În dialog cu liceenii: despre LGBT

Posted on March 2, 2018 by Milena Mistodie

Cred că mulți oameni sar la concluzii foarte repede doar pentru că simți fluturi în stomac față de persoane diferite. Când ești cu o fată, ca heterosexual, îți vine să o iei de mână, să vorbești cu ea, să stați pe o bancă, să petreci timp cu ea și să afli cât mai multe lucruri despre ea. În fine, cel puțin așa e la vârsta mea. Dacă ești gay, pur și simplu vrei să faci chestia asta cu o persoană de același sex și, nu, nu ți-e frică de lucrul ăsta. Adică asta ar trebui să promoveze societatea, să nu-ți fie frică să spui: «Hei, vreau să te iau pe tine de mână, nu pe o fată/un băiat. Vreau să te iau pe tine de mână, și să mergem în parc, și să vorbim, și să mă simt aproape de tine, și să ne ținem în brațe, și să nu fie neapărat o chestie fizică la început. Doar vreau să-mi petrec o mare parte din viață cu tine și să fim legați sau, mă rog, căsătoriți în termeni legali».” (Bogdan, clasa a XI-a)

Foto: Asociația ACCEPT

Internet, Facebook, instant messages și notificări pe smartphone. Liceenii de azi cresc și sunt educați în societatea românească, dar au acces la informații online din toată lumea. În timp ce discuțiile despre LGBT devin din ce în ce mai precipitate în spațiul public, ei dau like la memes, se uită la seriale în alte limbi și vorbesc cu oameni aflați la mii de kilometri distanță. Care este limita dintre ce vedem pe ecrane și ce așteptări avem de la lumea din jur? Cât de mult ne influențează lucrurile la care suntem expuși în mediul online viața reală? Ce schimbări produce în mentalitatea noastră informația care ajunge la noi? Mi-am pus aceste întrebări și le-am întors pe toate părțile. Am vrut să aflu care este modul în care liceenii români privesc persoanele LGBT și această comunitate. Am pus întrebări și am ascultat opinii pentru a înțelege mai bine cum sunt priviți astăzi tinerii gay în școli și ce diferențe există față de lumea în care am crescut eu. Pentru că dacă felul în care gândesc adolescenții de azi poate reprezenta un reper pentru modul în care va arăta societatea în câțiva ani, este indicat să ne uităm din când în când care sunt principiile și valorile care o vor defini.

Am vorbit pe aceste teme de discuție cu 14 adolescenți (șapte fete și șapte băieți), din clasele IX-XII, elevi în licee din 4 orașe din zone diferite ale țării. I-am întrebat ce cred ei că înseamnă să fii gay, cum văd cei din jurul lor asta și cum e privit lucrul acesta în liceul fiecăruia. Răspunsurile pe care le-am primit mi-au oferit accesul într-un amalgam de colective care variau de la o acceptare uimitoare până la evitare asumată. Liceenii vorbesc, cred, dezbat, unii susțin cu tărie, unii preferă să nu se gândească la asta, dar toți cei cu care am discutat înțeleg ce înseamnă că o persoană e gay și înțeleg care sunt efectele care vin la pachet cu asumarea acestei identități în mod public. Mulți dintre ei cred în ideea de toleranță și în faptul că generația lor e diferită de cele de dinainte.

O generație mai deschisă la dialog despre LGBT

I-am întrebat, în primul rând, ce cred ei că înseamnă să fii gay. „Păi să fii fericit, nu?” (Clara, clasa a XI-a). Mulți dintre aceștia cred că ei și cei de vârsta lor știu că, să fii gay, înseamnă să fii atras și să vrei să ai relații amoroase cu persoane de același gen. Cu toate astea, pentru unii înseamnă și altceva: „Cred că înseamnă să fii super diferit de ceilalți, să nu te încadrezi în niște norme pe care societatea ți le impune” (George, clasa a XII-a). Mai mult decât atât, „în România cel puțin înseamnă să suporți stigmatul care ți se pune de a fi gay, pentru că există toate mișcările astea care sunt împotriva a tot ce înseamnă să fii așa. Și asta cred că înseamnă în principal să fii gay, să fie nevoie să încerci să treci peste toate chestiile astea [negative]” (Alex, clasa a XI-a).

Oamenii din jurul lor au păreri diverse despre comunitatea LGBT și despre ce înseamnă să fii gay. De exemplu, Clara (clasa a XI-a) spune: „Eu cred că-s trei categorii. Sunt oameni care efectiv sunt dezgustați de chestia asta, sunt oameni care sunt indiferenți și sunt oameni care sunt ok cu asta”. Deseori, aceia care nu acceptă persoanele homosexuale invocă argumente precum necesitatea de a păstra valorile tradiționale ale societății. Cu toate astea, majoritatea remarcă faptul că cei mai mari decât ei par să gândească, în general, puțin diferit de generația lor, care este deja mai tolerantă: „Oamenii mai în vârstă probabil au altă gândire, pentru că pe vremea lor nu exista acest concept sau era o chestie tabu” (Iulian, clasa a XI-a).

