Lucian Dunăreanu și activismul local LGBT

Posted on February 22, 2018 by

share on facebook   

Lucian Dunăreanu este un om îndrăgit al comunității LGBT. De la puținul pe care îl avea, acum deține primul gay club din Cluj și, în fiecare an, organizează Festivalul Internațional de Film Serile Filmului Gay, cât și alte activități.

Ne-am întâlnit la A-Casa, una dintre locațiile unde a avut loc Serile Filmului Gay și un spațiu gestionat de un colectiv de activiști care luptă pentru schimbare socială. Pătrundem împreună cu pași repezi într-una din camere și ne așezăm lângă sobă. Lucian își strecoară mâinile înfrigurate în spatele sobei, își întoarce privirea spre mine și îmi zâmbește. Seninătatea de pe chipul lui îți poate transmite povestea unui om care nu s-a confruntat vreodată cu problemele vieții dar, cu siguranță, a știut cum să le înfrunte. Cu optimism și perseverență.

„Într-o dimineață am ajuns cu trenul în Cluj, fără să vreau”, spune Lucian.

Povestea lui Lucian începe atunci când, în 2001, tânăr fiind, este alungat de părinții lui, deoarece au aflat de orientarea lui sexuală și rămâne pe drumuri, fără nici un ban în buzunar. Fiind frig și mereu în căutarea unui loc unde să doarmă, își petrecea nopțile prin trenuri. Astfel, a ajuns în Cluj și tot aici a și rămas. „Țin minte că mergeam cu troleul în Mănăștur. Casele din zonă păreau triste și oriunde te uitai vedeai foarte mult tricolor. Cu toate astea mi s-a părut altfel față de orașul în care am crescut.”

Lucian Dunăreanu s-a născut într-o zi de noiembrie, în Ploiești. De-a lungul anilor și-a ocupat timpul implicându-se în diferite activități pentru a face un bine comunității LGBT. „Am vrut să fac ceva, ca alții să nu mai treacă prin ce am trecut eu”, îmi mărturisește Lucian cu o voce încrezătoare.

O perioadă îndelungată a lucrat în televiziune și în diferite redacții de presă. Astfel, formarea profesională în jurnalism îl determină să înființeze în anul 2002 o revistă online dedicată comunității LGBT: „Primul lucru pe care l-am făcut a fost un newsletter. Publicam informații despre diferitele evenimente ce aveau loc, activități și chiar știri din lumea întreagă. Acea revistă apărea săptămânal. Mai apoi s-a transformat într-o revistă online, care se numea Angelicuss”. Revista nu mai apare în mediul online de vreo 2 ani. Pentru el a fost o încercare de aduna comunitatea gay și de a cunoaște și alți oameni ca el.

„Activismul ți-l descoperi pe parcurs.”

„Ce înseamnă să fii activist în primul rând? Înseamnă să-ți dorești să faci altceva decât ce faci pentru tine. Să dorești să pui binele celorlalți, înaintea binelui tău. Să te implici și indicat ar fi să vezi rodul muncii tale.” Niciodată nu s-a gândit că o să devină activist pentru drepturile LGBT, dar astfel și-a dezvoltat o latură umană, mai încăpățânată de fel, dar și perseverentă care, timp de 15 ani, a reușit să aducă o schimbare. Drept urmare, a reușit să ridice din temelie un gay club care funcționează și acum, și să organizeze an de an un festival internațional de film.

Serile Filmului Gay a început inițial ca un grup de suport. „Ne întâlneam, povesteam despre problemele noastre, ieșeam împreună în oraș și ne gândeam să organizăm evenimente. Am făcut și o campanie de lipit afișe pe stradă prin care susțineam că nu ne diferențiem cu nimic de ceilalți și că suntem la fel ca ceilalți: oameni.” Pe lângă aceste activități s-au gândit să facă și o seară de proiecție de filme care, cu timpul, s-a transformat într-un festival de film.

