Informare GDRP by Go Free: Rămânem conectați la comunitate! #curesponsabilitate

Posted on May 25, 2018 by

share on facebook   

Drag prieten,

Dacă acest mesaj a ajuns la tine înseamnă că drumurile noastre s-au întâlnit în anii în care Go Free – Asociația gdrppentru Sprijinirea Societății Civile (www.gofree.ro) și-a desfăsurat activitatea în beneficiul comunității locale. În interacțiunea noastră, probabil ai purtat una sau mai multe pălării: aceea de invitat sau participant la activitățile desfășurate de noi, persoană resursă, voluntar, susținător, colaborator sau partener etc.

Începând cu data de 15 aprilie Go Free a demarat un nou proiect, iar pe parcursul a 12 luni vom pune bazele primei Școli de Jurnalism Comunitar StReEt din România (un articol din presă aici), o școală practică pe care mulți nu am avut-o, care se construiește pe principiul diversității și al solidarității și în care tinerii vor învăța să folosească instrumentul jurnalismului comunitar în sprijinul comunităților defavorizate și al grupurilor vulnerabile din zone rurale și urbane periferice, din județele Cluj și Sălaj, și să-și dezvolte capacitatea de advocacy și rolul de watchdog pentru democrație și justiție socială. La baza acestui proiect stă inițiativa pe care am desfășurat-o în perioada 2015-2016, proiectul “Jurnaliști Comunitari pentru Solidaritate Socială: StReEt”, desemnat în 2016 Proiectul de Voluntariat al Anului în Domeniul Activism Civic și Drepturile Omului, la care se adaugă 2 premii pentru combaterea discursului instigator la ură în spațiul public.

Pentru că în următoarele luni vom avea nevoie de sprijinul/implicarea/solidaritatea ta în activitățile pe care le vom desfășura în cadrul asociației Go Free îți cerem acordul de a păstra/adăuga în baza noastră de date informații cu caracter personal (nume, adresa de email și/sau telefon) cu scopul de a te contacta/informa/invita să participi sau să contribui în inițiativele și evenimentele pe care asociația Go Free le va desfășura. Te asigurăm că îți vom comunica doar informații relevante și de interes pentru colaborarea noastră și că datele tale vor fi stocate în condiții de siguranță și nu vor fi transmise de către Go Free către terțe părți. Exprimă-ți acordul de a rămâne în contact cu asociația Go Free printr-un email în care să ne transmiți numele și adresa ta de email la asociatiagofree@gmail.com

Îți mulțumim pentru suport și ne dorim să continuăm să construim împreună o societate mai bună, #fărăură!

Contextul în care publicăm acest mesaj:

În 25 mai 2018 devine aplicabil Regulamentul European 2016/679 privind protecția persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulatie a acestor date. Scopul principal al acestuia este creșterea nivelului de protecție a datelor personale si crearea unui climat de încredere care să permită fiecărei persoane controlul asupra propriilor date. Astfel, consideram ca este un moment potrivit sa te informam cum protejam datele personale și cum ne însușim prevederile Regulamentului.
Datele personale pe care le prelucram sunt, in principal, datele de identificare pe care le colectam direct de la fiecare persoana care participă la activitățile noastre.
Prelucram datele personale doar pentru scopuri legitime, precum acela de a-ți furniza informații despre evenimentele și inițiativele Go Free sau de a te identifica prin intermediul mijloacelor de comunicare, în scop de a colabora pentru îmbunătățirea și dezvoltarea activității noastre în beneficiul comunității locale.
Pentru îndeplinirea obligațiilor legale ce ne revin sau în alte scopuri legitime (ex. contracte de muncă, contracte de drepturi de autor, contracte de voluntariat, contracte de finanțare etc) este posibil să transmitem datele personale către autorități publice, organe judiciare, împuterniciți către care am externalizat furnizarea anumitor servicii, asigurându-ne însă întotdeauna că instituim garanții adecvate pentru protejarea datelor tale.
Datele personale sunt prelucrate pe tot parcursul relației noastre contractuale și, după finalizarea acesteia, cel putin pe perioada impusa de prevederile legale aplicabile în domeniu, inclusiv la dispozițiile privind arhivarea.
Pe lângă drepturile existente, de la data aplicării Regulamentului beneficiezi de drepturi adiționale. Iată lista completa a drepturilor pe care le ai:

• Dreptul la informare – poți solicita informatii privind activitatile de prelucrare a datelor personale;
• Dreptul la rectificare – poți rectifica datele personale inexacte sau le poți completa;
• Dreptul la stergerea datelor (“dreptul de a fi uitat”) – poți obtine stergerea datelor, in cazul in care prelucrarea acestora nu a fost legala sau in alte cazuri prevazute de lege;
• Dreptul la restrictionarea prelucrarii – poți solicita restrictionarea prelucrarii in cazul in care contestati exactitatea datelor, precum si in alte cazuri prevazute de lege;
• Dreptul de opozitie – poți sa te opui, in special, prelucrarilor de date care se intemeiaza pe interesul nostru legitim;
• Dreptul la portabilitatea datelor – poți primi, în anumite condiții, datele personale pe care ni le-ai furnizat, într-un format care poate fi citit automat sau poți solicita ca respectivele date să fie transmise altui operator;
• Dreptul de a depune plangere – poți depune plângere față de modalitatea de prelucrare a datelor personale la Autoritatea Natională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal;
• Dreptul de retragere a consimtamantului – în cazurile în care prelucrarea se întemeiază pe consimțământul fiecarei persoane vizate, aceasta îl poate retrage oricând. Retragerea consimțământului va avea efecte doar pentru viitor, prelucrarea efectuată anterior retragerii rămânând în continuare valabilă.

Aceste drepturi pot fi exercitate prin simpla transmitere a unei solicitări prin email la: asociatiagofree@gmail.com. În plus, am numit un Responsabil-Voluntar pentru Protecția Datelor care poate fi contactat dacă există nelămuriri cu privire la orice aspect ce ține de protecția datelor personale, prin transmiterea unei cereri la datele de contact anterior menționate.

Cu sau fără GDRP rămânem conectați la comunitate!

Echipa Go Free

Leave a Reply