Love is a skill: Workshop de educație relațională pentru tineri
Posted on June 12, 2023 by Go Free
Workshop-ul de educație relațională pentru tineri este organizat de Asociația Go Free împreună cu Asociația C.A.R.E. în Cluj-Napoca, pe str. Horea, pe data de 18 iunie 2023, de la ora 13:00-15:30. Adresa exactă va fi comunicată participanților selectați.
În cadrul atelierului vom vorbi despre ce înseamnă o relație sănătoasă, cum să recunoști posibilele tipare toxice, impactul rolurilor de gen asupra comportamentului, cum să ceri și să dai consimțământul, toate sub forma unor discuții, activități interactive și exerciții practice. Acest workshop face parte din campania “Crezi că e OK?”, ce are ca scop sprijinirea tinerilor/adolescenților în dezvoltarea unor relații mai sănătoase. În discuțiile noastre cu tinerii am observat că, adesea, relațiile disfuncționale se bazează nu atât pe lipsa de informații, ci mai degrabă pe modele disfuncționale asumate inconștient. De aceea, am dezvoltat un ghid pentru identificarea și gestionarea corectă a situațiilor de abuz și a comportamentelor toxice din relații pentru toți actorii implicați. Ne dorim ca acest ghid să servească ca punct de pornire în aceste discuții sensibile.
Workshop-ul va fi facilitat de Ana Tamás și Monica Barbovschi, membri fondatori ai asociației C.A.R.E. cu o vastă experiență în lucrul cu tinerii pe problematica educației relaționale, și a egalității de gen.
Te rugăm să completezi formularul disponibil aici până la data de 16 iunie, ora 23:59. Vârsta recomandată: 16-26 ani.
Participarea la acest eveniment este gratuită pentru toți participanții selectați. Numărul de locuri disponibile este limitat. Rezultatele selecției vor fi transmise prin email cel târziu la data de 17 iunie.
Eveniment organizat în cadrul proiectului “Centrul #YesLove: Solidaritate în comunitate” implementat de Asociația Go Free, prin programul Corpul European de Solidaritate. Toate costurile pentru acest eveniment sunt suportate de Asociația Go Free.