Din 2004 și până-n prezent, Lucian organizează an de an, împreună cu o echipă mare de voluntari, festivalul internațional de film Serile Filmului Gay, cu invitați, regizori și producători din toată lumea. Festivalul nu este adresat doar comunității LGBT, ci este un festival adresat tuturor clujenilor. Prin intermediul filmelor, vor să le ofere oamenilor o perspectivă asupra vieții comunității LGBTQ în care trăiesc și ale căror experiențe se întrepătrund și sunt influențate de societatea în care ori sunt respinși, ori sunt acceptați.

„Trebuie să ne respectăm între noi indiferent de etnia pe care o avem, credința religioasă sau orientarea sexuală”,  îmi spune Lucian, cu o oarecare supărare, cunoscând foarte bine realitatea societății românești.

A înființat organizația Be An Angel cu misiunea de a combate discriminarea din România în toate formele ei de manifestare, principalul câmp de activitate fiind susținerea drepturilor LGBT, cât și lupta împotriva discriminării pe motiv de orientare sexuală. În anul lui 2017, Be An Angel devine Pride România.

„Dacă Be An Angel însemna Lucian Dunăreanu, Pride România înseamnă o echipă bine structurată unde absolut toate deciziile se iau împreună.”

„Era dimineața zilei de 1 iulie. Mă așteptam să fim foarte puțini oameni la marș, știind câtă lume a fost cu o seară înainte în club. Se făcea 10 fără ceva, iar 10 era ora de plecare, de la Podul Garibaldi. Și atunci am văzut că se strângeau oameni din toate colțurile. Din Grigorescu, din Mănăștur, dinspre Centru, din trolee, și se strângeau, se strângeau de nu mai era loc pe stradă, iar în acest timp jandarmii ne spuneau să urcăm oamenii pe trotuarul de jumătate de metru unde mai erau parcate și mașini. Și așa s-a ajuns la un număr de peste 800 de persoane, atât din comunitatea LGBT, cât și aliați. În condițiile date, pentru noi ca organizatori a fost o victorie în recunoașterea locală a drepturilor LGBT și o confirmare că este nevoie să continuăm. Oameni care s-au trezit de dimineață, ca să vină la ora 10, o oră pe care noi nu am solicitat-o niciodată, dar pe care am fost nevoiți să o acceptăm ca ultimă soluție după prea multe întâlniri și negocieri cu autoritățile locale, ca să ne sprijine și să mărșăluiască alături de noi. Au fost senzaționale trăirile mele în acele clipe.”

Marșul s-a desfășurat conform așteptărilor organizatorilor: o mișcare pașnică, fără incidente neplăcute. „Chiar dacă pe partea cealaltă a Someșului au existat 2-3 persoane de la Noua Dreaptă, presupunem, care au început să ne aducă insulte și injurii, am trecut cu vederea și ne-am continuat activitatea.” Mai greu de înțeles a fost modul în care li s-au permis unora dintre aceștia să ajungă în coloana de oameni și să împartă flyere cu mesaje religioase pe traseul marșului aprobat, într-un final, de către autorități.

„Nu poți să oprești pe cineva să-și exercite dreptul democratic de a protesta pașnic”, afirmă Lucian, dezamăgit de modul în care conducerea municipalității a gestionat situația. Au depus în total 22 de cereri pentru aprobarea marșului, pe diferite trasee din oraș, niciodată la ore matinale, iar de multe ori puneau și presiune pe conducere. Lucian are o bănuială că multe dintre cereri au fost înregistrate cu o dată anterioară tocmai pentru a i se refuza comunității LGBT accesul pe respectivul traseu, mult mai central. „La una dintre cereri, am aflat sigur că organizatorul care pregătea evenimentul pe unul dintre traseele pentru care noi nu am primit aprobare, nu a organizat nimic.” Majoritatea cererilor depuse de organizatori au fost refuzate de autorități pe motiv că existau aprobări pentru alte evenimente pe traseele respective. În continuare, rămâne un mister cum au primit aprobare pentru miting în Piața Avram Iancu cei de la Noua Dreptă, în condițiile în care, în același timp, se desfășura un alt eveniment în zonă.

