Vasile Nussbaum despre Holocaust sau ce înseamnă să ai noroc într-o fabrică a morții?
Posted on January 27, 2017 by Adriana Cozanu
O sală plină ochi de studenți și nu numai aștepta întâlnirea cu Vasile Nussbaum, supraviețuitor clujean al Holocaustului. Au venit să afle „cu ce gânduri merge un copil la Auschwitz?”, la evenimentul cu același nume, organizat de Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, împreună cu Institutul pentru Studii de
Familia Nussbaum, deportată la Auschwitz în 1944. Sursa foto: Științe Politice Cluj
Holocaust și Genocid, marți, 17 ianuarie 2017. Așezat la catedră, acum privește blând agitația din încăpere, ca un bunic care-și urmărește nepoții în parcul de joacă. Domnul Vasile Nussbaum, împreună cu familia lui a fost deportat din Cluj la Auschwitz-Birkenau în mai 1944, avea 15 ani. Mama, tatăl și fratele său mai mic au murit în lagărul de exterminare, el fiind singurul supraviețuitor din familie, eliberat în primăvara anului 1945 de forțele americane din lagărul de la Buchenwald.
Holocaustul înseamnă prin definiție exterminarea sistematică și birocratică, pe bază de legi, a aproximativ 6 milioane de evrei de către Germania Nazistă și statele aliate, între anii 1938- 1945. Însă, a însemnat și o ucidere în masă a romilor, respectiv a persoanelor cu dizabilități, iar unii includ și alte acțiuni de ucidere în masă naziste, ale prizonierilor de război, civili ruși și polonezi, homosexuali. În total cifra celor exterminați s-ar ridica de fapt undeva la peste 10 milioane de oameni.
Vasile Nussbaum putea fi și el asemenea familiei lui și colegilor săi de la școala evreiască din Cluj, printre milioane de evrei exterminați, care nu au mai putut adăuga la finalul ororilor trăite în lagărele de exterminare și un happy end, spune că a avut noroc. Însă, ce înseamnă să ai noroc într-o fabrică a morții? Cuvintele noroc, speranță, optimism, pesimism, frică sau foamete și umilință aveau cu totul alt sens în acele contexte, sensuri greu de imaginat pentru noi cei care trăim azi în libertatea lumii moderne. Totuși, de la catedră, cu o voce caldă și o privire pătrunzătoare, domnul Nussbaum ne ruga, pe cei adunați în sală, să participăm la acest mic exercițiu de transpunere în sentimentele acelor vremuri.
Ține și acum minte cum aceste atitudini au ajuns ușor ușor să fie legiferate, iar pe ușile restaurantelor și cinematografelor din Cluj era afișat un semn mare: ,,Jidanii și câinii nu intră”. Copil fiind nu înțelegea ce se întâmplă, el e evreu, nu avea cum să schimbe asta, e tot ce era el și familia lui. Începând cu 1940 evreii nu au mai avut voie să facă comerț, să profeseze ca medici sau ca avocați, le era interzisă căsătoria cu români de sânge, precum se interzicea accesul copiilor evrei la școli publice, la fel și profesorii și actorii evrei erau excluși din instituțiile de stat. ,,Imaginați-vă acea umilință, am trăit foarte greu între anii ’40 – ’44”, continuă domnul Nussbaum. Toate acestea se întâmplau în septembrie 1940, iar deja în octombrie se deschidea Gimnaziul Evreiesc din Cluj. ,,Luați loc domnilor” – își amintește că le spunea un fost profesor universitar, acum nevoit de circumstanțe să predea la Gimnaziul Evreiesc, formulare până atunci nemaiauzită de dânsul din partea cuiva aflat la catedră. ,,Unicul, unicul loc unde m-am simțit liber a fost școala, nici acasă, nici pe drum, doar la școală, acolo mă simțeam cu adevărat liber”- ne mărturisește domnul Vasile Nussbaum.
Deportări spre Auschwitz. Foto: Andra Camelia Cordoș
Deportările și Genocidul au reprezentat doar vârful evenimentelor și demersurilor împotriva străinului de atunci: evreul. Însă, cine este străinul, ne întreabă domnul Nussbaum, acesta poate fi chiar și cel mai bun prieten, continuă dumnealui, este într-adevăr străin familiei noastre, la fel și creștinii între ei sunt străini, asistăm la atâtea lupte de-a lungul istoriei între catolici și protestanți. Cu toate acestea, având atâtea reprezentări, de obicei de cele mai multe ori străinul este folosit drept vinovat, iar vinovatul de atunci era evreul. Acesta, priceput la comerț, medicină sau drept, era străin ca religie, ca obiceiuri, iar această atitudine, de evreu vinovat pentru orice, s-a propagat repede în rândul oamenilor. ,,Dacă spui o dată, de două ori, de cinci ori un lucuru la radio sau la televizor, lumea va crede acelea ca fiind adevărate”, ne sublinia domnul Nussbaum.
