Elevii din Cămărașu: între performanță și abandon școlar
Posted on October 5, 2017 by Go Free

Prima dimineață de vineri din martie a început cu mult așteptata deplasare în Cămărașu, un sat pe care l-am găsit plin de viață. Copiii care erau în pauză au umplut curtea școlii de forfotă și energie pozitivă pe care am simțit-o și eu, mai ales că toți ne-au salutat zâmbindu-ne. La poarta școlii am întâlnit un băiat care a sărit imediat în ajutorul nostru plin de seriozitate, asumându-și cu responsabilitate misiunea de a ne conduce spre biroul directorului. Acesta ne-a primit călduros, ca și toți profesorii care au acceptat să discute cu noi despre tinerii din Cămărașu și abandonul școlar.
Conform statisticilor oficiale (INS 2011), în anul şcolar 2009-2010 1,4% dintre elevii din învăţământul primar şi 1,7% dintre elevii din învăţământul gimnazial au abandonat şcoala. Adăugând și procentul copiilor care nu au frecventat niciodată şcoala (3,68% în învăţământul primar şi 3,75% în învăţământul gimnazial), avem un număr total de peste 44 mii de copii de vârsta învăţământului primar şi peste 48 mii de copii de vârsta învăţământului gimnazial care sunt în afara sistemului de educaţie (Sursa: unicef.ro).
Încercările de politici publice menite să îmbunătățească situația abandonului școlar la nivel național nu au produs schimbări remarcabile, rata părăsirii timpurii a școlii ajungând îngrijorătoare. Întotdeauna m-am întrebat ce putem face, fiecare dintre noi. Și pentru că e greu să găsești răspunsuri la aceste întrebări dintr-un fotoliu comod, am hotărât să le caut chiar în școala gimnazială din Cămărașu, aflată într-o zonă dezavantajată din punct de vedere socio-economic, în județul Cluj, cu un șomaj ridicat și comunități vulnerabile, cu risc de marginalizare și nivel ridicat de sărăcie.
În anul de studii 2014-2015, în școală s-au înscris 269 elevi, fără grupele de grădiniță. Dintre aceștia, aproape jumătate sunt de etnie romă. Nu cunosc datele din acest an, dar am aflat că în 2013-2014, din 157 de elevi de gimnaziu 60 au situație neîncheiată la școală. Deși mi-am dorit să interacționez și cu elevii și cu părinții lor, pentru a le asculta poveștile și a discuta direct despre motivele și cauzele care-i determină să părăsească școala, nu am reușit să fac asta în timpul pe care l-am avut la dispoziție. În schimb, până la o cercetare mai aprofundată a situației, am avut oportunitatea să discut cu 5 profesori din școală și să ascult părerea lor despre acest fenomen, întrebându-i care sunt cauzele și ce soluții văd ei.
În curtea școlii, unii dintre elevi ne priveau cu nedumerire și curiozitate în ochi. L-am întrebat pe un băiat de vreo 13-14 ani unde îl găsim pe domnul director. „Vă conduc eu.”, s-a oferit el îndată să ne ajute. „E în regulă, doar spune-ne unde găsim biroul lui.” Băiatul a insistat să meargă cu noi până acolo, asumându-și cu responsabilitate rolul de a ne ajuta.
Domnul director Prunean-Bagosi ne-a primit cu multă căldură. Pe perete era agățat tricoul de campion la alergat în categoria juniori al lui Paul, un fost elev de etnie romă din Cămărașu, care acum e la liceu în Cluj-Napoca și care a ajuns campion național al României la atletism. Domnul director, care este și profesor de educație fizică, l-a descoperit și l-a încurajat să-și demonstreze talentul în competiții. Profesorul vorbește cu emoție și mândrie despre Paul.
A răspuns prompt: „Grădinița”- când l-am întrebat care sunt cauzele abandonului școlar, semn că se gândește și dumnealui la această problemă. „Copiii care nu merg la grădiniță vin cu carențe de comportament, dar și abilități intelectuale. Ei rămân în urmă față de ceilalți, apoi repetă clasa.” Domnul director apreciază proiectul „Fiecare copil în Grădiniță” și afirmă că își îndeplinește scopul, adaugă însă că de multe ori banii nu ajung la copii. Domnul Prunean-Bagosi ne mai spune că unii părinți nu conștientizează importanța propriei lor implicări în viața școlară a copiilor lor.
„În comunitatea romă situația e și mai tristă” – cu asta par să fie de-acord și ceilalți profesori. Am aflat de la ei că majoritatea părăsesc școala cam în clasa a V-a. Fetele pentru că se mărită și au grijă de copii. Alții sunt îndemnați de părinții lor să aducă un venit suplimentar în casă. Domnul director ne-a povestit, mărturisindu-ne că încă îl doare sufletul când își amintește, despre o situație a unui elev rom care a obținut locul I pe județ la Olimpiada de limba romani, dar părinții nu l-au lăsat să meargă la etapa națională. Tot el ar fi putut să obțină note bune la examenul de capacitate, însă părinții l-au dus la cules cireșe în Cluj pentru 50 lei, chiar în ziua examenului. Când i-a întâlnit pe părinți mai târziu și i-a întrebat de ce copilul lor nu fusese prezent la examen, ei nici nu auziseră de vreun examen.
