Cum am ajuns la Parcul Memorial al Holocaustului din Sfântu Gheorghe

Posted on October 9, 2021 by

share on facebook   

M-am născut în Sfântu Gheorghe și, deși am locuit aici aproape toată viața, până când am plecat la facultate, sunt locuri și povești din oraș pe care am început să le cunosc abia după ce am devenit mai conștientă de istoria pe care n-am învățat-o în școală, ci mai degrabă în activitățile de voluntariat în care m-am implicat.

Cu GPS-ul pornit și mama la celălalt capăt al internetului, și încă câțiva colegi de la Go Free alături, vara asta am pornit în căutarea locului care comemorează victimele Holocaustului în orașul pe care am început să-l redescopăr recent, spre Parcul Memorial al Holocaustului.

Ghetoul din Sfântu Gheorghe – o bucată de istorie locală

Despre ghetoul din Sfântu Gheorge am aflat pentru prima dată în cadrul activităților din proiectul “Memorie și rezistență în fața urii”. Există, în Transilvania de Nord, un Muzeu al Holocaustului (în Șimleu Silvaniei) unde apar câteva informații și despre multele ghetouri care au existat în România, printre care și cel din Sfântu Gheorghe.

După revoluția din 1848-49, în Sfântu Gheorghe s-au stabilit mai multe familii de evrei, care se ocupau cu negustoria și care, au reușit cu timpul să-și construiască o sinagogă pe strada Ciucului, dar și o școală evreiască.

În anul 1944, guvernul maghiar a decis adunarea tuturor evreilor din teritoriile maghiare în ghetouri. Astfel, în  data de 2 mai 1944 au fost strânși toți evreii din Sfântu Gheorghe, din satele comitatului Trei Scaune și din sudul Scaunului Ciucului. În total, aproape 900 de suflete, printre care mulți copii, au fost transportați în clădirea pe jumătate terminată a viitorului Liceu Agricol, din Sfântu Gheorghe. Aceștia au fost nevoiți să-și găsească un loc în clădirea supraaglomerată, fără uși ori geamuri și fără apă, în timp ce majoritatea locuitorilor din oraș priveau nepăsători noile măsuri instaurate. 

Sfântu Gheorghe văzut de pe drum

O săptămână mai târziu cei 900 de oameni au fost transportați în ghetoul de la Reghin, de unde au fost duși în lagărul de concentrare de la Auschwitz. Doar 148 de evrei s-au mai întors în regiunea Trei Scaune, dintre care majoritatea au emigrat mai apoi în Israel. 

Încetul cu încetul, comunitatea evreiască din Sfântu Gheorghe s-a destrămat. Clădirea sinagogii a fost vândută unei cooperative meșteșugărești, apoi a fost demolată cu totul în anul 1971. 

În 2001, a fost instalată o plăcuță comemorativă pe peretele clădirii fostului Liceu Agricol.

Parcul Memorial al Holocaustului din Sfântu Gheorghe

La 70 de ani de la  deportare, în anul 2014, a fost inaugurat un Parc Memorial al Holocaustului, în noul cimitir evreiesc de pe strada Voican pentru a duce mai departe memoria trecutului.  

Pentru cei care pornesc ca noi în explorare, e bine de știut faptul că în Sfântu Gheorghe sunt mai multe cimitire, unul langă celalalt, fiecare cu intrarea proprie. GPS-ul ne-a învârtit puțin aiurea, așa că după o vreme am decis să renunțăm la tehnologie și să întrebăm lumea din cimitir. Așa am ajuns la o bătrânică care ne-a direcționat spre cimitirul evreiesc, unde ne spunea că nu a mai fost de vreo 20 ani.

Am ieșit din nou pe un drum neasfaltat. Puțin mai jos, o poartă pe care o deschidem scârțâind, ne face intrarea în cimitirul evreiesc.

Trecem pe lângă capela funerară, iar pe partea stângă se află cimitirul și câteva pietre funerare ale mai multor familii de evrei. O luăm înainte, pe o cărare îngustă care ne duce spre Parcul Memorial.

Parcul cuprinde un obelisc de care dăm la capătul cărării, la baza căruia este amplasată o plăcuță cu inscripție trilingvă, în ebraică, română și maghiară, acum puțin ștearsă de timp: “În memoria celor 52 de copii evrei din Sfântu Gheorghe, deportați în 1944, transformați în cenușă de naziști și aliații lor”.

În jur, spațiul de deschide și se pierde într-o mare de verde. 52 de pietre sunt răsfirate în jur, prin iarba înaltă, fiecare reprezentând un copil care nu a apucat să-și trăiască visele. Alți 52 de arbuști răsfirați simbolizează câte un nume de copil.

Într-un interviu mai vechi, reprezentanții comunității evreiești spuneau că Parcul Memorial a fost conceput pentru a aduce puțin cu Menorah, candelabrul cu șapte brațe care este unul dintre cele mai vechi simboluri ale poporului evreu, de unde și această idee de răsfirare și împrăștiere a copiilor pe imaș, o trimitere la faptul că “deși au fost uciși, spiritele lor dăinuie precum stelele” [Herman Rosner], iar memoria lor ar trebui să fie un prilej de educație.

Tot din predocumentarea online am aflat și faptul că ideea realizării unui Parc Memorial al Evreilor din fostul ținut Trei Scaune, uciși în lagărul de la Auschwitz, i-a aparținut unuia dintre supraviețuitorii Holocaustului, ing. Feder Zoltan, care și-a dedicat 15 ani din viață pentru a scrie despre istoria evreilor din această zonă.

În capela cimitirului care era însă închisă, se află și Zidul memorial al Holocaustului cu cele 611 de nume ale evreilor din ținutul Trei Scaune, uciși în Holocaust, parte din acest ansamblu memorial.

Documentare realizată în cadrul proiectului Memorie și rezistență în fața urii, implementat de Asociația Go Free prin programul Corpul European de Solodaritate. 

Echipa de documentare: Adriana Cozanu, Andra Cordoș, Simona Militaru, Laura Nagy.

Leave a Reply