Despre muzeul radio din Sînpaul cu Vasile Durdeu -YO5BLA
Posted on March 10, 2019 by Irina Pelin
Lumea domnului Vasile Durdeu, nenea cu radio-urile, așa cum îl numim cu drag, se învârte în jurul telegrafiei și al radioamatorismului. Vara trecută, pe vremea când localnicii sărbătoreau Zilele Comunei Sînpaul, am ajuns împreună cu jurnaliștii comunitari de la Go Free, pe nepusă masă, în dreptul casei lui, ascunsă în fundul unei curți cu nuci bătrâni pe una din ulițele satului Sînpaul, nu departe de Cluj-Napoca. Auzisem cu toții de micul univers radio pe care Vasile Durdeu și l-a construit în propria casă, însă ce aveam să descoperim acolo urma să ne transforme în niște copii curioși și dornici să pătrundă în lumea aparatelor de radio și a codului Morse.
La 11 ani și-a descoperit pasiunea pentru aparatele de radio, o vârstă la care încă nu prea știa nimic despre fizică fiindcă nu începuse să o studieze. Inspirația sa nu a venit de la vreun profesionist în domeniu ci de la un lingvist, profesorul său de limba română și de limba franceză care era unul dintre fericiții posesori ai unui aparat de radio cu galenă. Curiozitatea l-a determinat să insiste cu rugămințile către profesor pentru a-i arăta aparatul, cu tot ce ascundea el. A descoperit un condensator variabil și o bobină despre care nu știa nimic. Câțiva ani mai târziu, a mers să studieze la o școală profesională din Turda unde a luat legătura cu primii radioamatori, reușind să comunice și să contacteze stația colectivă de lângă fabrica de ciment Victoria Socialistă Turda. Mai târziu, a fost repartizat la Aleșd, unde a participat la primul curs de radioamatori, în anii 1964-1965.
Am pășit ușor într-un fost atelier de lucru, aglomerat de tot felul de radio-uri mai vechi sau mai noi, mai mari sau mai mici, mai avansate tehnologic sau dimpotrivă. Domnul Durdeu pare puțin emoționat dar dornic să ne împărtășească tot ce știe despre lumea pe care și-a creat-o din pasiune. Ne povestește că Marconi este cel care a inventat radio-ul și că, desigur, părerile în privința acestor lucruri sunt împărțite, însă pentru el, Marconi a fost cel care a prezentat ideea tuturor, deci cel care a inventat radio-ul, descoperire considerată de radioamator absolut fantastică și fără de care Internetul și lumea digitală în care trăim nu ar fi existat, argument pe care îl repetă de mai multe ori pe parcursul întâlnirii noastre.
Mai departe, ne-au fost prezentate rând pe rând câteva dintre aparatele de radio încărcate de povești, care așteaptă parcă o nouă viață, dincolo de rafturile din camera care a devenit neîncăpătoare. Aparatele românești erau produse în special de Electronica și Tehnoton, însă, forțate de istorie, cooperativele de radio s-au reunit în Întreprinderea Radio Popular odată cu anul 1949. Primul aparat de radio produs în România a fost un receptor Record 49, produs în 1949 de Radio Popular după modelul rusesc Record 47. Cu părere de rău, dar cu zâmbetul pe buze, ne spune că “Ne-am dat după cine am putut; dacă ne-am fi luat după americani, probabil că acum eram mult mai avansați”. Nu știm sigur dacă replica sa tipică hazului de necaz depășește granițele domeniului radio, dar noi îl credem pe cuvânt, mai ales că ne arată și dovada: un aparat de radio produs de americani în 1948 care era, la vremea aceea, mult mai avansat decât cel rusesc produs doar cu un an mai devreme.
Printre diversele aparate aflate în încăpere, Vasile Durdeu ne mărturisește că a început să colecționeze aparate în anul 1964, când era la primul său curs de radioamatorism. Primul aparat de radio pe care l-a deținut a fost un Carmen 2 achiziționat în rate. După cursul de radio amatori, a mers în armată unde a fost radio-telegrafist și, deși deținea mai multe aparate de radio, după perioada armatei, nu le-a mai găsit. Dar povestea acestora nu s-a terminat acolo, bineînțeles. Colecționarea lor a continuat la fel ca fabricarea unor aparate de radio proprii pe care domnul Durdeu ni le arată mândru, menționând că a luat cu ele 5 titluri de campion național la construcții radio. Îi zâmbim. I se citește în privire pasiunea și entuziasmul și parcă, puțin, melancolia vremurilor trecute.
Printre prezentări de aparate și lecții de radioamatorism, mecanică ori domenii mai puțin cunoscute umaniștilor dar stăpânite bine de un radioamator îndârjit, atenția noastră se îndreaptă către peretele din spatele camerei. Vedem acolo un șir de diplome înrămate care își împart, cum pot, spațiul cu radiourile. Sunt diplomele domnului Durdeu. Doar cele cu locul întâi, doi și trei de la campionatele naționale și internaționale din domeniu. Are mai bine de 500 de diplome, dintre care 250 sunt în format digital. Uimirea în această privință a existat dar într-o mai mică măsură pentru că, în acel moment, știam deja cât de pasionat, implicat și activ este domnul Vasile. Încărcați la rândul nostru cu întrebări, aflăm că majoritatea radiourilor provin din piața de vechituri ori au ajuns aici prin donații.
