#TLWE: educație despre Holocaust și dezbateri în stradă despre discriminare
Posted on February 28, 2018 by Adriana Cozanu

În perioada 22-25 februarie, Asociația Go Free a organizat la Cluj-Napoca primul eveniment internațional din cadrul proiectului The Long Way to Europe, găzduind tineri și lucrători de tineret din Italia, Serbia, Croația, Cipru, Franța, Portugalia, Polonia, Cehia, Lituania și România. Proiectul TLWE, în care Go Free este partener, a fost inițiat de Primăria din Tiggiano (Italia), urmând a se desfășura în mai multe etape până în anul 2019, cu sprijinul programului Europa pentru Cetățeni. Întâlnirea de la Cluj a urmărit să aducă în discuție Holocaustul și să încurajeze dezbaterile între tineri pe teme precum antisemitismul, antigypsyismul, homofobia și discursul instigator la ură în contextul extremismului în creștere în Europa, oferind totodată o perspectivă realistă asupra situației din România.
Prezentarea profesorului Dr. Tibori Szabó Zoltán despre Holocaustul din Transilvania a deschis programul primei zile, oferind informații participanților despre evenimentele petrecute în cel de-al Doilea Război Mondial, interacțiunea cu participanții transformându-se într-o reflecție asupra istoriei în contextul Europei de azi și a rolului pe care fiecare dintre noi îl poate avea în crearea unui viitor în care diferențele dintre oameni sunt respectate. Dr. Tibori Szabó Zoltán a subliniat că Holocaustul este singurul genocid legiferat din istoria modernă și ar trebui ca societatea să-și asume acest eveniment, să-l cunoască și să se responsabilizeze pentru ca asemenea fapte să nu se mai întâmple vreodată. Puțini cunosc, de exemplu, faptul că uciderea evreilor a continuat chiar și după Ziua D, făcând as
tfel ca evreii de origine maghiară să reprezinte 10% din totalul celor uciși în timpul Holocaustului, iar dintre aceștia aproape o treime erau din zona Transilvaniei. Profesorul i-a îndemnat pe participanți să nu caute vina cuiva în acest genocid ci mai degrabă să se responsabilizeze în raport cu acesta, să cunoască faptele reale și să meargă la vot pentru a-și forma singuri viitorul.
Prima zi a continuat cu un tur al orașului –“Walking on the Love Path”- ghidat de Eva Viorela Sfârlea (Go Free). Participanții au aflat informații despre memorialul dedicat Holocaustului, din parcul I.L.Caragiale, apoi au vizitat două spații – Casa Tranzit și transit.ro – care au fost redate comunității după reabilitare (în trecut ambele spații au funcționat ca sinagogă). În prezent sunt administrate de Asociația Tranzit, oferind un spațiu accesibil evenimentelor de artă modernă și activism civic. Totodată, participanții au aflat informații despre placa memorială care comemorează evacuarea forțată a romilor din strada Coastei din Cluj-Napoca și mutarea lor lângă groapa de gunoi din Pata Rât, cât și despre activismul local împotriva rasismului și inițiativele locale care luptă pentru justiție locativă.
Turul s-a încheiat cu o discuție la Clubul Delirio, primul club dedicat comunității LGBTQ+ din Cluj-Napoca. Aici voluntarii Asociației Pride Romania au împărtășit experiențele lor legate de organizarea primului pride din oraș, provocările întâmpinate și realizările din ultimul an, iar participanții au fost bucuroși să discute despre cum țările din care provin au făcut progrese în privința drepturilor comunității LGBTQ+ sau dimpotrivă, unele probleme de care persoanele gay se lovesc sunt comune mai multor țări din Europa.
Ziua s-a încheiat cu o discuție despre antidiscriminare, împreună cu Mihaela Anghelescu, președintele ASPNR- Asociația pentru studiu și practică nonviolentă și restaurativă și coordonatoarea Clubului EduPlus din cadrul Școlii Nicolae Iorga, un after school care sprijină educația copiilor cu risc de abandon școlar. Participanții au putut cunoaște mai multe despre discriminarea din România, despre comunitatea romă care este una dintre principalele ținte ale acțiunilor de discriminare și despre practici și evenimente ce își propun să producă o schimbare în societatea românească.
Cea de-a doua zi a proiectului a fost dedicată metodelor și activităților de combatere a diverselor forme de discriminare, reprezentanții organizațiilor prezente având oportunitatea de a împărtăși propriile activități și bune practice. Workshopurile au fost găzduite în spațiul de la Kplusz Community.
A doua parte a zilei a avut ca obiectiv experimentarea de către participanți a metodei Street Debate/Dezbaterea în stradă, ce își propune să scoată discuțiile despre drepturile omului și valorile europene din zona activiștilor și să o ducă mai aproape de cetățeni, mai precis, în stradă. Astfel, participanții au creat postere și materiale vizuale de impact, cu mesaje reprezentative (în engleză și română) pe care le-au expus pe Bulevardul Eroilor timp de mai bine de o oră. Pornind de la întrebarea Când te-ai simțit diferit?/ When did you feel different? tinerii au purtat discuții cu trecătorii, schimbând opinii și aflând experiențele personale ale oamenilor cu privire la acest sentiment de a fi diferit, privit atât printr-o lentilă pozitivă cât și negative. Dezbaterea din stradă, ca metodă
de conștientizare a diferențelor dintre noi și de combatere a discriminării, are ca obiectiv apropierea oamenilor unii de ceilalți și de a-i provoca pe aceștia să discute și să dezbată cu persoane din grupuri cu care nu au avut ocazia să vorbească. În ciuda unor bariere lingvistice și a frigului, participanții au reușit să schimbe idei cu trecătorii clujeni de diferite vârste și să le afle poveștile și să promoveze un mesaj #fărăură prin instalațiile creative din stradă (ex. Photo Booth #NoHate, #YesLove). Activitatea poate fi adaptată în funcție de situație: dusă în cartiere marginale, desfășurată la anumite ore de interes sa
u pornind de la diverse întrebări.
Următoarea întâlnire din cadrul proiectului The Long Way to Europe va fi organizată de organizația parteneră din Polonia și avea loc în luna mai în Cracovia, cuprinzând și o vizită la fostul lagăr de concentrare Auschwitz-Birkenau.
Proiectul The Long Way to Europe este co-finanțat de către Comisia Europeană, prin programul Europe for Citizens (Europa pentru cetățeni) și cuprinde în total cinci întâlniri ce se desfășoară în perioada noiembrie 2017 – ianuarie 2019, având ca obiectiv principal înțelegerea contextului european la 60 de ani de la înființarea Uniunii Europene, fiind totodată o invitație la o discuție deschisă privind abordarea diferențelor culturale, cunoașterea istorie și comemorarea Holocaustului dintr-o perspectivă umană, având în centru povestea pictorului român de origine evreiască, Zivi Miller, dar și promovarea dialogului și a valorilor europene. Mai multe informații sunt disponibile aici.
Video despre întâlnirea de la Cluj-Napoca, realizat de Gosia: