Comunele din România pot prelua titlul de Sat European de Tineret 2020

Posted on August 10, 2019 by

share on facebook   

Pentru că a demonstrat că poate produce o schimbare reală la nivel local pentru tinerii din satele românești, programul European Youth Village deschide apelul pentru comunele care își doresc să preia titlul de „Sat European de Tineret” în 2020.

European Youth Village este un program pilot care s-a născut în cadrul proiectului ”National Youth Village – România” din dorința de a dezvolta sectorul de tineret din mediul rural și oportunitățile de implicare pentru tineri. Realizat cu sprijinul Erasmus+, programul a fost dezvoltat și implementat pentru prima dată în 2019, în 4 comune din 4 județe, de către Asociația pentru Dezvoltare Activă ADA în județul Bacău, GO FREE – Asociația pentru Sprijinirea Societății Civile în județul Cluj, Asociația Curba de Cultură în județul Prahova și Asociația pentru Dezvoltare prin Educație, Informare și Susținere DEIS în județul Maramureș.

Pentru titlul de ”Satul European de Tineret 2020” poate candida orice comună din România. Candidatura va fi depusă online până la data de 28 august 2018, prin transmiterea Formularului de candidatură de către un grup informal de tineri, format din minim 5 tineri cu vârste peste 18 ani, în numele comunei. Pentru a putea candida, grupul informal de tineri trebuie să aibă susținerea unei organizații nonguvernamentale (indiferent dacă aceasta este constituită sau nu în comună), și a autorităților publice locale, fiind asumată prin semnarea unei scrisori de susținere. Toate informațiile despre Apelul pentru depunerea candidaturilor, principiile programului, calendarul de candidatură etc. sunt disponibile la acest link http://bit.ly/2GM3WAK. Formularul de candidatură (construit în mod intenționat astfel încât să permită comunelor finaliste să dezvolte planul de activități cu sprijinul Guvernanței programului pentru a accesa fonduri pentru implementarea lui) este disponibil aici: http://bit.ly/2yAkx5Y. Pentru întrebări sau informații suplimentare vă puteți adresa și echipei European Youth Village la adresa de email satuleuropeandetineret@gmail.com .

Prin modul în care a fost construit, programul European Youth Village susține implicarea tinerilor ca actori principali în dezvoltarea planului de activități ce urmează a fi implementat în perioada preluării titlului de către comunele finaliste, urmărind totodată colaborarea tinerilor cu autoritățile locale în vederea dezvoltării unui parteneriat durabil la nivel local, care să poată asigura o schimbare sustenabilă inclusiv după perioada de implementare a programului în comunele care vor prelua titlul.

Comunele finaliste vor fi anunțate în cadrul primului Summit al Tinerilor din Mediul Rural ce va fi organizat în perioada 5-8 septembrie 2019, la Bacău, de către ADA- Asociația pentru Dezvoltare Activă și Go Free-Asociația pentru Sprijinirea Societății Civile.

„Prin programul European Youth Village ne dorim ca parteneriatul sustenabil între tinerii din mediul rural, autoritățile și instituțiile publice, mediul privat și societatea civilă să fie caracterizat de sentimentul de comunitate, o comunitate care are în centrul său tinerii. Ne-am propus să construim un cadru în care tinerii să se organizeze și să se implice alături de ceilalți actori în rezolvarea problemelor din comunitatea lor, în special a acelor probleme care îi vizează în mod direct.” Victor-Cătălin TOMA, Coordonator program (Asociația pentru Dezvoltare Activă).

„Preluarea titlului de Sat European de Tineret este un bun pretext pentru a pune reflectorul pe tinerii din mediul rural și pentru a ne dedica cu toții mai mult timp în susținerea și dezvoltarea comunităților mici, pornind de la nevoile și dorințele acestor tineri care astfel au posibilitatea să devină motorul principal al schimbării pe care și-o doresc. După experiența de pilotare a programului în 2019, putem spune că e nevoie de organizare comunitară continuă, răbdare, multă determinare și inovare pentru a porni o mișcare de tineret în satele românești. Cert este că putem face asta!” Andra Camelia CORDOȘ, Coordonator comunicare (Asociația Go Free)

Leave a Reply