Povești plămădite din lut – interviu cu Daniel Leș

Posted on October 8, 2014 by

share on facebook   

Weekend-ul trecut a avut loc, la Muzeul Horniman (cel mai mare muzeu de antropologie din Londra), evenimentul daniel_les1intitulat „Week-end de tradiții românești”. Artiști care mai de care mai talentați au fost prezenți pentru a dezvălui publicului din tainele creațiilor lor, și-au expus talentele și le-au arătat și altora ce lucruri frumoase se fac în România. Go Free a reușit să stea de vorbă cu unul dintre aceștia, Daniel Leș care se declară a fi olar și dac liber.

Go Free: Spuneți-ne mai multe despre ce înseamnă să fii mândru că ești român. Daniel Leș: M-am născut în Maramureșul istoric, sunt român și mă mândresc cu acest nume de dac liber. Unii spuneau că sunt ultimul dac liber, dar nu e așa. Sunt atâția oameni care au acest merit de daci liberi în Maramureș. De ce liber? Pentru că am ales să trăiesc o viață frumoasă și liberă în rânduielile satului românesc din Maramureșul istoric. Liber pentru că fac ce-mi place la mine acasă și făuresc oale de lut în atelierul meu, pe care le umplu cu povești și le duc în întreaga lume. Un dac liber care face ce-i place la el acasă: plămădesc pământul din Maramureșul istoric, îl frământ și îl transform în acele oale minunate ale strămoșilor noștri și pun pasiune în ceea ce fac.  

corulGo Free: Știm că de meserie sunteți artist ceramist(olar). Dezvăluiți-ne câte ceva din tainele acestei meserii.

Daniel Leș: Nu știu cât de mare artist sunt, eu sunt un ucenic care în continuare învață și cred că până o să mor tot o să-nvăț și cel mai mult și mai mult îmi place să cred că sunt un țăran care nu și-a uitat obârșiile. E mare lucru să faci ceva cu mâinile tale. Am deschis o școală de olărit și dacă vrei să dezertezi în timp cu 100 de ani, te invit să vii la acea școală, să-ți bagi mâinile-n lut, să mănânci ciorba făcută la ceaun, în strachină de lut, cu lingură de lemn. Este o experiență unică, să aprindem lampa, să spunem povești la gura sobei.

Go Free: Cum se prelucrează lutul?

Daniel Leș: Lutul se prelucrează, se modelează, poate, puțin mai ușor decât omul. Este o istorioară foarte faină în Biblie în care Bunul Dumnezeu îl provoacă pe Profetul Ieremia, un învățat, să se pogoare în casa olarului, spunându-i: “Du-te acolo, în casa olarului, și acolo o să te fac să auzi vocea mea!” Ieremia se lasă provocat de Dumnezeu, se coboară în casa olarului unde era multă mizerie, multă tină pentru că acolo se prepara lutul și-l vede pe olar făurind pe roată un vas. Dar vasul nu era reușit. Olarul a luat vasul, l-a replămădit, l-a frământat din nou și a făcut din el un vas de cinste. Și atunci Dumnezeu i-a vorbit lui Ieremia și l-a întrebat:“Oare nu pot să fac și eu la fel cu voi? Cum este lutul în mâna olarului, așa sunteți și voi în mâna mea.” Lutul, ca să fie vas de cinste pe masa împăratului, trebuie să fie scos de la 4 metri, să fie adus în atenția olarului în atelier, să fie zdrobit, să fie călcat în picioare, să fie măcinat, să stea un an de zile să plouă pe el, să înghețe și să se dezghețe.

Go Free: Prin ce alte procedee de lucru trece lutul până ajunge ca vasul să fie gata de utilizare?OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Daniel Leș: Proba focului care ne spune dacă a izbutit vasul sau nu. De aceea toată perioada asta de șlefuire, de uscare, de înfrumusețare a vasului este până la un punct. După ce vasele se scot din cuptor, le pigmentăm cu pigmenți naturali obținuți din plante și le lustruim cu ceară de albine. Vă vorbesc despre tehnica dacică din Maramureșul istoric, tehnică pe care am păstrat-o din tată în fiu și mă bucur că dacii liberi ne-au transmis această tehnică. Este una din cele mai sănătoase tehnici de prelucrare a lutului.

Go Free: Care sunt lucrările care vă plac foarte mult și pe care le prețuiți, care vă amintesc de copilărie?

Daniel Leș: Am să vă vorbesc despre una dintre lucrările mele cele mai dragi și anume felcerul, lucrare care îl reprezintă pe bunicul meu care trăgea dinții oamenilor din sat. La noi, în căsuța noastră de lut, o dată sau de două ori pe săptămână veneau oamenii ce aveau dureri de măsele. Eu asistam la scoaterea măselelor și am încercat să transpun, prin intermediul lutului, momentul în care bunicul se apropia cu cleștele, care mie mi se părea foarte mare, starea pacientului chircit acolo în scaun, cu picioarele strânse, așteptând să scape de durere.  

DSC_0154Go Free: De unde putem achiziționa lucrările dumneavoastră?

Daniel Leș: Sunt ceva mai rezervat în privința expunerii în țară. Eu expun în anumite galerii din Timișoara, București, Arad, la târguri și, dacă veniți în Maramureș, puteți achiziționa lucrările mele direct de la Casa Olarului.

Go Free: Se apropie cu pași grăbiți Sărbătorile de iarnă. Unde ne sfătuiți să le petrecem?

Daniel Leș: Eu sunt de părere că este foarte frumos să ne petrecem Sărbătorile în familie. Să mergem la biserică, pentru că așa este rânduiala creștină. Dar, dacă vreți să mă vizitați la Maramureșul istoric, ușa mea este deschisă. Vă primesc cu brațele deschise, cu pălincă bună, cu cozonac, cu porc tăiat (eu tai porc de casă, porcul nostru românesc – mangalița, care este crescut cu iarbă și cu ghinde din pădure).

Go Free: Spuneți-ne câteva cuvinte despre Maramureș. Vrem să vedem Maramureșul prin ochii dumneavoastră.de la prietenu lui solomon (20)

Daniel Leș: Latura frumoasă a Maramureșului este reprezentată de acei oameni care muncesc pământul cu palmele lor și cosesc iarba manual, acele porți din Maramureș, acele case vechi de prin 1700, acele nunți care se fac în stil tradițional, acele obiceiuri care se trăiesc cu toată ființa și cămeșa bunicului meu, veche de peste 100 și ceva de ani pe care o port cu mare drag.

Go free: În final, am vrea să transmiteți un gând bun și un autograf pentru cititorii revistei Go Free.

Daniel Leș: Să nu uitați că lucrurile simple pot să vă facă fericiți. Cumințenia și rânduiala care ne-au fost date de bunicii și străbunicii noștri or să ne salveze din acest tăvăluc numit globalizare.

Sursa foto:Arhiva personală Daniel Leș

http://www.casaolarului.ro/galerie.html  

Interviu realizat de Ioana PARASCA

Comments are closed.