perspective foarte mari. Îmi place să mă consider o artistă, fiind cântăreață încă de la vârsta de 11 ani, iar acum am 23. Am urcat pe scene mari, în fața multor persoane și am avut ocazia să cunosc artiști consacrați din România. Vin din satul Mocești, comuna Iordăcheanu (Prahova) și pot spune cu mândrie că am crescut aici. Am fost mereu înconjurată de natură, de dimineți liniștite, de ceaiul bunicului pe masă și de plimbările prin grădină alături de bunica. Copilăria mea a fost una minunată, trăită într-un sat în care oamenii se cunoșteau foarte bine între ei. Chiar și atunci când treceam prin satele vecine, ne salutam și ne zâmbeam ca și cum ne-am fi cunoscut dintotdeauna.

 Eram un copil năzdrăvan, care își petrecea toată ziua cocoțat pe gard, privind trecătorii. Așa am și primit porecla de „strică-tot” – un nume destul de potrivit la vremea aceea pentru un copil plin de energie. 

Satul din care fac eu parte este și va fi pentru totdeauna locul în care o să revin cu fiecare ocazie. Nu aș da pentru nimic satul natal și casa părintească. Aici am crescut și aici aș vrea să aduc o schimbare în bine comunității. Am urmat liceul în Ploiești, iar de cinci ani sunt stabilită la Brașov. Și chiar dacă nu îi mai cunosc la fel de bine pe localnicii și tinerii din satul meu, asta nu mă împiedică să-mi fac vocea auzită și să încerc să îi aduc mai aproape unii de ceilalți. 

Până acum aproximativ două luni, habar nu aveam cât de faine pot fi proiectele pentru tineri sprijinite de programul Erasmus+. Ce-i drept, așa cum se întâmplă de multe ori, astfel de informații ajung greu la unii dintre noi, cei din mediul rural, pentru că nu există persoane care să ne îndrume spre ele.

Eu însă le-am descoperit din întâmplare, prin intermediul unei cunoștințe, și, sincer vă spun, nu regret absolut nimic. Mi s-a părut foarte interesant ceea ce făcea și cum pleca în mobilități pentru tineri în străinătate. Îmi povestea cu entuziasm despre experiențele trăite, așa că mi-am dorit și eu să aflu unde pot găsi astfel de proiecte și ce trebuie să fac pentru a aplica. Nu știam că există oportunități și în afara celor oferite prin studii. Am cerut linkurile către grupurile de Facebook și conturile de Instagram și am făcut primul pas: m-am înscris în ele. Pentru o persoană introvertită, care nu a avut niciodată curajul să se implice activ sau să-și facă vocea auzită, apariția acestor proiecte a trezit în mine o dorință arzătoare de a face o schimbare, de a lăsa fricile în urmă, de a-mi depăși limitele și de a descoperi mai multe despre mine și despre lumea din jur. Simt că așa a fost menit.

Acum mă bucur că am ajuns la Sâncraiu, în județul Cluj, la cea de-a șasea ediție a Summitului Tinerilor din Mediul Rural (STMR), un eveniment organizat de European Youth Village, un program dedicat tinerilor din mediul rural, ca mine. Am aflat despre summit de la ceilalți participanți din cadrul proiectului Rețeaua de Promotori ai Sănătății Mintale în Mediul Rural, iar curiozitatea m-a împins să mă înscriu.

Experiența de la STMR a fost ceva cu totul diferit și special. Am avut șansa să cunosc persoane noi, alături de care am putut împărtăși idei îndrăznețe și perspective de viitor legate de dezvoltarea comunităților rurale. Cu o parte dintre acești oameni știu că am legat prietenii pe viață și că ne vom revedea și în alte contexte. 

Am luat cu mine acasă tot ce am învățat în cadrul celor trei ateliere pe care le-am ales cu greu dintr-o listă de 15. De la fiecare am preluat informații valoroase pe care abia aștept să le pun în aplicare.

