Viața ta ca deținut politic într-o închisoare comunistă

Posted on May 10, 2022 by Larisa Pantiru

  

Un deținut politic este o persoană arestată, judecată și condamnată la pedeapsa cu închisoarea pentru convingerile și activitățile sale politice. Altfel spus, deținuții politici erau acele persoane care se opuneau ideilor și ideologiilor comuniste. În cadrul proiectului „Stăm cu ochii pe democrație” am avut ocazia să ne întâlnim, la Sfântu Gheorghe, cu doi dintre membrii Asociației Foștilor Deținuți Politici din Județul Covasna: Puskás Attila și Török József.

În prima zi de documentare, pe 26 martie, am vizitat Casa Memorială a Victimelor Dictaturii Comuniste din România, unde am avut ocazia să învățăm mai multe despre viața deținuților politici. Aici am avut ocazia să îl întâlnim pentru prima dată pe domnul Puskás Attila, fost deținut politic, care ne-a povestit despre experiența sa din acele vremuri și ne-a răspuns la întrebări. Citind acest articol sperăm că vom putea înțelege cu toții mai bine perioada comunistă dinainte de 1989, dar și în ce constă democrația.

Domnul Puskás, în prezent în vârstă de 91 de ani, a ajuns deținut politic nu pentru că se opunea vehement regimului, ci pentru că avea convingeri care nu se aliniau cu ideile comuniste. El fiind profesor și poet, a scris câteva poezii pe care Securitatea le-a considerat revoluționiste. Una dintre aceste poezii care i-a adus condamnarea a fost recitată la o nuntă.

Imaginează-ți că tu publici astăzi un mesaj de susținere a Ucrainei pe contul tău de social media. O persoană pe care tu o consideri prieten vede postarea și informează conducerea unui partid unic, pro-rus, despre simpatia ta față de refugiații din Ucraina. Pentru îndrăzneala ta de a gândi liber, urmează să fii anchetat și condamnat la ani mulți de închisoare. 

O poveste similară s-a întâmplat în realitate, doar că simpatia domnului Puskás avea de-a face cu revoluția din Ungaria din 1956, manifestată într-una din poeziile sale. Astfel a fost condamnat la 20 de ani de închisoare, ulterior adăugându-se la sentință încă 10 ani. Acesta a ispășit, totuși, numai 5 ani din pedeapsă.

Majoritatea deținuților politici erau „turnați” de către persoane apropiate acestora cum ar fi: colegi de serviciu, prieteni, rude, vecini sau chiar de către securiști, etc. Exista însă și posibilitatea ca aceștia să fie urmăriți de regim, și nu neapărat turnați de cineva. Dacă statul te considera o amenințare, puteai ajunge oricând un deținut în închisorile comuniste. Nu mai puteai visa să te întorci la școală, la facultate sau să poți obține după eliberare un permis de conducere auto ori un loc de muncă mai bine plătit. Asta, desigur, dacă reușeai să supraviețuiești în închisoare.

Viața în închisorile comuniste era cruntă, cu pedepse grele și inumane, în funcție de cum cooperai cu personalul penitenciarelor. Când începea anchetarea ta, erai adus de gardian la camera de interogatoriu. Ca să nu vezi traseul, erai obligat să porți o pereche de ochelari cu lentilele vopsite. Aici, în camera de interogatoriu, erai așezat pe un scaun fixat în podea, ca să nu te poți apăra cu acesta. 

Când îți scoteau ochelarii erai orbit de lumina unei lămpi îndreptate spre tine. Acum începea procesul de interogare, care urma să fie lung și nemilos. De multe ori, în acest proces erai forțat să numești alți oameni pe care statul îi considera periculoși. Condițiile din celulă erau grele. Ca deținut, erai privat de somn, înfometat, urmărit constant, înghesuit în celule, iar dacă nu cooperai la interogatorii erai izolat în celula „neagră” – o celulă foarte îngustă de mărimea unui dulap, care nu avea căi de aerisire, fără pic de lumină și de foarte puține ori ți se aducea de mâncare. Pe lângă celula „neagră” mai există o celulă numită izolator. Aici condițiile sunt mult mai severe și primești mâncare la fiecare a doua zi, paturile sunt prinse de perete și se coboară doar la ora zece seara. În restul timpului, pentru că ești un deținut, mâinile și picioarele tale sunt legate cu lanțuri grele și ești forțat să stai în picioare perioade foarte mari de timp. Câteva dintre marile centre penitenciare unde alți oameni au pățit la fel au fost la Aiud, Gherla, Sighetul, Pitești, Galați, Râmnicu Sărat, lagărele de muncă de la Salcia, etc.