Câțiva dintre cei cu care am vorbit au cel puțin un prieten foarte apropiat care e gay, iar doi dintre ei mi-au vorbit deschis despre faptul că ei înșiși sunt gay. Unii dintre ei mi-au spus că au vecini LGBT. Cu toate astea, majoritatea nu au cunoscut îndeaproape pe nimeni din comunitate. În România, să îți faci publică orientarea sexuală diferită este încă un lucru riscant, în special în adolescență, iar acest lucru nu este surprinzător. Deseori, persoanele LGBT vorbesc deschis despre orientarea lor doar cu un număr restrâns de oameni. Cu toate astea, acest lucru nu înseamnă că ele nu există.

Niciunul dintre cei 14 tineri cu care am vorbit nu se consideră anti-LGBT. Șase dintre ei se consideră indiferenți, iar restul se consideră pro: „Cred că fiecare are dreptul să fie împreună cu cine îl face fericit. Cu toții avem dreptul să fim iubiți!” (Clara, clasa a XI-a). Cu toate acestea, unii dintre ei au avut opinii mai puțin favorabile față de persoanele gay, dar anumite evenimente de viață i-au determinat să și le reconsidere. De exemplu, pentru cei care au crescut în familii religioase și în care părinții erau anti-LGBT, faptul că au cunoscut persoane gay i-au făcut să își revizuiască părerile: „În casă era o singură opinie și am vrut să văd ce se spune despre ei, să văd alt punct de vedere” (Cătălin, clasa a XII-a). Alții mi-au spus că, deși în lumea din jurul lor nu se vorbea explicit despre LGBT, accesul la informația online i-a făcut să își dea seama că există persoane cu orientări sexuale diferite.

Foto: Asociația ACCEPT

Tabuul de a fi gay la liceu

Cum rămâne cu viața lor de liceu? În fond, fiecare dintre ei are ocazia să vadă îndeaproape ce se întâmplă în comunitatea în care trăiește. Și aici opiniile diferă. Există multe licee unde nu se vorbește deschis despre asta. Cei cu care am vorbit cred că acest lucru este cauzat de faptul că persoanelor gay le e frică să nu fie tratate diferit: „Cred că foarte mulți ar face glume foarte proaste despre ei, cel puțin știu cum e la mine în clasă. Colegii mei batjocoresc pe absolut orice motiv găsesc” (Dan, clasa a XII-a). Unii dintre ei au colegi de clasă gay, dar mi-au spus că doar puțină lume știe acest lucru.

Dacă ne referim la bullying și excludere, cei care au avut contacte mai apropiate cu persoane gay spun că: „Acum când am trecut la liceu nu mai sunt probleme așa de mari, dar înainte, în clasa a VII-a cel puțin, erau copii care se comportau extrem de urât și se luat de cei de altă sexualitate foarte mult: în pauze, pe grupurile de pe Facebook sau WhatsApp, peste tot. Făceau glume extrem de proaste și trimiteau mesaje în care îi înjurau” (Daria, clasa a IX-a). Simona (clasa a IX-a) este bisexuală și îmi povestește că a trebuit să învețe să se apere în fața bullying-ului. I-a luat ceva timp, dar acum crede că poate să le facă față. Un alt caz de bullying este descris de George (clasa a XII-a): „Când am venit pentru prima dată în clasa a IX-a, erau niște faze cum că «ăsta sigur e gay». Și na, era nasol, pentru că de exemplu, aveam un coleg care știa de mine [că nu sunt heterosexual] și îmi tot îmi zicea «impotent, homosexual, nu știu ce». Și, de fapt, și el era [gay], dar ascundea asta super bine”.

