Patru comune preiau titlul de Sat European de Tineret în 2024

Posted on December 3, 2023 by

share on facebook   

Peste 100 de tineri și lucrători de tineret din toată țara, dar și reprezentanți ai autorităților de la nivel național, județean și local, au spus #PREZENT la cea de-a patra ediție a Galei Tinerilor din Mediul Rural, care a avut loc pe 11 noiembrie, în comuna Hălăucești, din județul Iași. Gala celebrează sectorul de tineret din comunitățile rurale, fiind un eveniment strategic organizat de către Guvernanța programului European Youth Village, formată din Asociația pentru Dezvoltare Activă și Go Free – Asociația pentru Sprijinirea Societății Civile, cu sprijinul programului Erasmus Plus al Uniunii Europene. 

Ediția din acest an a fost una cu atât mai specială, fiind organizată în sat, împreună cu Grupul de Inițiativă al Tinerilor din comuna Hălăucești care a purtat titlul de Sat European de Tineret în 2022-2023. În prima parte a zilei, toate sesiunile din cadrul evenimentului au avut loc la Centrul de Tineret din Hălăucești, un spațiu pus la dispoziția tinerilor de către autoritățile locale, și transformat de către tineri prin fonduri obținute din proiecte europene scrise și coordonate de ei.

Echipa Hălăucești – Sat European de Tineret 2022-2023

Ceremonia de premiere din cadrul Galei Tinerilor din Mediul Rural s-a desfășurat seara, la Căminul Cultural din Hălăucești. Am celebrat împreună implicarea și participarea din sate prin: 18 premii pentru tineri implicați din mediul rural; 9 premii pentru lucrători de tineret responsabil din mediul rural; 10 premii pentru proiecte cu impact; 9 premii pentru echipe de tineri implicați în comunitate; 3 premii speciale.

Momentul mult așteptat la Gala Tinerilor din Mediul Rural a fost acordarea titlului de Sat European de Tineret 2024 pentru comunele Jebel (Județul Timiș), Peștera (Județul Constanța), Poiana (Județul Galați) și prelungirea titlului pentru comuna Panaci (Suceava). Titlul de Sat European de Tineret este acordat în cadrul programului European Youth Village, un program apolitic de organizare comunitară a tinerilor din mediul rural coordonat de către Asociația pentru Dezvoltare Activă și Asociația Go Free. Mandatul va începe din 1 ianuarie 2024 – 31 decembrie 2024, iar pe tot parcursul anului tinerii din grupurile de inițiativă vor implementa la nivel local activitățile din candidatură, susținuți de către Guvernanța programului EYV și de către autoritățile locale și județene. 

În unele comune, povestea de implicare a tinerilor a început în urmă cu mai bine de 6 luni când au pus împreună bazele grupurilor de inițiativă ale tinerilor la nivel local, ca urmare a participării la seminariile de informare “Rural Youth Connect”, unde au învățat despre programul Satul European de Tineret și cum își pot mobiliza comunitatea. A urmat un proces de depunere a candidaturilor, inclusiv a unui plan de activități pe care tinerii și le doresc să le desfășoare în comună pe parcursul anului 2024. Opt comune s-au calificat în semifinala pentru titlul de Sat European de Tineret 2024: Aninoasa (Județul Dâmbovița), Drânceni (Județul Vaslui), Jebel (Județul Timiș), Măgurele (Județul Prahova), Peștera (Județul Constanța), Poiana (Județul Galați), Popești (Județul Bihor), Tulucești (Județul Galați).

După interviul cu membrii juriului și evaluarea candidaturilor depuse în prima etapă, 5 comune s-au calificat în finala pentru titlu: Aninoasa (Județul Dâmbovița), Jebel (Județul Timiș), Peștera (Județul Constanța), Poiana (Județul Galați), Popești (Județul Bihor). A urmat un proces de mentorat de câteva luni în care tinerii au fost sprijiniți să facă consultări locale cu tinerii în comunitățile lor, să-și mobilizeze comunitatea în activități de tineret, să-și dezvolte cunoștințele și abilitățile în cadrul unor ateliere și traininguri, să-și îmbunătățească candidaturile etc. Întreg procesul de candidatură poate fi consultat aici.