Libertatea creată între pereții Gimnaziului Evreiesc nu a durat prea mult timp, școala a reușit să funcționeze doar trei ani și jumătate, înainte ca, începând cu 1944, să fie complet deportată, iar elevii și personalul acesteia să-și găsească aproape cu toții sfârșitul în lagărele morții. Familia Nussbaum, părinții împreună cu cei doi copii: Vasile (15 ani) și Sanyi (9 ani), a fost deportată în mai 1944. Își amintește drumul de trei – patru zile într-un vagon plin cu 70-80 de persoane, unde chiar și statul jos se făcea cu schimbul, iar lipsa apei și aerului erau cel mai dificil de suportat. Ajunși pe rampa de la Auschwitz, ține minte, că oamenii întrebau de lucrurile cu care au venit, iar soldații cu o voce calmă le spuneau ,,Mai încolo, trebuie să vă spălați acum”, iar oamenii fericiți că, în sfârșit, după atâta drum, se vor putea spăla, se aliniau în rânduri. Copil fiind era uimit de sârma ghimpată, de oamenii în haine de deținuți, imagini cu totul și cu totul noi pentru el. ,,Eram atâta de pierdut, nici nu mai știu dacă am văzut-o pe mama, nu cunosc nimic de soarta ei, sper să fi fost gazată atunci” – ne spune domnul Nussbaum cu o voce răgușită.
Auschwitz-Birkenau. Foto: Andra Camelia Cordoș
Amintirile supraviețuitorilor sunt foarte subiective, continuă dânsul, însă acest subiectivism este foarte important. ,,Dacăregăsim în memoriile a 10.000 – 15.000 de oameni, care au scăpat cu viață din lagărele morții, că într-o zi anume a unei veri, dovedite ulterior foarte secetoasă, plouase groaznic, înseamnă că din motive cu totul subiective toți acești oameni au găsit în amintirile lor senzația ploii“. Își amintește că la început totul i se părea ca o excursie cu corturile, chiar are în memorie și acum un sărut cu o fată foarte frumoasă de vreo 16 ani. Însă, deși decorul era același, experiențele erau cu totul individuale, ține minte o cameră unde erau băutuți cei mai bogați pentru a mărturisi unde au lucrurile de valoare, ,,tatăl meu nu a fost bătut, dar poate părinții colegilor mei da”, ne spune domnul Nussbaum pentru a sublinia în continuare subiectivismul fiecărui supraviețuitor.
,,Cea mai grea parte erau apelurile, numerotarea, ore în șir, indiferent de arșiță sau de frig, trebuia să stai drept și erai bătut crunt dacă făceai pe tine. Foamea era o altă parte dificilă, zilnic: 250 de grame de pâine, supă, ceai și o felie de salam sau melasă. Foamea te dezumanizează, greu de imaginat acum, copii care au furat mâncare de la părinți și invers.” – rememorează domnul Nussbaum, printre scenele cu oamenii plini de răni de la păduchi, dar cărora le era groază să meargă la Revir, un mic spital, de frica medicului Mengele, care din când în când făcea câte o vizită prin saloane și trimitea oamenii la exterminare. ,,Știam că e un Iad, dar am rezistat pentru că eram conștient că frățiorul meu nu va fi cooptat la muncă, era prea mic.”
Camera de gazare, Auschwitz-Birkenau. Foto: Andra Camelia Cordoș
Însă, la una dintre selecțtii, fratele său a fost și el ales printre cei trimiși la exterminare. Își amintește cum a încercat să se aproprie de barăcile în care așteptau cei selectați și cum din întâmplare a zărit un supraveghetor cunoscut, și aceștia fiind la rândul lor deținuți, ,,Poți să îl eliberezi?“, îl implorase pe acesta. După un moment de gândire, supraveghetorul i-a spus să-i aducă un alt copil în schimbul fratelui său și așa îl va putea elibera. Domnul Nussbaum ne roagă să nu îl judecăm în cele ce aveau să urmeze. Ține minte cum a fugit repede și a găsit un băiețel care pentru o bucățică de pâine a fost de acord să ducă un așa zis răvaș supraveghetorului. Totuși, când băiețelul s-a îndepărtat un pic, ceva l-a făcut pe domnul Nussbaum să fugă după acesta și l-a trântit la pâmânt: ,,nu mai merge“, îi țipase, ,,dar pâinea nu ți-o mai dau înapoi“, îi răspunsebăiețelul, chiar și așa dânsul era bucuros. La eliberare, ține minte, cum îl zărise pe acel băiețel și s-a dus să-l pupe, ,,ești nebun“, se revoltase acesta. Nu l-a mai întâlnit de atunci. ,,Ce s-ar fi întâmplat dacă la următorea selecție l-ar fi luat pe acesta sau dacă fratele meu era selectat după aceea din nou…dar dacă ar fi trăit și acum? Am dilema asta de atunci: am trimis sau nu un om la moarte? Nu mă condamnați.”