Nu ne oprim aici și întrebăm dacă vreunul dintre aparatele pe care le deține ascunde vreo poveste mai interesantă. „Toate au o poveste”, ne zice Vasile Durdeu, însă pe trei dintre ele ține să ni le prezinte pe scurt. Ne arată mai întâi un aparat de radio care a aparținut fiicei lui Gheorghe Gheorghiu Dej, Lica Gheorghiu, care a fost și o actriță cunoscută. Acel aparat i-a fost donat de un alt radioamator, cunoștință de-a sa. Povestește cu drag despre acesta, mai ales că a văzut mai multe filme în care actrița a jucat, iar acum radio-ul se află în vasta sa colecție. Ne conduce, apoi, către DKE38 Glowinski (GW), numele unui aparat construit în anul 1938 la cererea lui Hitler și a matematicianului Kurt Gödel. Ne spune că Hitler dorea ca ideologia sa să fie răspândită în casele cât mai multor oameni și că în vremea aceea, aparatele de radio erau foarte scumpe, așa că el a dorit să se construiască un tip de radio pe care să și-l permită cât mai mulți oameni ceea ce s-a și întâmplat. La fel de important pentru radioamatorul nostru este un aparat construit de o femeie, Nona Millea, cunoscută pentru construirea primului aparat de radio românesc cu modulație în frecvență sau, așa cum ne explică Vasile Durdeu pe înțelesul tuturor, un aparat de radio de clasă superioară pe care îl deține și el cu mândrie.
Continuăm călătoria prin încăperea mică dar care pare un infinit de informații și povești. Ne sunt prezentate și aparate de radio sub forme diferite și atractive pentru copii cum ar fi un radio broscuță sau un radio în formă de mașină, dar și diverse aparate precum balanțe, magnetofoane, viniluri, diverse aparate de măsurat, casetofoane, aparate anti-radar și table de șah interactive. O adevărată cutie cu comori! Până să ieșim din micul muzeu privat, observăm îngrămădite, într-un colț, câteva cărți vechi, fie în română, fie în germană. Domnul Durdeu ne mărturisește că are peste 650 de cărți din domenii precum radiotehnică, electronică, informatică, dar pe care nu are unde să le pună, la fel ca în cazul tablelor de șah electronice.
Aventura noastră nu ia sfârșit. E timpul să vedem biroul de lucru al radioamatorului nostru. Trecem prin printr-o încăpere unde zărim o chitară, urcăm apoi treptele la etaj trecând pe lângă alte obiecte și piese care-i trădează pasiunea. Ne conduce către locul din care ia legătura cu alți radioamatori din întreaga lume prin intermediul codului Morse și ne vorbește puțin despre telegrafie, explicându-ne și sunetele unor litere în telegrafie dar și faptul că radioamatorii folosesc nume de cod, indicativul său fiind, de exemplu, YO5BLA. Ne explică mecanismele care fac posibil acest tip de comunicare, ne vorbește despre cursul de telegrafie unde se învață codul Morse și despre faptul că Luna este un mediator al comunicării între cei din diferite zone ale Pământului. Nu a reușit să îi contacteze pe cei de pe Lună, dar a vorbit, prin intermediul acesteia, cu alți radioamatori din diferite zone. Harta pentru radioamatori domnește pe peretele camerei și ne atrage atenția. Aflăm și că Pământul este împărțit în careuri care, la rândul lor, sunt alcătuite din careuri mai mici. Informația este fascinantă pentru noi, dar cred că poate fi cu mult mai utilă și interesantă pentru tinerii pasionați de științe.
Înainte de a pleca, nu uităm să trecem și pe la mașina de armată aflată în curtea lui Vasile Durdeu și care ne-a atras atenția încă de la început, când am ajuns în dreptul casei sale. Urcăm în mașină și descoperim diverse radioreceptoare, stații și aparate folosite în armată.
Câțiva străini ne întreabă de locul festivalului și ne amintim că suntem acolo cu ocazia unui eveniment important pentru Sînpaul: Zilele Comunei. Vasile Durdeu ne povestește că în anul 2008, cu prilejul acestei sărbători a satului, și-a scos aparatele de radio și a organizat o expoziție. Ne arată și că Primăria din Sînpaul i-a oferit un premiu de excelență atunci. Cu toate că îi sunt recunoscute pasiunea și competența de către autorități, el și-ar dori ceva mai mult: spațiu. “Numai spațiu. Deci mi-ar trebui de 10 ori atâta spațiu ca să pot expune tot ce am. Cel puțin de 10 ori. Într-o cameră aș pune numai cărți din domeniu. Deci vă dați seama… spațiu, spațiu, spațiu.”
Reprezentanții primăriei din Sînpaul cunosc micul muzeu privat al lui Vasile Durdeu, spunându-ne că discuții informale între aceștia au mai existat în trecut, dar momentan nu pot aloca fonduri pentru înființarea unui muzeu care să fie deschis publicului larg și, din punct de vedere administrativ, mai mulți pași ar trebui făcuți de ambele părți întrucât nu există posibilitatea finanțării unei persoane fizice. Totuși, autoritățile ne-au asigurat că sunt deschise să căutăm soluții prin care să valorificăm micul muzeu din Sînpaul și să sprijine implementarea ideilor și proiectelor viitoare în ceea ce privește popularizarea colecției radio deținute de domnul Durdeu.
Ne-am dat ziua bună și am plecat lăsându-l în urmă pe YO5BLA, în casa sa de la țară unde locuiește de primăvara până toamna, gândindu-ne la micul său muzeu de radio improvizat, împărțit între un fost atelier de lucru, o cameră-birou și o mașină de armată din anul 1975.
“…spațiu, spațiu, spațiu”.
Acest material a fost documentat în cadrul proiectului “Școala de Jurnalism Comunitar StReEt”, realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program dezvoltat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile în parteneriat cu Romanian-American Foundation, sprijinit de Enel România, Raiffeisen Bank și Ursus Breweries.
