„Das Experiment” – recenzie film
Posted on March 17, 2012 by Laura Blaj

Film în regia lui Oliver Hirschbiegel, „Das Experiment” se axează pe studiul comportamentului uman în diferite situații. Inspirată dintr-un experiment real, numit „Standford Prison Experiment”, pelicula de natură psihologică reușește să depășească exteriorul superficial și să ajungă direct în minte, fixându-se bine.
Studiul, realizat în anii `70, a fost unul controversat, examinând efectele psihologice și comportamentale ale celor 24 studenți absolut normali, împărțiți în gardieni și deținuți, simulând condițiile dintr-o închisoare. Experimentul a fost oprit înainte de termen, degenerând și devenind periculos. Însă filmul continuă și duce la capăt raționamentul logic a ceea ce s-ar fi putut întâmpla…
Ecranizarea germană ne prezintă desfășurarea experimentului cu 20 de bărbați, aparținând unor straturi sociale diferite, selectați aleatoriu după susținerea unor teste fizice și psihice, fiind plătiți pentru participare. Ajunși în penitenciar, sunt divizați în 8 gardieni și 12 prizonieri. Fiecare trebuie să se comporte conform rolului primit, gardienii dând ordine, iar deținuții respectând ordinele, altfel totul îndreptându-se spre un eșec total. Pentru siguranța tuturor, violența este strict interzisă.
Nici nu a trecut bine prima zi, că lucrurile au început să degenereze. ”Gardienii” își impun autoritatea, iar deținuții, inițial revoltați, devin interiorizați, descurajați, blazați. Singurul ce creează probleme e deținutul 77, interpretat de Moritz Bleibtrau, care pare să aibă propriul plan: să scrie un articol în ziar despre toate aspectele experimentului. Perceput ca un perturbator, chiar un element incomod, el atrage mânia “gardienilor”, care supraestimează întreaga situație și își iau rolul prea în serios, de teama eșecului (și poate nu numai), și-l supun atât la umilințe, cât și torturi psihice.
Toate acestea se întâmplă sub atenția cercetătorilor ce conduc experimentul, care se implică doar rareori, tocmai pentru a nu influența rezultatele studiului. Deși au anticipat oarecum situațiile ivite, lucrurile ajung să îi depășească chiar și pe ei, ajungându-se la vieți pierdute.
Filmul este unul tulburător, analizând și oferind o imagine perfectă asupra transformării ființei umane în cadrul unui sistem. Asistăm la o modificare radicală a relațiilor interurmane, la o transformare la nivel intrapersonal, la deteriorarea rațiunii. Observăm cât de manipulatoare poate fi puterea, și, în același timp, cât de înverșunată este o persoană în a-și îndeplini sarcinile. Faptul că inițial ne sunt prezentate persoane perfect normale, fară probleme psihice, al căror comportament se modifică involutiv este de-a dreptul instigator. De aici și demonstrația că nu întotdeauna omul este de vină, ci și sistemul.
Deși firul narațiunii este predictibil, impactul este unul năucitor. Nu este vorba doar despre o înșiruire de evenimente, doar despre un film, ci este reflectarea unei realități. Un experiment ce a arătat o altă față a naturii umane și un film ce a pus audiența în fața unei întrebări măcinatoare: ”Noi cum am fi procedat?”
An: 2001
Regie: Oliver Hirschbiegel
Actori: Moritz Bleibtreu, Christian Berkel, Oliver Stokowski
Studio: Samuel Goldwyn Films
Durata: 114 minute