Pelerin la Şumuleu – pe drumul solidarităţii

Posted on June 6, 2019 by

share on facebook   

Sâmbătă dimineața, 1 iunie 2019. Ceasul abia a trecut de ora 5. E forfotă mare în gara din Sfântu Gheorghe, un du-te vino permanent cu oameni care încearcă să se adăpostească de ploaia torențială sub acoperișul peronului 3, în așteptarea trenului spre Miercurea-Ciuc. Toți se caută agitați de bilete să vadă în ce vagon trebuie să ajungă. Urcați oriunde, numa’ urcați – se aude vocea unui nene în uniforma CFR.

Peste 50 de trenuri au fost suplimentate cu vagoane special pentru ziua asta. Înregistrările pentru bilete au început cu luni de zile înainte, iar azi, când ziua cea mare a venit, peste 100 000 de oameni – majoritatea etnici maghiari, sunt estimați să pornească la drum spre Șumuleu Ciuc, pentru a-l vedea pe Papa Francisc.

Ne așezăm la nimereală într-un vagon. Cantorul și preotul bisericii de care aparține grupul din tren, trec prin vagoane să verifice dacă e totul bine. Pornim la drum. Avem de mers vreo oră jumate. Lumea râde, unii deschid o bere, se anunţă o zi lungă, iar noi deja avem hainele leorcă. Unul dintre preoţi, îmbrăcat în pantaloni scurţi şi bocanci, se joacă cu o fetiţă pe culoar, spre deliciul tuturor.

Ajungem în gara din Miercurea Ciuc. O mare de oameni, organizaţi pe grupuri în jurul vreunui bărbat sau copil purtând steagul localităţii de unde provin. La o privire poţi număra numele a zeci de localităţi din România, Ungaria sau Slovacia, cu steaguri care mai de care mai brodate cu motive specifice zonei de unde vin. De abia acum începe cu adevărat drumul.

Din Gara Miercurea Ciuc până pe dealul de la Şumuleu, unde are loc slujba, te duce un drum de vreo 6 kilometrii prin oraş, apoi prin sat şi prin pădurea de lângă. Etnicii maghiari nu sunt străini de drumul ăsta şi nu venirea Papei îi face pentru prima dată să se angajeze în acest pelerinaj. Satul şi dealul Şumuleu – Csiksomlyó, în maghiară – au devenit un loc simbolic pentru comunitatea catolică cu sute de ani înaintea vizitei Papale de astăzi.

Istoria pelerinajului de la Şumuleu se întinde înapoi în timp până la anul 1567, atunci când un rege maghiar a vrut să convertească la Protestantism populaţia secuilor catolici din Transilvania. Se spune că bătălia a avut loc în jurul Rusaliilor, iar secuii au ieşit învingători şi au promis că an de an în sâmbăta de Rusalii vor reveni pe dealul de la Şumuleu să celebreze credinţa lor. Nici măcar în timpul regimului comunist, oamenii nu au încetat să se adune pe acest deal în fiecare an de Rusalii, astfel pe lângă simbolistica religioasă, locul a devenit şi un simbol al păstrării legăturilor şi culturii comunităţii maghiare.

Ploaia torenţială a coborât şi ea din tren cu noi şi avansează cu marea de umbrele pe străzile ca de festival ale oraşului Miercurea Ciuc, pregătite cu wc-uri mobile la tot colţul, containere de apă şi mici buticuri deja deschise deşi e de abia vreo 7 dimineaţa. Strada e ticistă de oameni, unele grupuri se roagă, altele fac slalom printre bălţi sau se minunează de porţile secuieşti ale caselor care ne colorează drumul. La fiecare intersecţie, grupuri de jandarmi ne privesc lung şi parcă nedumeriţi.

Pe drum toată lumea se întreabă în ce limbă va fi slujba, ce anume ne vor verifica la poarta de securitate şi cum are să iasă toată treaba asta cu împărţirea pe sectoare, de care se vorbeşte de atâtea luni de zile. Ieşim din oraş, apoi din sat şi ajungem pe drumul pietruit din pădure, unde, la momentul ăsta a ocoli bălţile e deja inutil; un tătic dă startul oficial euforiei celor mici,  răbufnind: Ia-o pe unde vrei, nu vezi că poţi să storci apa de pe noi? Nu mai contează. Ne bufneşte pe toţi râsul. Încă nici nu a venit Papa şi deja poţi să ne bagi pe toţi în maşina de spălat, bravo nouă!

Ajungem în sfârşit la porţile de securitate, de unde încep vestitele sectoare ale evenimentului. Nu se mai verifică! Nu se mai verfică, plouă! – se aude prin mulţime, iar doi jandarmi anunţă la portavoce că fiecare e liber să se aşeze unde vrea, nu se mai ţine cont de sectoare că plouă prea tare. Visul ISIS – râde cineva,  Or fi văzut că nu suntem de temut – spune altcineva.

Lumea se dispersează, fiecare în căutarea locului de unde ar putea să-l zărească pe Papă mai bine. O familie scoate o prelată uriaşă din care improvizează un cort pentru cei mici. Pelerine de toate felurile se plimbă stânga-dreapta pe deal. O mare albastră de jandarmi furnică şi ea de ici colo. Aşteptăm.

