Interviu cu Dani Prisacariu „Oamenilor le este frică de ceea ce se află în ei”

Posted on March 12, 2018 by Anca Micodan

Dani Prisacariu e unul dintre numele care au apărut în prima discuție despre persoanele resursă pe care urma să le implicăm în crearea Revistei Go Free #16, o ediție care, printre altele, și-a propus să facă puțină lumină în înțelegerea genului și a comunității LGBT din România, cu care Dani este familiarizată. Aflând despre activitatea pe care o desfășoară atât la nivel internațional dar mai ales în București unde dezvoltă proiecte care pot stârni curiozitatea oricui e deschis să cunoască diversitatea lumii pe care o împărțim cu toții, am hotărât să pornesc această conversație invitând-o pe Dani să construiască pentru noi o mini istorie a ceea ce înseamnă activitatea ei în cadrul LGBT, punând în discuție dinamica genului și urmărind de asemenea momente din activismul LGBT, dar și evoluția acestuia în raport cu societatea românească.

Dani Prisacariu: Prima experiență ca voluntar a început în anul 2011 la ACCEPT. Îmi doream foarte mult să fac ceva pentru LGBT, deoarece eram într-o perioadă de explorare și, pe măsură ce îmi exploram identitatea, înțelegeam mai bine care este contextul social în care mă aflu, care sunt problemele cu care se confruntă comunitatea și care sunt lucrurile care mă afectează.

Atunci eram într-o situație privilegiată, să spunem așa, eram la facultate, dispuneam de timp liber și nu îmi era frică să fiu o persoană vizibilă, nu aveam de ce să-mi fie frică asemenea altor persoane care aveau niște job-uri mult mai complicate.

După ce am activat ca voluntar la ACCEPT, am lucrat acolo timp de 5-6 ani, în această perioadă fiind coordonatoare la Luna Istoriei LGBT, un festival care se axa pe cultura LGBT, poveștile oamenilor din comunitate și pe istoria noastră comună. Am coordonat Gay Fest, devenit pe parcurs Bucharest PRIDE, acesta concentrându-se pe cultură, drepturi și vizibilitate îndeosebi.

Când am terminat acolo am început propria mea inițiativă, motivul pentru care m-am apucat de activism fiind puțin diferit de data asta. În momentul în care am ajuns la identificarea identității mele și la faptul că mă recunosc drept o persoană de gen non-binary, am ajuns să-mi doresc foarte mult să cunosc și alte persoane care să fie ca mine. Așa că, am decis să-mi fac propriul meu grup care să se cheme Gender Talk, cu sediul în București. Acesta este un grup mai micuț care are ca scop construirea comunității și întreținerea unui dialog cu privire la gen și la diversitatea lui.

A.M.: Rolul grupului este de a învăța comunitatea cum să se recunoască în societate?

D.P.: Nu neapărat. Motivele principale pentru care avem aceste întâlniri și evenimente au rolul de a face oamenii să cunoască alți oameni cu experiențe diverse din punct de vedere al genului, pentru a vedea că există o diversitate fără prejudecăți, scoțând la suprafață faptul că nu este nimic dacă ești trans sau non-binary.

Un alt obiectiv ar fi încurajarea la discuții, deoarece încă este un domeniu neexplorat în România. E greu să vorbești despre tine atunci când nu ai cuvinte în limba ta, acest lucru punându-ne într-o poziție destul de ciudată. În momentul de față avem foarte multe cuvinte în engleză pe care le folosim, deoarece ca să-ți poți îmbrățișa cu adevărat identitatea ai nevoie să vorbești despre asta cu oamenii de aici pentru a înțelege mai ușor ce se întâmplă cu tine.

Pentru a mă face mai bine înțeleasă voi cita o membră din grup care spune: “Noi suntem la intersecția unui grup de suport și un book club”. Deoarece, ne place și să ne sprijinim între noi și să vorbim despre viețile noastre, dar și să dezbatem și să avansăm puțin discuția cu privire la gen, pentru a descoperi noi termeni, idei, gânduri.

