De ce să mergi la „3 milioane” – producție Create.Act.Enjoy

Posted on May 8, 2018 by

share on facebook   

Sunt doi ani de când voluntarii Coaliției pentru Familie descărcau pe scările Casei Poporului cutiile de carton conținând vestitele 3 milioane de semnături pentru un referendum care să înlocuiască, în definiția familiei din Constituție, cuvântul „soți” cu sintagma „bărbat și femeie”. S-au încruntat sprâncene și pentru, și împotrivă, și neutre, însă nu s-a râs destul. În pragul unui posibil referendum, Create.Act. Enjoy are grijă de asta.

Piesa a avut premiera în Cluj-Napoca pe 13 aprilie și va face un turneu la București, Timișoara, Târgu-Mureș și Satu-Mare. Dacă te afli prin preajmă, iată câteva motive să nu o ratezi:

  1. Râzi copi(i)os

Problemele pe care le ridică referendumul sunt din calea-afară de serioase. Cu cât sunt mai serioase, cu atât e mai mare nevoie de limpezimea umorului pentru a înțelege ceva adevăr și a taxa ridicolul și încercările de manipulare.

Pe acordurile Fecioreascăi de pe Mureș, voluntarii CpF intră voioși în sală aducând cutiile cu semnături. Urmează un discurs plin de înflăcărare despre solidaritatea de care susținătorii de toate religiile au dat dovadă și sunt cinstiți toți conform dumnezeului lor. Și comedia începe.

  1. Te familiarizezi cu realitatea

„3 milioane” este, să nu uităm, un documentar. Pentru scrierea piesei, echipa de documentare a realizat interviuri cu susținători și lideri ai inițiativei CpF. Cum i-au convins să co-semneze această piesă „progresistă”? Nicicum. I-au întrebat simplu, ca la o strângere de semnături, „despre familie”. Evaziv? Poate.

Ridicolul realității e scos la iveală prin exploatarea savuroasă a mijloacelor regizorale, însă el există în aceeași formă și în afara sălii de teatru: în scara de bloc, unde preotul bate din ușă în ușă în pragul sărbătorilor însoțit de voluntarii plini de sârg; la liceu, unde iese scandal pentru că profesoara de engleză strânge semnături la ore de la elevi, unii supărați că li se cere să-și dea cu părerea (de unde să știe ei din moment ce nu pot vota?!), alții  revoltați de actul nedemocratic și imoral de folosire a autorității de profesor în scopuri politico-prozelitiste implicând tineri fără drept de vot (reprezentantul elevilor în Consiliu).

Între micile scenete, personajele se transformă în voci ce documentează demersul Coaliției și chiar își asumă poziții ferme precum aceea că drepturile unei categorii sociale nu se supun la vot.

  1. Îți cunoști cei 3 milioane de frați

Am vorbit de cutii de carton și liste cu semnături, dar dacă ne-am opri doar aici, am simplifica realitatea și am cădea în păcatul generalizării. Ca la o extragere de noroc, personajele-actori ne oferă șansa de a-i cunoaște pe câțiva dintre ei: preotul care se plictisise și el la slujbe când era mic, vehementul susținător al ecuației „mamă = femeie” care ascultă Direcția 5 și are 9 pisici.

„3 milioane” reușește să creeze momente de candoare și ironie blândă și reduce distanța percepută dintre susținătorii și oponenții Referendumului despre căsătorie. Norocoșii semnatari aduși la viață pe scenă sunt aleși la voia sorții dintr-o cutie transparentă, dar ironia îi depășește pe ei ca indivizi. E ceva în aleatoriul situației care amintește că ar putea fi în oricare altă cutie și oricare dintre noi.

  1. Nu știi ce să faci de Referendum

Referendumul pentru schimbarea definiției familiei din Constituție ar putea avea loc pe 10 iunie. Pentru a fi validat, este necesară participarea a cel puțin 30% din persoanele înscrise pe listele electorale. În condițiile în care cei 3 milioane de semnatari s-ar prezenta la vot, ar mai fi nevoie încă de atâția și de condiții meteo favorabile, bineînțeles.

Dacă mergi la vot, căsătoria în România va fi posibilă doar între un bărbat și o femeie. Dacă nu mergi la vot, căsătoria va fi posibilă doar între un bărbat și o femeie. Codul Civil specifică clar modul în care poate fi încheiată căsătoria în acest moment. Care e miza?

Constituția este actul fundamental al unui stat și conferă un cadru normativ pentru interesele tuturor cetățenilor. Prin modificarea ei (mult mai anevoioasă decât a Codului Civil) se exclude definitiv posibilitatea unei dezbateri deschise și întrebarea privește demersul în sine. Punem carul înaintea boilor și îi dăm înainte cu democrația.

Oricare ar fi opțiunea ta, echipa „de milioane” te invită la discuții libere după piesă.

  1. Ești un personaj și vrei să vezi o piesă despre tine

Nu ai fi singurul.

  1. Ești dintre „ăia cu drepturile omului”

Din fericire, nici tu nu ești singur.

Eva-Viorela SFÂRLEA, colaborator al Redacției Go Free

31345181_1455658361205463_4186356536680906752_o 31337806_1455660864538546_5448308393141862400_o 31219066_1455660404538592_2212851740280094720_o 31282183_1455660691205230_5020890711180967936_o   Foto: Create.Act.Enjoy

Regia: Adina Lazăr, dramaturgia: Alexandra Felseghi, documentarea: Diana Meseșan, scenografia: Silviu Medeșan, grafica: Paul Mureșan.

Actori: Lucia Mărneanu, Denisse Moise, Diana Buluga, Lucian Rus și Emanuel Cifor.

Producător: Create.Act.Enjoy

Leave a Reply