Nimic nu e absolut negru sau imaculat de alb, ne subliniază domnul Nussbaum. Se pune des întrebarea cum de puteau fi turnători, însă, ,,o bucățică cât de mică de păine însemna foarte mult în acele condiții, comportamentele erau diferite, greu de judecat, este discutabil cum se comportă un om în condiții deosebite”. ,,Am avut mare noroc – continuă acesta – în condiții normale se spune că norocul ți-l faci singur, ai alternative, în lagăr nu aveai alternative, norocul însemna hazard, erau transporturi, unde?, nu se știa, nici azi nu sunt protejați muncitorii din fabricile toxice, atunci în 2 – 3 luni se murea, hazardul, trebuia să ai noroc.” Pentru Vasile Nussbaum norocul a însemnat să fie trimis la Buchenwald, un lagăr de concentrare construit întâi de nemți pentru nemți, astfel, printre deținuți se aflau și foarte mulți condamnați politic care știau ce înseamnă Hitler, ilegalitatea și care au creat nuclee ce au ajutat la eliberarea lagărului. Printre acești deținuți politici se afla și conducătorul de atunci al celorlați deținuți, care a ajutat pe cât se poate la salvarea oamenilor și nu o dată i-a salvat viața și domnului Nussbaum. ,,Chiar și în cele mai grele condiții poți ajuta oamenii, dacă vrei, dacă riști, e posibil chiar și în asemenea condiții”. Însă, ține minte că imediat după eliberare nu-și amintea de acest neamț care i-a salvat viața, ci se gândea chiar și la auzul lui Bethoven că e neamț fascist, ,,atunci cuvântul neamț era sinonim cu fascist, puțini făceau deosebirea dintre popor și ideea politică”.
Foto: Andra Camelia Cordoș
Momentul eliberării i-a rămas în minte cu un detaliu ce l-a pus de atunci pe gânduri – trupele americane, cu soldații negri în frunte, care luptaseră cot la cot cu albii, dar care mâncau separat de aceștia, la popota negrilor. La câteva zile după eliberare, supraviețuitorii au rostit jurământul de la Buchenwald: de a nu lăsa în uitare cele întâmplate și mai ales de a nu lăsa să se ajungă la repetarea lor. Totuși, istoria e repetabilă și rar se repetă cele bune, de asta domnul Nussbaum a ales să vorbească până la urmă de cele trăite în acele vremuri și consideră importantă înțelegerea pe cât se poate a experiențelor legate de Holocaust.
Cifrele și datele tehnice ajută la cunoașterea unei părți din Holocaust, spune domnul Nussbaum, însă, acestea nu vorbesc pentru suflet, ci pentru minte, iar o cunoaștere a părții afective, a sentimentelor vieții de lagăr, devine la fel de importantă pentru înțelegerea esenței lucrurilor și desfășurării evenimentelor de atunci. Astfel, o încercare oricât de mică de transpunere afectivă este obligatorie pentru cunoașterea pe deplin a lucurilor, arta, pe lângă documentele oficiale, ajută foarte mult la acest demers. I se părea o nebunie atunci, în jurul datei eliberării, când li se spunea să documenteze și să vorbească cât mai mult despre exepriențele trăite în lagăr, pentru că probabil într-o zi va veni cineva și va spune că Holocaustul nu s-a întâmplat, și într-adevăr azi avem de a face cu grupuri bine organizate de negaționiști, care contribuie la noile anticamere ale dictaturilor. ,,Lagărele există în dictaturi, însă, dictaturile au o mare capcană, aceea de a putea fi alese în moduri foarte democratice” – ne subliniază domnul Nussbaum.
La finalul întâlnirii, domnul Vasile Nussbaum a revenit la tema străinului, cea de la care pornise discuția: ,,În toate perioadele de timp cu probleme, s-a pus întrebarea cum s-a dezvoltat extremismul? Tema străinului, acum străinul fiind migrantul, asigură trecerea în favoarea extremismului. Înainte de legi propriu-zise oamenii de atunci voiau o Germanie fără evrei, i-au lăsat să plece, dar aceștia nu au putut ancora nici în Cuba, nici în Palestina, și s-au întors în Germania. Nu există absolut negru sau imaculat de alb”.