„A respinge ceva vine dintr-o profundă deconectare cu sine”

A.M.: Înainte să te implici în astfel de proiecte sau pe parcursul implicării tale în ele, ai observat diferențe între gândirea românilor și a celor din alte state care au deja în vigoare legea căsătoriei între persoanele de același sex?

D.P.: Da, normal. De când am început voluntariatul la ACCEPT m-am implicat și la nivel internațional, am fost în bordul unei organizații care se cheamă IGLYO (n.r. The International Lesbian, Gay, Bisexual, Transgender, Queer & Intersex Youth and Student Organisation), având ocazia să cunosc oameni din toate țările membre. Atunci am remarcat diferențe între vest și est, între nord și sud, gradul de acceptarea al persoanelor gay, să zicem, e mult mai ridicat în vest și în nord decât este în sud și în est. Mai ales zona nostră de Europa de Est este mult mai conservatoare și cu o grămadă de alte probleme. Însă, în ce privește persoanele trans, de exemplu, și în partea de vest sau în nord, în continuare există o grămadă de lacune cu privire la legislație. Dar, clar e un alt stil de viață pe care-l ai și un alt confort cu care te miști în lume, în momentul în care ai o legislație în regulă, acest lucru eliminând discriminarea și întărind siguranța. În afară, de exemplu, vezi mai multe cupluri de același gen pe stradă, te simți mai liber în a-ți manifesta afecțiunea într-un spațiu public, acest lucru fiind foarte important pentru toată lumea.

A.M.: Unde sau cu ce greșesc oamenii când judecă o astfel de relație?

D.P.: Aici e mai complicat, deoarece fiecare dintre noi avem părerile noastre, dar eu cred că, a respinge ceva ce e diferit de tine în general, inclusiv relațiile între persoanele de același gen vine dintr-o profundă deconectare cu sine și o neacceptare a întregii sale diversități ca om. Pentru că, atâta timp cât noi suntem ok cu noi, cred că ne e mult mai ușor să acceptăm diferențele altora.  De exemplu, să spunem că mi se pare ciudat un obicei sau o practică pe care o are o anume cultură, însă, atâta timp cât eu sunt ok cu mine, cu identitatea mea și cu expresia mea, atunci cu o altfel de empatie, deschidere și curiozitate o să abordez diferența respectivă, n-o s-o mai resping din prima. Consider că, de multe ori respingerea asta vine și din trezirea în oamenii care sunt (foarte?) homofobi sau transfobi a ceva care e foarte bine astupat și pentru că nu-și doresc să interacționeze neapărat cu zona aia din interiorul lor, preferă să se manifeste în felul în care o fac.

A.M.: Care este din punctul tău de vedere diferența dintre o relație tradițională așa cum este ea revendicată de anumite grupuri și una LGBT (dacă există un termen de comparație). Asemănări sunt?

D.P.: Cred că există și diferențe și asemănări. Toate cuplurile, indiferent de genul cu care se identifică, au un spectru de tradiționalism și/sau de modernitate, adică orice relație poate fi foarte tradițională, unde rolurile de gen pot fi foarte bine asumate, sau poate fi super modernă, deschisă. Ce vreau să spun este că nu cred că aceste diferențe au de a face cu orientarea sexuală. Însă, consider că există foarte multe similarități în aceste privințe, oamenii pot avea relații super romantice sau atașate, alții pot fi reticenți. Ce este diferit însă, este jonglarea constantă cu vizibilitatea.

De exemplu, îmi aduc aminte o poveste cu o tipă din România albă, care s-a cuplat cu un tip de culoare și nu avea curaj să le spună părinților că era într-o relație cu un astfel de băiat, deoarece știa că părinții ei sunt foarte rasiști, deci în cazul ăsta iarăși e o mică similaritate. Dar cred că la persoanele LGBT dificultatea și diferențele în a fi într-o relație, lupta asta lungă cu acceptarea de sine și a faptului că ești ok așa cum ești, deși societatea îți spune de-a lungul vieții că nu ești ok, că ar trebui să te schimbi sau să te vindeci este ceva la superlativ.