Juriul care a evaluat candidaturile comunelor finaliste pentru titlul de Sat European de Tineret 2024 și evoluția grupurilor de inițiativă a fost format din 10 specialiști în domeniul tineretului: Elena Alupoaea-Petrea, Andra Camelia Cordoș, Vlad Dumitrescu, Cătălina Gurgu, Mihai Panțiru, Andrei Popescu, Lelia Preoteasa, Andre Rădulescu, Anda Șerban, Victor-Cătălin Toma. Titlurile au fost alocate de Guvernanța EYV comunelor care au întrunit cele mai mari punctaje în urma evaluărilor juriului.

Pe parcursul lunii decembrie, urmează lansarea programului de Sat European de Tineret 2024 în comunele care vor prelua titlul odată cu semnarea Acordului de preluare a titlul de către reprezentantul autorităților locale, al Grupurilor de Inițiativă ale Tinerilor și Guvernanței European Youth Village.

A fost un proces lung și complex prin care toți tinerii din Grupurile de Inițiativă au trecut în ultimele luni. Lăsăm mai jos câteva testimoniale despre ce a însemnat pentru ei implicarea în programul European Youth Village și ce înseamnă câștigarea titlului pentru comuna Jebel din județul Timiș, comuna Peștera din județul Constanța și comuna Poiana din județul Galați. De asemena, află de la Grupul de Inițiativă din comuna Panaci din județul Suceava ce înseamnă pentru ei prelungirea titlul cu încă un an. Și tinerii din comunele care nu au câștigat titlul în acest an se reorganizează pentru a reveni în competiție în următorii ani. 

“La Gala Tinerilor din Mediul Rural am trăit mari emoții, mai ales pe scenă, când ne-a cuprins bucuria recunoașterii efortului nostru de a schimba și de a mișca lucrurile la noi, în Jebel. Pentru noi bucuria a fost cu atât mai mare, cu cât efortul a fost intens deoarece într-un timp foarte scurt am reușit să ne mobilizăm noi, ca grup de inițiativă, și am reușit să mobilizăm și tinerii din comunitate să ia parte la activitățile noastre. Pentru noi titlul este o dovadă că suntem pe drumul cel bun și o încurajare. Ne arată că nu suntem singuri pe drumul acesta, că avem alături familia EYV de la care am învățat foarte multe lucruri. Pentru că mai mult decât am resimțit competiția, am resimțit prietenia și comunitatea. Suntem încântați că mergem acasă, la ceilalți tineri și le vom spune: „Este titlul nostru, al tuturor! Noi toți l-am câștigat pentru că noi toți suntem tineri pentru tineri în Jebel!”  Ne dorim ca spiritul acesta să dureze și credem cu tărie că e un nou început maxim de motivant. Avem atâtea planuri în care avem încredere! Știm că nu va fi un parcurs ușor în 2024, dar avem încredere în echipa pe care ne-am format-o și în ideile noastre, ale tinerilor din Jebel. Avem foarte multe de făcut, dar suntem atât de faini încât ne este imposibil să nu reușim! Plecăm acasă cu gândul la activitățile viitoare pe care le vom organiza și la impactul lor în comunitatea noastră. Abia așteptăm evenimentul de lansare al comunei Jebel – Sat European de Tineret 2024, dar până atunci prietenii noștri ne așteaptă cu un nou atelier și o seară de film. Încheiem aici cu motivația noastră cea mai puternică: credem cu adevărat cu putem schimba comunitățile de tineri din jurul nostru prin exemplul propriu, în ritm rural!”  Grupul de Inițiativă al Tinerilor din Jebel – Sat European de Tineret 2024

