Bibliotecă vie, expoziție foto și petrecere în Berindu, comuna Sînpaul

Posted on November 30, 2019 by

share on facebook   

După un an în care comuna Sînpaul a deținut titlul de Sat European de Tineret ne-am propus împreună cu tinerii și adulții care au fost implicați în activarea satului să sărbătorim cum se cuvine realizările noastre. Au fost luni în care ne-am împrietenit, am prins curaj să visăm și, mai ales, să acționăm împreună pentru a modela satul așa cum tinerii și l-au imaginat. Dacă vrei să te alături grupului nostru te așteptăm #CuDrag la evenimentele pe care le vom organiza sâmbătă, 7 decembrie, începând cu ora 16.

Activitățile vor avea loc la Căminul Cultural din Berindu, în Comuna Sînpaul, pe care o să avem grijă să-l încălzim și să-l pregătim cum se cuvine pentru un eveniment non-formal într-un sat al tinerilor.

Programul pe care îl propunem arată așa:
16-16:30 Bun venit în satul tinerilor – te așteptăm să descoperim povești din activitatea tinerilor din ultimul an în care comuna Sînpaul a deținut titlul de Sat European de Tineret. Ce s-a întâmplat? Unde am ajuns? La ce ne-a folosit? Și mai ales ce facem mai departe?


16:30-18:00 Eveniment tip Biblioteca Vie: “Oameni și povești”. Biblioteca vie funcționează ca o bibliotecă clasică, singura diferență majoră e că aici cărțile pe care vrei să le citești sunt oameni cu care poți purta o discuție pe un anumit subiect. În biblioteca noastră vom avea atât oameni din sat, cât și din alte sate sau orașe. Vrei să știi ce înseamnă să fii învățător în mediul rural? Cum e să practici o meserie tradițională care se pierde? Ești interesat ce face un voluntar și la ce e bună participarea? Ești curios cum e să fii student la facultatea de jurnalism sau teatru? Vrei să aflii de la alți tineri din Sînpaul cum a fost prima experiență într-un proiect internațional organizat în altă țară? Sau cum e să locuiești câteva luni în China? Vino să discutăm informal despre mult mai multe subiecte la Biblioteca vie.

18:00-18:30 Vernisajul Expoziției de fotografie “Muzeul din pod” – fotografii din muzeul etnografic din Sînpaul. Muzeul conține diverse obiecte adunate din zona comunei Sînpaul și a fost realizat de localnici și tinerii din comunitate. Vino să-i descoperi povestea.*fotografiile au fost realizate de tinerii din Școala de Jurnalism Comunitar StReEt.


18:30 – 22:00 Cină comunitară / Petrecere în Satul European de Tineret – asta pentru că prieteniile se leagă mai bine pe ritm de muzică. Și deși nu este obligatoriu să aduci ceva cu tine pentru seara comunitară, noi te încurajăm să o faci, fie că e vorba de niște plăcintă ori pâine făcută de bunica, prăjitură, gogoși, cozonac, dulceață ori sirop din grădină sau orice altceva crezi că ar fi pe placul tău și al noilor tăi prieteni. Oricum ai veni, noi te primim cu drag!

Te rugăm să confirmi participarea la oricare din persoanele de contact:


Dănuț Moldovan (Berindu)

Georgiana Jucan (Mihăiești)

Darius Jucan (Mihăiești)

Augustin Merdan (Berindu, Sînpaul)

Andra Camelia Cordoș (Cluj)


*ORGANIZAȚIA COORDONATOARE* : Go Free – Asociația pentru Sprijinirea Societății Civile este una din cele 9 organizații membre în Comitetul Național Coordonator al Campaniei No Hate Speech în România, desfășurând activități care urmăresc promovarea respectului pentru diversitate, drepturile omului și combaterea discursului ofensator, discriminatoriu și instigator la ură din spațiul public românesc. (http://www.gofree.ro/).


Activitățile sunt organizate în cadrul proiectului SÎNPAUL-UN SAT PENTRU TINERI, implementat de GO FREE prin programul CORPUL EUROPEAN DE SOLIDARITATE.

Leave a Reply