E 11:30 şi un  zumzet de urale sparge ceaţa şi liniştea de pe deal. O Dacie, înconjurată de o armată de oameni, avansează cu greu pe aleea plină de noroi din lateralul dealului. E aici, e Papa, e el! Se aude prin mulţime. Uşor Papa Francisc avansează, fără covor roşu, din Dacie la un container, unde, murmură lumea că s-ar schimba în hainele de slujbă, apoi peste câteva minunte ajunge pe scena de la baza dealului. Se lasă din nou liniştea.

Începe slujba. De la maghiară la română, germană apoi latină, sunt îmbinate toate în textele pregătire pentru ceremonie. Papa vorbeşte despre solidaritatea și fraternitatea dintre români și maghiari, dintre majoritate și diversitatea minorităților ei: Nu trebuie ca rănile din trecut să constituie un obstacol pentru o convieţuire fraternă. Oamenii privesc absorbiţi cu totul înspre scenă şi spre cele două ecrane uriaşe din lateral. Roşu-negrul costumelor populare secuieşti, lângă albastrul uniformelor de jandarmi, maghiari cu accent de Budapesta, lângă români cu accent de Vrancea, cu toţii răspundem la unison: Amin!

Papa Francisc coboară la finalul slujbei de pe scenă, se suie din nou în Dacie şi face un tur de salut al mulţimii, înainte să se piardă cu totul din vedere prin pădure, înconjurat de o armată de jandarmi şi spp-işti.

Mica utopie creată pe dealul de la Şumuleu, în care atâtea părţi distincte ale societăţii româneşti, de multe ori prezentate în rivalitate, pot fi împreună atât de natural, continuă un pic şi după plecarea acestuia, mai ales că acum a dat şi soarele.

Toată lumea parcă ar mai zăbovi un pic în lumea asta înainte să pornească iar la drum. Se întind pături, se scoate slănina şi sandwich-urile, se pun hainele la uscat, fiecare pe unde nimereşte. De acum încep poveştile de revedere. În timp ce-mi întind şi eu o bluză la uscat, un domn din grupul nostru ne povesteşte că s-a mutat de doi ani la Londra cu toată familia şi de abia aştepta să se reîntoarcă aici.

Jandarmii încep să strângă gardurile ce separau sectoarele şi încet încet lumea înţelege semnalul – gata, e timpul să plecăm. Ne adunăm iar pe grupurile din jurul steagurilor cu denumirea localităţilor şi ne pornim la vale spre sat. Un şir lung de oameni se vede în jos şerpuind pe câmp. Din când în mai trece o dubă strălucitoare de jandarmi, la care oamenii le fac cu greu loc pe poteca îngustă. O fi Dăncilă – se aude o voce, Nu vine bă aia aici – răspunde alta. Trecem prin sat, apoi ajungem în oraş, pe ici colo se mai pierde câte un grup la terasa unui bar. Bere, kürtős, tarabe cu tot felul de chestii artizanale ţin ocupată mulţimea de oameni până la ora de plecare a trenurilor.

Seara, în gara Miercurea Ciuc din nou forfotă mare, dar parcă acum oamenii nu mai par aşa străini unul de celălalt. Se schimbă steaguri, fulare şi insigne între cei de pe peroane, ba chiar şi anagjaţii CFR primesc câte ceva. Un tren maghiar de vreo 12 vagoane pune stâpânire pe mica gară. Se fac ultimele poze cu naşii CFR, apoi oamenii se suie uşor uşor în vagoane. Locomotiva se pune în mişcare şi o mare de oameni fac cu mâna de pe peron celor din trenul interminabil. Încă o tură şi încă una. Trenuri care pleacă, oameni de pe peron care fac cu mâna. Se anunţă că trenul spre Mărăşeşti are întârziere 60 de minute, faţă de al nostru care are doar 25 de minute, aşa că nu noi rămânem ultimii în gară. Există astfel cineva care să-i facă cu mâna și trenului nostru.

Ne afundăm cu toţii în scaunele din tren, iar cineva începe să cânte o ghicitoare de copii. Râdem împreună, din nou, şi încă mai bine de o oră, până ajungem la Sfântu Gheorghe, rămânem prinşi în mica lume care ne părea adesea o utopie.

——————————————————————————————————————-

Vizita Papei Francisc în România a inclus momente dedicate nu doar majorităţii româneşti, ci şi principalelor minorităţi entice de pe teritoriul ţării. Aflat în vizită la comunitatea romilor din Blaj, acesta şi-a cerut scuze în numele Bisericii Catolice pentru discriminarea şi maltratarea suferite de comunitatea romă de-a lungul istoriei. Având în vedere că evenimentele au fost transmise în direct de întreaga presă naţională şi nu numai, Papa Francisc a reuşit să aducă în centrul discuţiilor oameni de la periferia societății românești și probleme care, de cele mai multe ori, sunt ignorate cu bună credință.


Acest material a fost realizat în cadrul proiectului “Școala pentru Jurnalism Comunitar StReEt, finanţat prin programul Corpul European de Solidaritate.

Leave a Reply