“Noi, tinerii din grupul de inițiativă Peștera, în urmă cu doar șase luni, nu eram conștienți de cât de multe putem realiza împreună. Nu știam câte resurse ne așteaptă să fie descoperite și folosite. În călătoria spre dobândirea titlului de Sat European de Tineret, ne-am confruntat cu noi provocări, am crescut și ne-am dezvoltat în moduri la care nici nu ne gândeam. Acest titlu este o dovadă a muncii și pasiunii noastre, dar reprezintă doar începutul. Viitorul este strălucitor (like cu sclipici) și plin, suntem extrem de entuziasmați să ducem la bun sfârșit planul de activități pentru anul 2024 și sperăm să obținem finanțarea pentru cele trei proiecte depuse la Corpul European de Solidaritate. De asemenea, suntem nerăbdători să inaugurăm propriul nostru ONG și să ne extindem echipa de tineri motivați și dornici de schimbare. Mesajul nostru pentru toți tinerii din Peștera și din întreaga țară este simplu: „Se poate!” Orice vis pare greu până începi să lucrezi la el, să acumulezi cunoștințe și să îți dezvolți abilitățile. Apoi, devine posibil. Forța tinerilor este enormă și orice efort aduce cu sine recompense uriașe. Așadar, îndrăzniți să visați și să acționați și nu uitați să vă distrați în timp ce faceți asta! Împreună, putem schimba lumea! Noi suntem PREZENT și viitor!” Grupul de Inițiativă al Tinerilor din Peștera – Sat European de Tineret 2024

“Suntem entuziasmați să împărtășim bucuria câștigării titlului de Poiana – Sat European de Tineret, acesta demonstrează că ideile pot deveni realitate și că implicarea tinerilor aduce o schimbare pozitivă în comunitate. Acest moment este cu adevărat special pentru noi, fiind nu doar o realizare, ci și o șansă de a transmite un mesaj puternic către tinerii din întreaga comunitate. Pentru noi, acest moment nu este doar un titlu, ci o responsabilitate pe care o preluăm cu bucurie. Vrem să împărtășim cu toți tinerii comunității noastre că suntem aici pentru a construi împreună, pentru a crea o comunitate unde fiecare voce contează și îi încurajăm să-și exprime ideile și să și aducă contribuția în procesul schimbării. Prin ochii celorlalți tineri din comunitate, câștigarea titlului de Sat European de Tineret a adus o undă de bucurie și mândrie colectivă. Am resimțit entuziasmul și sprijinul lor, fiind felicitați și încurajați în această realizare comună. Este o dovadă a unității noastre și a faptului că succesul nostru este primit cu căldură și apreciere în întreaga comunitate tânără. Salutăm cu entuziasm oportunitatea de a crea un viitor mai promițător pentru tineri și comunitatea noastră și dorim să începem înființarea unui ONG și transformarea clădirii într-un centru de tineret ideal, oferind resurse și sprijin pentru a răspunde nevoilor tinerilor în diverse domenii. Dorim să planificăm și să organizăm activități care să aducă tinerii împreună, construind astfel legături puternice și creând o comunitate mai unită. Dorim să fim ambasadorii schimbării pozitive, sprijinindu-i pe tineri în atingerea potențialului lor maxim. Invităm toți tinerii din comunitățile noastre să se alăture acestui efort colectiv pentru a construi împreună un viitor mai luminos. Prin implicare și colaborare, suntem hotărâți să transformăm acest titlu într-un catalizator pentru schimbare și progres în comunitatea noastră.” Grupul de Inițiativă al Tinerilor din Poiana – Sat European de Tineret 2024