Despre legătura deținuților cu lumea de afară am aflat de la domnul Török că aceasta nu se putea întreține. Dacă erai căsătorit și închis, partenerul tău era sfătuit, sau mai bine spus obligat, să divorțeze. Același lucru s-a întâmplat și în cazul domnului Puskás, însă soția acestuia nu a dorit să divorțeze, asteptând ca el să fie eliberat. Fie că alegea să te aștepte sau nu, soția sau soțul tău aveau să fie urmăriți de către Securitate și nu li s-ar fi permis să aibă un loc de muncă. 

Poate vrei să știi cum puteai comunica din închisoare cu familia ta. Iată ce ne-a spus domnul Puskás, iar drepturile tale aici nu diferă: „Dacă munceam destul primeam o dată la 3 luni o carte poștală. Acolo trebuia să scrii conform regulamentului [n.r. nu ai voie să transmiți informații despre locul sau condițiile unde ești închis], altfel cartea poștală nu era trimisă. Nu puteam primi răspuns, deci nu știam dacă erau trimise.”. Într-o situație similară s-a aflat și domnul Török, care nu doar că nu avea dreptul la intimitate, dar era ascultat în mod recurent de către Securitate. Și-a amintit o situație în care vorbea cu mama sa la telefon: 

Discuție la telefon între domnul Török și mama acestuia:
„ – Fiule, nu te aud.
  – Mamă, nu mă auzi pentru că Securitatea ne ascultă.
După asta am auzit un pac și n-am mai putut să discutăm”, ne povestește domnul Török.

Din anul 1962 însă condițiile de muncă și întregul regim penitenciar s-au înlesnit, astfel și șansa de a primi scrisoare și colet de acasă s-a îmbunătățit.

Suntem în anul 2022. Am avut ocazia să citim câteva dintre cărțile poștale ale unor deținuți pe pereții din Casa Memorială a Victimelor Dictaturii Comuniste. În multe dintre ele, deținuții de etnie maghiară strecurau informații despre obiecte de care aveau nevoie să le fie trimise de familie, cum ar fi „cizmă de cauciuc”, „o mie de tutun” etc.

Exercițiul nostru de imaginație poate lua sfârșit. Tu nu ești un deținut politic în România, ești un cetățean care trăiește într-o democrație. Ai dreptul să participi în comunitatea ta, poți călători în orice țară din Uniunea Europeană sau mai departe, poți posta acest articol pe contul tău de social media sau poți să publici constant adevărul cu privire la războiul care afectează milioane de ucraineni. Doar într-un regim democratic, care respectă drepturile omului, vocea ta nu va fi cenzurată și nu vei fi condamnat pentru curajul de a vorbi. 

Am înțeles la finalul acestei experiențe că doar având grijă de ceea ce avem azi ne putem asigura că viața noastră nu se va transforma într-o luptă de supraviețuire, așa cum au trăit-o în tinerețe cei doi foști deținuți politici care ne-au învățat să stăm cu ochii pe democrație.

Material realizat de Larisa PANȚIRU și IOANA PETREA în cadrul proiectului “Stăm cu ochii pe democrație” implementat de Asociația Go Free în parteneriat cu Grupul de Inițiativă Slimnic 2022, prin programul Corpul European de Solidaritate.

Fotografii: Ciprian Stanciu, Andra Sârbu, Mihai Panțiru, Larisa Andreea Panțiru; Georgiana Jucan Editări: Andra Cordoș, Corectură: Laura Nagy