În cuplurile LGBT lucrul ăsta are un parcurs mai lent până când relația să intre în familie. Neavând o istorie vizibilă a LGBT, fiecare cuplu trebuie să-și reinventeze relația, spre deosebire de circuitul pe care-l are o relație heterosexuală – te cunoști, îi cunoști părinții, te logodești, faci copii. La cuplurile gay de exemplu, trebuie să vii cu ceva nou constant în relație, pentru că nu ai un protocol anume, nu poți merge acasă cu partenerul/partenera, nici să te căsătorești, nici să faci copii.

   „Sentimentul de iubire nu se datorează faptului că noi ne raportăm la ce tip de organ genital are acea persoană”

A.M.: Cum descrii tipul de relație LGBT?

Este exact la fel ca o relație heterosexuală, în sensul în care unele persoane dacă e să-și dorească o relație, nu vor doar relații sexuale. Dorința de a avea pe cineva lângă tine este foarte similară, e pur și simplu nevoia să te conectezi, să găsești o persoană cu care simți că ai niște lucruri pe care să le împărtășești, niște valori, niște viziuni asupra vieții, o direcție comună sau similară, dar pe lângă asta e vorba de iubire și dezvoltarea ei în timp cu persoana de lângă tine. Procesul de a iubi pe cineva este foarte similar în cazul tuturor oamenilor, nu cred că există ceva diferit. Eu cred că sentimentul de iubire nu se datorează faptului că noi ne raportăm la ce tip de organ genital are acea persoană, o facem pentru că simțim că e ceva acolo în acea persoană.

A.M.: Ce informații crezi că le lipsesc oamenilor din România de nu înțeleg acest tip de relație?

D.P.: Eu cred că nu este vorba despre informație neapărat, pentru că până la urmă informația o avem la două click-uri distanță, dacă vrei într-adevăr să o găsești. Cred că ce le lipsește oamenilor și nu este valabil doar în cazul persoanelor LGBT, ci în cazul tuturor oamenilor pe care noi îi considerăm la un moment dat diferiți de noi, stigmatizăm într-un fel sau altul sau ni se pare ciudată diferența respectivă. Cred că e de vină lipsa de cunoaștere de sine și acceptare de sine, cum am mai spus, și apoi o lipsă uriașă în România de a dezvolta empatia în oameni, ea este ca un mușchi, nu e ceva cu care te naști și dacă nu te naști cu ea, gata nu o ai. E clar că unii dintre noi suntem mai empatici, pentru că așa am fost crescuți sau avem noi o tendință către oameni. Consider că empatia se exersează și cred că dacă ar fi în școală niște lecții de empatie, oamenii ar fi mult mai echilibrați din acest punct de vedere. Noi în școală învățăm despre lucruri care nu prea ne ajută în multe feluri, multe materii care nu ne sunt utile, de aceea mă întreb cum ar fi viața noastră dacă am învăța în școală gândire critică și empatie. Faptul că oamenii nu au empatie și o gândire critică duce la frică, cred că le este frică de ceva ce au ei în ei.

Știi că se spune că pe pământ toți homofobii sunt gay de fapt, eu nu cred neapărat că asta e realitatea, dar cred că o parte din ei cu siguranță sunt, pentru că atât de tare își reprimă lucrul ăsta încât au nevoie să facă asta, dar cred că o altă foarte mare parte dintre oamenii care sunt homofobi și ei au aceste adversități față de persoanele LGBT, pur și simplu resping ceva ce există în ei. Poate că le-ar plăcea sau și-ar dori să aibă un alt stil de viață și aici mă refer la multe chestii nu neapărat doar din punct de vedere al relațiilor, poate că de fapt ei s-ar vedea diferit, însă, din cauza normelor din societate pe care, culmea, ei le perpetuează, nu au voie nici ei să fie atât de liberi precum și-ar dori.

