Sesiune de informare în Cluj-Napoca: Școala de Jurnalism Comunitar
Posted on January 22, 2024 by Go Free
Pe data de 27 ianuarie, Asociația Go Free organizează o sesiune de informare pentru tinerii care vor să afle mai multe informații despre noua ediție a proiectului “StReEt: Școala de Jurnalism Comunitar #înRITMrural”. Evenimentul va începe la ora 16:30, la Centrul pentru Tineret Cluj-Napoca (str. Iuliu Maniu 1).
Confirmă participarea până pe 26 ianuarie ora 20 pe linkul disponibil AICI.
Cum știi dacă locul tău e la acest eveniment?
🔸dacă ai între 16 și 30 ani, ești interesat/ă/x de o oportunitate de implicare și de voluntariat alături de Go Free și programul European Youth Village,
🔸dacă vrei să cunoști mai multe despre ce este Școala de Jurnalism Comunitar și care sunt activitățile planificate în proiect;
🔸dacă vrei să afli ce înțelegem la Go Free prin jurnalism comunitar și de ce credem că avem nevoie de acest instrument în lucrul cu tineri din comunități rurale sau vulnerabile;
🔸dacă vrei să te dezvolți în domeniul media (jurnalism scris, foto-jurnalism, editare, comunicare în social media, design grafic etc) și cauți un context SĂ PRACTICI oricare din aceste domenii;
🔸dacă ești din mediul rural (elev sau student) și crezi ca noi că subiectele din rural (exemple de bună practică, situații de injustiții, probleme ale tinerilor etc) nu sunt reprezentate în media;
🔸dacă ești elev sau student sau lucrezi în Cluj și îți dorești să cunoști mai multe despre activitatea și proiectele Asociației Go Free;
🔸dacă te interesează să înveți despre și să combați fenomenul știrilor false, discursul instigator la ură și injustițiile sociale;
🔸dacă faci parte dintr-un ONG și vrei să te conectezi la activitatea Asociației Go Free
🔸etc.
Sesiunea de informare este organizată în cadrul proiectului StReEt: Școala de Jurnalism Comunitar #înRITMrural, implementat de Go Free – Asociația pentru Sprijinirea Societății Civile și Asociația pentru Dezvoltare Activă, sub umbrela programului European Youth Village, cu sprijinul financiar al Erasmus Plus.
Ilustrație de George Roșu