La atelierul „Incluziune și diversitate în lucrul cu tinerii”, susținut de Mihaela Vechiu, am înțeles cât de important este să ne acceptăm unii pe ceilalți, să nu judecăm după aparențe și, mai ales, să ne dorim cu adevărat să-l cunoaștem în profunzime pe cel din fața noastră.

La „Public speaking prin tehnici de teatru”, cu Ionuț Șerban, totul a fost foarte interactiv. M-am implicat în fiecare exercițiu, nu am refuzat niciunul, pentru că știu că locul meu este pe scenă. Exercițiile de dicție, citire și reflecție m-au făcut să conștientizez cât de important este să lucrez constant pentru a mă dezvolta în acest domeniu.

La atelierul „Umbli cu fake-uri”, facilitat de Ioana Filipaș-Calamar, am râs mult și ne-am distrat descoperind știri și analizând dacă acestea sunt reale sau nu. Ioana este formidabilă, are un stil aparte de a prezenta lucrurile și aduce multe exemple concrete de care s-a lovit de-a lungul timpului. 

La Rural Fair – târgul de inițiative rurale – am aflat despre activitățile organizate de tineri în comunitățile lor. Fiecare a venit pregătit cu afișe de promovare, broșuri, stickere, insigne sau alte materiale personalizate, unele realizate de ei, pe care am putut să le luăm acasă ca sursă de inspirație. 

 Tinerii și-au prezentat inițiativele și au vorbit cu noi despre modul în care acestea au crescut treptat. De la un gând mic, totul s-a transformat în ceva care le aduce bucurie și îi face mai responsabili. 

Chiar dacă eu am fost doar un „fluturaș” care a trecut de la un stand la altul pentru a descoperi ce au pregătit ceilalți, asta m-a motivat și mi-a dat încredere că noi, tinerii din rural, ne putem schimba satele. Iar acțiunile celor care deja se implică și rezultatele obținute de comunele care au primit titlul de Sat European de Tineret sau urmează să candideze pentru a-l obține, mă fac și pe mine să fiu mai curajoasă și să încerc să aduc o schimbare în comunitatea mea.

Pe tot parcursul evenimentului m-a impresionat faptul că toate echipele venite să-și promoveze comunitățile și activitățile de tineret desfășurate în sate erau motivate și deschise să comunice între ele și să împărtășească despre reușitele lor. De la fiecare participant am aflat câte ceva nou. Spre exemplu, tinerii din comuna Peștera și-au organizat activitățile pe trei domenii: artă și cultură, digital și sport. Mi-a rămas în minte o inițiativă în care au pus accentul pe mișcare timp de 30 de zile consecutiv, iar tinerii din comună au avut ocazia să încerce un sport nou în fiecare zi. 

M-am simțit foarte ușurată când am realizat că nu este prea târziu să pornesc pe acest drum, să merg la proiecte, să îmi propun să fac voluntariat. Am descoperit că și alții au fost în aceeași situație și că nu este un capăt de lume, din contră. Am primit confirmarea că niciodată nu e prea târziu să încerci ceva nou, că vârsta nu îți pune limite, chiar dacă uneori tindem să credem asta.

Vreau să le mulțumesc tuturor celor care au făcut posibil ca STMR 6.0 să devină „acasă” pentru noi, cei aproximativ 130 de tineri veniți din toate colțurile țării. Sunteți modele de urmat pentru noi și vă asigurăm că v-ați atins scopul propus cu acest eveniment. Pe final mai spun doar atât: LEARN, CONNECT, LEAD – WE ARE THE DREAMERS! 

Material realizat de Andreea Roxana Ivănoiu, colaboratoare la Mica Redacție Rurală, o inițiativă coordonată de Asociația Go Free – Asociația pentru Sprijinirea Societății Civile și Asociația pentru Dezvoltare Activă. Material publicat în cadrul proiectului “Mica Redacție Rurală” finanțat de Comisia Europeană. Fotografii: Georgiana Jucan și arhiva personală.