Asumarea publică a identității: fete versus băieți

Putem afirma că în România există licee în care persoanele gay pot fi deschise măcar cu o parte sau chiar cu majoritatea colegilor: „Eu personal sunt deschisă despre asta. Toată clasa mea știe că am o iubită” (Simona, clasa a IX-a). În aceste licee există mai multe persoane care și-au făcut publică orientarea sexuală. În multe dintre cazuri, ele nu sunt tratate diferit, iar atmosfera este una de acceptare. Cu toate astea, un aspect interesant este cât de deschise pot fi fetele despre orientarea lor sexuală în comparație cu băieții. De cele mai multe ori, fetelor le este mai simplu să vorbească deschis despre faptul că sunt gay: „De fete nu prea se iau bătăușii așa de tare, nu prea vezi fete să fie abuzate prin licee” (Bogdan, clasa a XI-a). Mai mult decât atât, în societatea românească, unde există niște idei foarte clare despre cum ar trebui să se comporte un bărbat și cum ar trebui să se comporte o femeie, să fii un băiat care nu este masculin poate fi penalizat de ceilalți. Iulian (clasa a XI-a) povestește: „În clasele V-VIII, atunci când făceam un gest mai feminin, erau unii băieți care spuneau «Ce faci, mă, îți plac băieții?»”. Clara (clasa a XI-a) crede că societatea pune presiune pe băieți să se comporte ca niște „bărbați adevărați”. Dacă un băiat, fie el gay sau nu, are un comportament feminin (deci considerat de societate „slab”), el este expus riscului de a fi supus unui anumit tip de abuz. Iar acesta este unul dintre motivele pentru care băieții gay își fac mai rar cunoscută orientarea sexuală.

Foto: Asociația ACCEPT

LGBT: ce cred colegii și părinții

Majoritatea nu discută foarte des despre asta cu colegii lor, iar dacă o fac, discuțiile au loc în grupurile lor restrânse. În unele colective, atmosfera generală este de acceptare. În altele, părerile sunt împărțite. Simona (clasa a IX-a) vorbește despre faptul că oamenii din jur nu au avut ocazia să discute cu persoane gay și, în consecință, sunt multe lucruri pe care nu le știu, dar vor să le afle despre acestea: „Există o intensă curiozitate. Nu se știu multe despre oamenii LGBT. Colegii mei care aud [că sunt bisexuală] vin și pun întrebări de genul «Cum ți-ai dat seama că-ți place de o fată?», iar eu le răspund: «Păi exact cum îmi place de un băiat!». Pur și simplu e așa o idee atât de abstractă și îndepărtată pentru oamenii care n-au prea avut ocazia de a discuta despre asta”. Așadar, deseori, lipsa de informație nu se datorează intoleranței, ci doar faptului că este încă dificil să vorbești deschis în România despre comunitatea LGBT.

Cu părinții, relația celor care sunt gay pare să fie destul de complicată. De multe ori, familia nu este pregătită să accepte orientarea lor sexuală, ceea ce poate produce un profund distress. Clara (clasa a XI-a) povestește: „Am un prieten foarte bun gay. Mi-a spus că a avut experiențe destul de neplăcute cu asta și că în general lumea tinde să-l respingă. El e cumva in the closet și simte că trebuie să iasă chestia asta afară, dar îi e frică și de ce o să se întâmple. A încercat să aibă o discuție cu mama lui, dar replica ei a fost că «Știi, nu e aceeași chestie să ai un copil așa față de să vezi pe cineva străin așa»”. Cu toate acestea, există și părinți în România dispuși să facă efortul de a înțelege orientarea sexuală a copiilor lor. Simona (clasa a IX-a) îmi spune: „Mama mea știe că sunt împreună cu o fată, mama mea știe de prietenii mei care sunt gay, mama mea înțelege tot. E o persoană absolut incredibilă. Taică-meu e fix opusul, e mult mai închis, deci înțeleg ambele părți ale unei asemenea situații”.

Profesorii și homosexualitatea

I-am întrebat pe tinerii cu care am vorbit dacă profesorii lor aduc vreodată subiectul LGBT în discuție. Majoritatea profesorilor nu vorbesc despre asta. O excepție notabilă, menționată aproape de toți adolescenții pe care i-am intervievat, este ora de religie, unde acest subiect pare a fi discutat frecvent. Printre sintagmele folosite de adolescenți pentru a ilustra opiniile profesorilor de religie se numără „o dereglare genetică” și „progeniturile Satanei”, iar discuțiile cu aceștia pe tema aceasta au de cele mai multe ori „conotații negative”. Miruna (clasa a XI-a) susține că: „Acum avem un prof de religie nou și cumva la fiecare oră ajungem să vorbim despre gay. El de obicei încearcă să ne explice că oamenii gay sunt oameni bolnavi, iar noi încercăm să-i explicăm că nu e chiar așa, că nu e vina lor că sunt așa, nu e o boală chestia asta”. Așadar, deși sistemul de învățământ, care aparține de stat, ar trebui să fie independent de orice afiliere sau ideologie politico-religioasă, ora de religie este singurul moment când liceenii dezbat la școală probleme etice delicate. Acest tip de discuții au potențialul de a răni acele persoane care se simt excluse pentru că sunt diferite. Unii dintre ei mi-au spus că au optat să nu facă ora de religie sau că merg la etică în schimb. Cu toate astea, cele mai multe școli nu oferă alternative reale pentru această oră. Și, de cele mai multe ori, elevii aleg să participe din simplă comoditate, ajungând ascultători involuntari ai unor astfel de valori religioase promovate de profesorii lor.

