Despre LGBTQIA la Café Journalism for Justice (7): „Drepturi egale pentru toți”

Posted on December 15, 2016 by

share on facebook   

Luni seară, Go Free a găzduit cea de-a  șaptea ediție a întâlnirilor de comunitate “Café Journalism for Justice”. Dacă primele ediții au avut ca temă comunitățile puternic defavorizate în care asociația desfășoară activități, întâlnirea precedentă a fost dedicată înțelegerii crizei refugiaților, iar cea de luni egalității în drepturi, avându-i ca invitați pe Alexandra Columban (Centrul de Acțiune pentru Egalitate și Drepturile Omului  – ACTEDO) și pe Lucian Dunăreanu (Be an Angel Romania).

15442329_1478628545497871_3147153048698712919_nÎntâlnirea  a pus în dezbatere egalitatea în drepturi, dar și inegalitatea invizibilă. Acea inegalitate care planează deasupra noastră și îi atacă pe cei mai vulnerabili dintre noi. Invizibilă pentru că deși diferența este firească, unele diferențe care nu sunt înțelese și nu sunt evidente atrag stigmatizare atunci când sunt descoperite. Iar după cum a evidenţiat Lucian Dunăreanu, teama de consecințe obligă adesea la promiscuitate, la un mod de viață paralel, în care a vorbi despre dreptul la fericire e mai curând de domeniul derizoriului.

Mai exact, cea de-a 7-a ediție a Cafe Journalism for Justice a fost și despre următoarele:

  • importanța educației pe tema drepturilor omului, familiarizarea cu noțiuni precum grupuri vulnerabile, identitate, atât în școli, cât și în universitate – un obiectiv major al asociației ACTEDO.
  • violența fizică motivată de atitudini dușmănoase împotriva sexualității sau identității de gen este adesea neraportată, din teama față de reacții, dar există.
  • discursul agresiv împotriva LGBTQIA este nociv pentru întreaga societate și, în același timp, un semnal de alarmă: acest tip de retorică poate fi aplicat oricărui grup vulnerabil.
  • cafejournalismforjustice7coalizarea partidelor cu acest tip de discurs, în speranța (dovedită deșartă) că cele trei milioane de semnături echivalează cu 3 milioane de voturi atrage atenția asupra legitimării discursului instigator la ură.
  • marșul de sâmbătă, 10 Decembrie, organizat cu ocazia Zilei Internaționale a Drepturilor Omului de către ACTEDO și Asociația Be an Angel, pentru a sensibiliza clujenii cu privire la grupurile vulnerabile din România poate încuraja solidarizarea și participarea mai amplă la următoarele acțiuni.
  • nivelul dezbaterii asupra modificării articolului care reglementează căsătoria între soți este foarte scăzut – argumentele particulare, ne-elocvente și erorile de logică și chiar de bun-simț deturnează sensul dezbaterii. Sunt necesare dezbateri de calitate, care să ajungă la publicul larg.
  • folosirea unui limbaj ambiguu, prin mesaje care sunt lăsate la interpretarea celui care le primește, mascând un mesaj de intoleranță și discriminare. S-au discutat propuneri de răspuns și de-construire a manipulării de acest tip.
  • nevoia de problematizare: ce înseamnă, de fapt, „familia tradițională” dacă, statistic, înseamnă că violența în familie e de-a dreptul o tradiție?
  • sugestii de răspuns și de promovare a unui mesaj care să contra-balanseze discursul instigator la ură și să ofere o alternativă – propuneri serioase, dar și vesele, în spiritul întâlnirii comunitare organizate de Go Free.

15356612_1478655448828514_4679404183123297918_n

*

În iarna anului 2016, când seara sclipesc luminițele și se bea vin fiert în târgurile de Crăciun, iar reclamele ne îndeamnă să „fim mai buni”, unui tânăr de clasa a doisprezecea i se întrevăd două drumuri: unul în care încheie liceul, baloanele colorate se ridică în aplauzele părinților, profesorilor și absolvenților, Gaudeamus igitur se stâlcește pe coridoarele școlii dar sună îndeajuns de solemn, urmează poate o facultate într-un oraș și mai mare și șanse noi sar de unde nu te aștepți. Și un altul, în care ușa casei e închisă, liceul e întrerupt, suferința înflorește, nu o vede și nu o aude nimeni, înăuntrul zidurilor unei mănăstiri cu rol de „corecție”. Sunt întâmplări decisive a căror existență se intersectează prea superficial cu a noastră pentru a le înțelege proporțiile. Primul pas înspre mai bine? Un pas înapoi și disponibilitatea pentru mai multă realitate și mai puține concepții despre ea.

 

Eva-Viorela SFÂRLEA este voluntar în cadrul PATRIR – Peace Action, Training and Research Institute of Romania și colaborator al Redacției Go Free.

Leave a Reply