“Anul 2023 a fost un an plin, un an dificil, un an cel puțin interesant. Peste 20 de activități am derulat de la începutul mandatului, peste 100.000 de lei fonduri pentru toate aceste activități am atras, bani obținuți din 2 proiecte de solidaritate și 2 proiecte de finanțare aplicate la Consiliul Local și Consiliul Județean. A fost un proces continuu de muncă combinat cu distracție, pentru că fiecare activitate a avut farmecul ei, iar fiecare dintre toate activitățile propuse au fost alese și pentru ca noi, membrii Grupului Informal să ne simțim bine și să ne distrăm. Am întâmpinat tot felul de greutăți atât interne cât și externe, dar prin faptul că am trecut peste toate, demonstrează că membrii Grupului Informal prezintă încredere, determinare și dorința de evoluție. Fiecare dintre membrii grupului s-a dezvoltat pe diferite planuri de-a lungul anului, dobândind diferite skilluri de organizare, comunicare, design și multe altele. Vestea că Panaci va purta titlul de Sat European de Tineret și în 2024 a fost bineînțeles, o mare bucurie pe care am simțit-o nu doar noi, ci și comunitatea tinerilor din Panaci și chiar din țară, lucru care ne-a bucurat mult mai mult. Am simțit că aducem un plus de valoare întregii mișcări a tinerilor din rural, iar asta e cea mai mare realizare a noastră. Faptul că Panaci a devenit un loc mai prietenos cu tinerii pe parcursul anului 2023, faptul că am format prietenii, unele chiar pe viață cu tinerii din alte comune din țară, faptul că avem alături de noi oameni valoroși care ne sprijină la fiecare pas. În comparație cu anul trecut, când la gală am simțit vestea cu emoții la cote maxime, anul acesta eram pur și simplu împăcați. Așa cum spune și Dorian, colegul nostru pe scena Galei “cu sau fără titlu, toți merităm această titulatură” pentru că fiecare dintre noi aducem un plus în comunitățile din România. Pentru anul ce urmează ne propunem deja ediția a doua la mai multe activități derulate în acest an, cele mai mari și mai îndrăgite de participanții noștri. Ne propunem și activități cu schimburi de experiență cu tineri la nivel național și multe altele. Toate informațiile le vom publica la momentul potrivit. Până atunci, rămânem optimiști și ne încărcăm cu energie pentru încă un an intens. Suntem recunoscători și mândri să fim parte din această schimbare la nivel național și european!” Grupul de Inițiativă al Tinerilor din Panaci – Sat European de Tineret 2023-2024

“Am ajuns toți bine și am reflectat puțin atât pe drum, cât și după la toate cele întâmplate. Putem spune că experiența a fost unică, în sens placut. E puțină dezamăgire că nu am reușit să obținem titlul, dar ne ridicam, ne scuturăm și mergem mai departe. Noi spunem că am rămas cu lucruri bune în urma programului și în perioada imediat următoare vom încerca să ne dăm un mic refresh și să îndreptăm ceea ce noi credem că nu a mers. Încă o dată, vă mulțumim că ați fost și încă sunteți alături de noi, probabil o să avem nevoie de cât mai mulți sfătuitori în următoarea perioadă. Puteți să vă așteptați la lucruri bune de la noi.” Grupul de Inițiativă al Tinerilor din Aninoasa – comună finalistă pentru titlul de Sat European de Tineret 2024

Felicităm toți tinerii pentru implicarea lor în competiția pentru titlu, pentru curajul pe care îl au și inițiativa de a-și pune satul la cale pentru a-l face mai prietenos cu ei și cu ceilalți tineri din comunitățile din care provin, pentru încăpățânarea de a crea alternative și oportunități de implicare acolo unde este cea mai mare nevoie, în mediul rural. Le mulțumim tuturor celor care au fost alături de tineri și de program pe parcursului procesului de candidatură!

Competiția pentru titlul de Sat European de Tineret 2024 a fost organizată de Guvernanța programului European Youth Village (Asociația pentru Dezvoltare Activă și Go Free – Asociația pentru Sprijinirea Societății Civile) în cadrul proiectului cu titlul „European Youth Village – Upgrade la participare #înRITMrural”, proiect de participare finanțat de către Uniunea Europeană prin programul Erasmus Plus.

Leave a Reply