Foto: Asociația ACCEPT

Despre acceptare și toleranță

Adolescența este etapa în care subiectul sexualității devine dintr-odată deosebit de important. Pentru mulți tineri, aceasta este vârsta primelor relații și experiențe sexuale: „La vârsta asta îți mai pui întrebări – «băi, sunt, nu sunt, ce mă atrage pe mine?». E partea când te scanezi pe tine și afli ce faci și ce ești. Și dacă tu ai găsit un răspuns diferit [și îți plac persoanele de același sex], asta nu înseamnă că ai greșit” (Bogdan, clasa a XI-a). Tinerii cu care am discutat sunt conștienți că oamenii sunt diferiți și că, deseori, nu există o singură modalitate de a ajunge la fericire într-o relație: „[În societate] sunt niște reguli, niște tipare, dar nu toată lumea trebuie să fie în tiparele alea” (Miruna, clasa a XI-a). Elena (clasa a IX-a) adaugă: „Oamenii care sunt contra neagă [că există oameni gay] și nu vor să accepte, chiar dacă este o realitate. E ca și cum ai zice că nu există un anumit fenomen natural, de exemplu că vântul nu poate să bată cu nu știu câți kilometri pe oră. Păi poate și tu poți s-o vezi, dar nu vrei să accepți asta!”.

Să fii gay nu este o alegere și nu este un moft. Toți adolescenții au nevoie să se accepte pe ei înșiși și să fie acceptați de cei din jur. Pentru aceia dintre ei care își dau seama că sunt gay, problema acceptării poate deveni și mai dificilă. Cu toate astea, Simona (clasa a IX-a) crede că oamenii pot deveni mai toleranți cu persoanele LGBT dacă se informează. Există o nevoie clară de a vorbi mai deschis despre persoanele gay și despre comunitatea LGBT în spațiul românesc. Din nefericire, societatea este prinsă într-un cerc vicios: persoanele LGBT nu prea vorbesc deschis despre asta din teama că vor fi excluse; ceilalți nu sunt expuși la informație și nu au ocazia să afle că oamenii gay sunt persoane care trăiesc în această societate și contribuie în mod benefic la dezvoltarea acesteia. Această lipsă de informație duce mai departe la intoleranță. Deseori, oamenii care sunt împotriva persoanelor LGBT nu au cunoscut o astfel de persoană, iar opiniile lor sunt pur și simplu opinii pe care le-au preluat de la alții. În lipsa unui dialog real, acest cerc vicios se perpetuează. Cu toate astea, tinerii de astăzi sunt mult mai deschiși la ideea de a discuta despre LGBT. Deși acest subiect este încă unul controversat în multe licee, există și medii în care adolescenții discută mai liber despre asta.

De asemenea, este important ca școala să le ofere tinerilor accesul la informații corecte. Personal, susțin exprimarea liberă a tuturor tipurilor de credință. Cu toate astea, este important să ne asigurăm că îi ajutăm pe tineri să își cultive un sistem de valori bazat pe toleranță și acceptare. O lume în care adolescenții gay sunt judecați pentru cât de altruiști, plini de compasiune sau onești sunt, și nu pentru faptul că au o orientare sexuală diferită, este o lume în care putem să învățăm mai multe unii de la alții. Consider că școala are obligația de a se asigura că profesorii nu promovează valori care au potențialul de a-i răni pe elevi expunându-i la intoleranță, discriminare ori stigmatizare.

Adolescenții din România învață din ce în ce mai des că nu contează atât de tare, în fond, dacă ești gay sau heterosexual. Prin ochii lor, lumea liceului românesc se desprinde ca un loc unde există încă multă confuzie legată de subiectul LGBT. Cu toate astea, există licee din țară unde tinerii pot fi deschiși cu orientarea lor sexuală în fața altor oameni. Cu opt ani în urmă, când abia intram în clasa a IX-a, acest lucru mi s-ar fi părut greu de imaginat. Sper doar ca, peste încă atâția ani, adolescenții să simtă cât mai mulți fluturași în stomac, și, indiferent dacă îi simt pentru un băiat sau pentru o fată, acest lucru să fie un motiv de celebrare, nu de stigmatizare.

Acest material a fost publicat în Revista Go Free #16 ediție dedicată comunității LGBTQ & Friends din România (poate fi accesată și descărcată gratuit aici).

Revista Go Free este un proiect independent. Poți susține și tu activitatea de documentare a redacției Go Free și dezvoltarea jurnalismului comunitar în România contribuind prin donații individuale online, cu orice card, în orice monedă, în contul de PayPal al Asociației Go Free aici.