„Avem foarte mare nevoie de educație din punct de vedere al genului”

A.M.: Ce înseamnă pentru tine un om cu drepturi?

D.P.: Cred că să fii un om cu drepturi înseamnă să-ți fie recunoscută pe de-a întregul umanitatea și faptul că toți suntem diferiți între noi. Un om care are acces la lucrurile pe care și le dorește, în modul în care are nevoie să le acceseze. Cum există legea pentru educație și toată lumea are acces la educație, deși cumva asta pare că dă drepturi la oameni, mie mi se pare puțin incomplet, pentru că nu recunosc niciodată specificul anumitor comunități, cum ar fi sărace și inclusiv LGBT. Nu poți avea pe deplin acces la educație, dacă ești diferit într-un fel sau altul, nu mai poți mental vorbind și fizic de multe ori participa în același fel la procesul de educație, de aceea revin: să ai drepturi înseamnă să ai acces, dar și să se uite la diferitele nevoi.

A.M.: Cum vezi România în ceea ce privește relațiile LGBT după 3 ani?

D.P.: Nu au foarte mari speranțe, dar cumva nu e ceva cu tristețe pentru că acest lucru are nevoie de timp. Singura parte pozitivă a acestei campanii pentru referendum este că se discută mult mai mult despre ce înseamnă să fii o persoană gay, nu despre a fi o persoană trans, ci doar LGB, practic doar persoane gay. Se vorbește mult mai mult despre asta, ceea ce va duce la o mai mare curiozitate sau măcar omul de rând, oricare ar fi el sau de unde ar fi, a auzit despre lucrurile astea și va fi familiarizat cu o situație în care cineva va avea tendința să-și facă cunoscută identitatea. Cred că peste trei ani o să fie un val mai mare de informare și poate că mai mulți oameni o să-și facă curaj în ceea ce privește identitatea lor.

A.M.: Ai vrea să transmiți un mesaj societății?

D.P: Avem foarte mare nevoie de educație din punct de vedere al genului. Din punctul meu de vedere identitățile noastre de gen sunt extrem de diferite și diverse, dacă noi am înțelege și am accepta lucrul ăsta eu cred că nu ar mai fi homofobie în societate. Eu cred că întreaga ură față de gen are la bază patriarhatul într-un fel, care evidențiază clar faptul că există doar două genuri cu roluri foarte bine definite, în care femeia are atribuțiile ei și bărbatul ale lui, din acest motiv oamenii nu știu, nu cunosc și nu acceptă ideea de multitudine de genuri.

Dacă am reuși să acceptăm acest lucru și ideea că atât femeia cât și bărbatul pot fi într-o multitudine de feluri și că mai există și alte genuri decât astea două, cred că nivelul de acceptare va fi unul mai ridicat. Nu există în România un mod conturat de a avea sau a întreține o relație LGBT, de exemplu în Ileana Cozânzeana și Făt-Frumos nu există ideea de cuplu LGBT și atunci pe relația gay se pune cea heterosexuală, acest lucru fiind imposibil de pliat pe multe dintre situațiile de zi cu zi. Oamenii sunt încă foarte confuzi în ceea ce privește persoanele LGBT, nu-și imaginează, nu pot accepta că un bărbat poate fi și feminin și masculin sau invers, o femeie să fie și masculină și feminină.

Acest material a fost publicat în Revista Go Free #16 ediție dedicată comunității LGBTQ & Friends din România (poate fi accesată și descărcată gratuit aici).

Revista Go Free este un proiect independent. Poți susține și tu activitatea de documentare a redacției Go Free și dezvoltarea jurnalismului comunitar în România contribuind prin donații individuale online, cu orice card, în orice monedă, în contul de PayPal al Asociației
Go Free aici .