Tinerii dezvoltă o strategie de tineret inclusivă pentru județul Cluj

Posted on August 5, 2022 by

share on facebook   

Cel de-al doilea seminar de tineret din cadrul proiectului #DialogInclusiv – Conectăm politicile de tineret la tinerii cu oportunități reduse a fost organizat de Go Free în incinta Colegiului Național “George Coșbuc” din Cluj-Napoca.

În ciuda contextului urban în care ne-am aflat, alături de tinerii participanți am reușit să lucrăm la strategia de tineret axată pe nevoile și problemele tinerilor cu oportunități reduse din județul Cluj, tineri care provin, de cele mai multe ori, din mediul rural sau zone geografice defavorizate.

Dacă în primul Seminar de tineret de la Săvădisla ne-am axat pe teme precum educație, cultură și artă, ocupație și participare, de această dată am continuat să găsim probleme, nevoi, soluții și să stabilim priorități pentru cele alte 4 teme strategice ale proiectului: viață sănătoasă, drepturile tinerilor, spații pentru tineri și mediul înconjurător.

Noul grup a fost format atât din tineri care au participat la primul seminar, cât și persoane noi, inclusiv tineri din comunitatea LGBTQA+, tineri cu deficiențe de vedere, dornici să contribuie la îmbunătățirea strategiei de tineret pentru cei cu oportunități reduse, în funcție de lipsurile observate și semnalate de ei înșiși.

Printre energizere și lucru pe echipe pentru a dezbate idei și a ajunge la un punct comun, după prima sesiune ne-am și împrietenit. Printre pauzele de cafea am și cântat, ne-am jucat boardgames și ne-am conectat, creând o comunitate de tineri diverși, dar implicați, curioși, cu dorința de a fi informați legat de drepturile lor, de accesul la spații pentru tineri și la un mod de viață echilibrat și sănătos (atât sănătatea fizică, cât și cea mintală și emoțională fiind prioritare – mai ales, în urma contextului pandemic care a venit cu multiple incertitudini, războiul din Ucraina, criza climatică și cea financiară).

Ceea ce mi-a plăcut cel mai mult a fost o dezbatere spontană legată de problematica segregării minorităților de orice fel în spațiile dedicate tinerilor, pe care am avut-o în timp ce fiecare echipă de tineri prezenta direcții și măsuri pentru tematica aleasă, adaptate la nevoile tinerilor cu oportunități reduse. 

Metoda cafenelei publice s-a dovedit a fi una extrem de eficientă, fiindcă a creat un spațiu sigur, inclusiv, unde fiecare tânăr a putut să-și exprime opiniile, experiențele și nemulțumirile legate de serviciile și instituțiile publice actuale, legate de programa școlară și de nevoia unei restructurări a sistemului din toate ciclurile de învățământ. 

De asemenea, aceștia au descoperit metode de participare a tinerilor printr-un exercițiu în care au primit o problemă concretă (lipsa apei potabile în școli, existența discriminării față de minorități etnice, lipsa siguranței în mijloacele de transport pentru tinere), pe care au rezolvat-o în echipe restrânse de câte 5 tineri.

A urmat apoi stabilirea viziunii pe care tinerii o au în cele 4 domenii și generarea de măsuri și direcții strategice care vor fi cuprinse în draftul “Strategiei de dezvoltare multilaterală și incluziune socială prin măsuri consolidate a tinerilor cu oportunități reduse din județul Cluj”. Ne dorim ca această strategie să reprezinte un punct de reper pentru viitoarele politici județene și locale de tineret, dar și un sprijin pentru societatea civilă și ONG-urile de tineret care desfășoară activități de incluziune socială și proiecte cu tineri din județul Cluj.

Am ajuns și la Muzeon – muzeu interactiv de istorie a evreilor în după-masa zilei de 30 iulie. Muzeon spune povești ale comunității evreiești din Cluj, prin intermediul a trei ghizi audio diferiți: Julia, Paul și David. Toate informațiile din cadrul expoziției, inclusiv ghidul audio, sunt disponibile în română, engleză și maghiară.

Pe 1 august am avut un dialog cu autorități publice din județul Cluj. Tinerii au discutat cu primarul comunei Florești, Secretarul general al primăriei și Directorul executiv al GAL Someș-Nadăș despre modul în care funționează primăria și aparatul administrativ, cum se iau deciziile la nivel local, despre participarea tinerilor și relația cu autoritățile. A urmat un tur ghidat al primăriei și am avut ocazia să intrăm pentru prima dată într-un adăpost antiatomic.

Modul nonformal de a informa tinerii și de a-i ghida să conștientizeze drepturi și modalități de implicare și participare activă în comunitatea locală ne-a motivat pe fiecare, iar atmosfera prietenoasă a făcut ca lucrul în echipă să pară o joacă. Una serioasă, iar tinerii au ales fie în funcție de preferință în ce echipă și domeniu să contribuie, fie a fost utilizată o numărătoare, participanții fiind împărțiți aleatoriu tocmai pentru a închega întreg grupul, pentru a da ocazia tuturor să socializeze și să se cunoască, pentru a-și afla interesele, problemele și nevoile comune, pentru care au venit cu soluții creative.

De acum ne pregătim pentru dezbaterile organizate la final de proiect, unde vor participa elevi, studenți și alți tineri în dialog cu factori de decizie din județul Cluj, dezbateri axate pe evaluarea Strategiei de dezvoltare multilaterală și incluziune socială prin măsuri consolidate a tinerilor cu oportunități reduse din județ. 

Seminarul de tineret este o activitate organizată în cadrul proiectului “Dialog Inclusiv – conectăm politicile de tineret la tinerii cu oportunități reduse”, coordonat de Go Free – Asociația pentru Sprijinirea Societății Civile” în parteneriat cu GAL Someș-Nadăș, finanțat prin programul Erasmus Plus al Uniunii Europene.

Leave a Reply