În acest an, marșul #SpuneDrept a ajuns printre finaliști la Gala Tineretului din România, unde a și câștigat premiul I la categoria Participarea tinerilor în comunitate. Momentul în care au fost desemnați câștigători a fost flacăra care a aprins fitilul și și-au dat seama că succesul a fost până la urmă, munca binelui făcut. În luna decembrie 2017, campania și marșul #SpuneDrept au ajuns și la Gala Națională a Voluntarilor, ediția a 7-a, numărându-se printre finaliști la categoria Proiectul anului în domeniul Activism Civic și Drepturile Omului.

Lucian consideră că „fiecare are dreptul să susțină ceea ce dorește”. De aceea, nu are nicio problemă cu grupul oponent, atâta timp cât ei doresc să militeze pentru familie și pentru drepturile lor și nu pentru încălcarea sau limitarea drepturilor altcuiva. „Chiar dacă ei se folosesc de termenul de democrație și manipulează acest termen, majoritatea nu are niciun drept să hotărască pentru minoritate. Democrația înseamnă votul majorității plus respectarea drepturilor minorității. Dacă mâine sau poimâine se face un referendum în care românii hotărăsc ca toți rromi să fie deportați, românii, majoritatea lor, vor vota cel mai probabil ca rromii să fie deportați.” Lucian consideră că mulți dintre locuitorii României au o atitudine intolerantă și față de alte grupuri minoritare, în special rromii. Un studiu realizat de IRES (Institutul Român pentru Evaluare și Strategie) în 2010 arată că 57% dintre români au o părere proastă sau foarte proastă despre rromi. Conform sondajului făcut în perioada 31 august-1 septembrie 2010, 40% dintre români asociază cuvintelor rom sau ţigan o însuşire negativă, chiar de tip infracţional: furturi, înşelătorie, cerşetorie etc. şi doar 10% îi consideră pe ţigani „oameni normali, ca toţi oamenii”.

„Membrii din comunitatea LGBT nu prea se deschid față de ceilalți, pentru că le este teamă”, îmi confirmă Lucian. Perioada comunismului și-a lăsat o amprentă asupra populației din România, mulți dintre ei fiind în continuare reticenți față de homosexuali datorită imaginii și statutului comunității din această perioadă, când homosexualitatea era incriminată, dar și din „lipsa educației civice și sexuale în școli”. „Atâta timp cât tu vorbești urât de homosexuali, un homosexual care face parte din familia ta sau din cercul tău de prieteni nu o să-ți spună că este homosexual. Și atunci tu nu vei cunoaște că ai un om ca și mine, între apropiații tăi.”

Lucian speră în continuare că prin evenimentele pe care le va face, oamenii se vor obișnui cu prezența comunității LGBT în spațiul public și „nu vor mai apărea catalogări în funcție de orientarea sexuală, ci în funcție de cum suntem ca oameni”.

Se îndepărtează de sobă și își încolăcește brațele în jurul trupului sprjinindu-se de unul dintre pereții camerei de care atârnă tot felul de mesaje activiste. Între timp, în cameră au mai intrat câțiva oameni care au început să pregătească spațiul pentru eveniment. Înainte să plec, Lucian îmi mai face o mărturisire: „Nu sunt genul de om care să transmită mesaje, ci acel om care muncește”. Asta nu poate să fie decât un avantaj pentru comunitatea LGBT și nu numai, pentru că e nevoie în continuare de eforturi susținute de implicare constantă pentru a transforma România într-un spațiu mai sigur pentru toți, cu oameni care înțeleg și respectă diferențele care ne definesc și identitatea fiecăruia.

Acest material a fost publicat în Revista Go Free #16 ediție dedicată comunității LGBTQ & Friends din România (poate fi accesată și descărcată gratuit aici).

Revista Go Free este un proiect independent. Poți susține și tu activitatea de documentare a redacției Go Free și dezvoltarea jurnalismului comunitar în România contribuind prin donații individuale online, cu orice card, în orice monedă, în contul de PayPal al Asociației Go Free aici.

Leave a Reply