Există un mediator școlar care în fiecare an trece pe la casele din comunitatea romă, încercând să convingă părinții de importanța educației, dar și de păstrarea igienei pentru copiii lor. Rezultatele, însă, nu sunt remarcabile. „Când vin părinți care nu știu să scrie, nu știu să citească, ce poți să le explici?”
Copiii sunt mai puțin motivați să frecventeze școala în familiile în care nici părinții lor n-au făcut-o. Nu învață pentru că nici părinții lor n-au făcut-o și nici ei nu văd rostul educației, mai ales dacă nu sunt susținuți în acest proces. Pe de altă parte, profesoara de limba română ne-a mai povestit despre o elevă care era bună la învățătură, pentru că provenea dintr-o familie de romi ce se interesa de situația ei școlară și făcea tot posibilul ca fata să rămână în școală.
Când i-am întrebat ce face diferența între elevii care după gimnaziu își continuă studiile la liceu sau școală profesională și cei care abandonează, toți au fost de-acord că situația materială joacă un rol crucial. „Prima dată îți asiguri mâncarea, pe urmă te gândești la educație.” Sunt tineri precum Ruxanda care a ajuns la liceu prin forțele proprii, însă se descurca foarte greu cu banii și a fost nevoită să plece la muncă. Părinții Cassandrei și a Anicăi au o situație materială mai bună. Respectiv, Casandra învață la Cluj și e încântată, iar sora ei mai mică vrea să meargă pe urmele ei.
Am discutat cu domnul Cernucan, profesorul de geografie, care este dirigintele unei clase de a VIII-a despre locurile pentru romi din licee și școli profesionale și dacă informația ajunge la ei. Acesta ne-a asigurat că fiecare elev cunoaște oportunitățile de studiu. Dintre cei 17 elevi din clasă, jumătate vor să meargă la liceu sau școală profesională. Motivul pentru care ceilalți nu-și continuă studiile este strict financiar, ne asigură profesorul. Cei care aleg Sărmașu o fac pentru că e mai ieftin. În continuare, ne povestește despre 2 elevi din clasa sa care știau încă de anul trecut că vor să urmeze specializarea matematică-informatică pentru că e o opțiune bună: „Cred că vor fi printre cei mai buni din Sărmașu.” Există și un program de dirigenție de orientare profesională, acesta îi ajută pe cei din gimnaziu să-și definitiveze opțiunile. Îi încurajează să meargă la școli profesionale, pentru că primesc bursa de 200 lei și mai primesc și de la agentul economic 200 lei pentru practică, știind foarte bine despre nevoile financiare are fiecăruia și ale familiilor lor. Tot dirigintele îi ajută să-și facă și dosarul. Un singur regret are: de doi ani, nici un elev rom nu a ajuns în clasa a VIII. Dl. Cernucan a remarcat că dacă ei au vreun prieten care își continuă studiile, sunt mai înclinați și ei s-o facă.
Am ajuns, în cele din urmă, la concluzia că lucrurile se schimbă încet, datorită exemplelor pozitive, dar și a comunicării constante cu părinții. „La început de an erau 25 cazuri de abandon, acum doar 15.”, ne spune domnul director cu o urmă de speranță în glas. Generația care învață la liceu sau școli profesionale în Cluj-Napoca sau în Sărmașu reprezintă exemplul viu pentru toți că se poate și altfel. Am certitudinea că fiecare copil merită să beneficieze de educație și poate să o facă, dacă realizăm în fiecare zi pași mici.
Am plecat din Cămărașu îngândurată, dar cu o doză de speranță. Am văzut profesori dedicați, dispuși să facă ore suplimentare cu elevii, în timpul lor liber, pentru a-i sprijini să continue. Am ascultat povești despre părinți care fac eforturi pentru a-și susține copiii să învețe, povești despre elevi motivați să facă o schimbare pentru ei, pentru familiile lor și pentru comunitate. Am privit încă o dată spre elevii din curtea școlii: în fiecare dintre ei se ascunde un om de știință, un profesor, un electrician, un medic, un sportiv ori un mecanic, iar nouă ne rămâne doar să-i susținem să nu renunțe.
Nota redacției: Cătălina Hasnaș a făcut parte din echipa tinerilor jurnaliști comunitari formați în cadrul proiectului „Jurnaliști Comunitari pentru Solidaritate Socială: StReEt”, implementat de Go Free în aprilie 2015- aprilie 2016, materialul fiind un rezultat al documentării în perioada respectivă.