Go Free a câștigat Premiul Special pentru implicare în Campania #FărăUră la Gala Tineretului din România

Posted on November 19, 2016 by

share on facebook   

Implicarea tinerilor din toată țara în transformarea României a fost sărbătorită duminică, 13 noiembrie, în galatineretuluidinromaniaTimișoara, la Gala Tineretului din România, un eveniment organizat de Ministerul Tineretului și Sportului, în cadrul Capitală a Tineretului în România.

În cadrul Galei au fost premiate proiectele și inițiativele finaliste înscrise la categoriile: Educație Nonformală, Cultură, Sănătate, Sport, Participarea Tinerilor în Comunitate, Voluntariat, Antreprenoriat, Muncă și Angajabilitate, Internațional și Includere Socială. Au fost acordate, de asemenea, 3 Premii Speciale și un Premiu al Publicului.

Go Free – Asociația pentru Sprijinirea Societății Civile s-a întors la Cluj-Napoca cu Premiul Special pentru Implicarea în campania #FărăUră , echivalentul campaniei europene No Hate Speech Movement, la nivel național.  Premiul a fost acordat pentru activitatea desfășurată de voluntarii Go Free în cadrul proiectului “Jurnaliști Comunitari pentru Solidaritate Socială: StReEt”, implementat în aprilie 2015-aprilie 2016, cu susținerea programului Fondul ONG în România.


“Scriem cu responsabilitate, acționăm pentru comunitate. #FărăUră.” a fost mesajul principal promovat în cadrul inițiativei StReEt, pe care ne-am dorit să-l dăm mai departe și la Gala Tineretului din România. Pentru Go Free și comunitatea de oameni care s-a format în jurul initiativei noastre, acest premiu reprezintă, în primul rând, recunoașterea publică a faptului că este important să luăm atitudine în fața discursurilor discriminatorii, a discursurilor ofensatoare și a celor care instigă la ură împotriva grupurilor vulnerabile. S-a întâmplat să primim noi acest premiu acum, dar ne-am fi bucurat la fel de mult pentru orice altă organizație care promovează aceleași principii și valori pe care noi am încercat să le transmitem prin activitatea pe care o desfășurăm, precum respectul pentru diversitate, solidaritatea, scrisul responsabil. Peste 100.000 de persoane au interacționat cu mesajele noastre în ultimul an, doar în mediul online, unele dintre ele implic
ându-se acum activ în sesizarea comentariilor rasiste de pe Facebook sau a altor mesaje care sunt lansate cu scopul de a destabiliza siguranța persoanelor vizate sau de a le leza demnitatea.Acest Premiu #FărăUră este de asemenea o confirmare a faptului că activitatea tinerilor jurnaliști comunitari și eforturile lor de a dezvolta un jurnalism responsabil, care spune poveștile cu grijă față de oameni, reprezintă o nevoie reală și trebuie să continue. O continuare care are însă nevoie de sprijinul celor din jurul nostru, al vostru. Suntem, la nivel mondial, într-un impas care nu trebuie însă să ne paralizeze, acum e nevoie cel mai mult să fim solidari și să promovăm ceea ce considerăm că este bine, just, pozitiv. Acum e nevoie ca fiecare dintre noi să acționăm fără ură și fără violență. (Andra Camelia Cordoș, Președinte Go Free și cordonator al proiectului StReEt).

 

 Go Free @ Gala Tineretului din România:

Prin intermediul materialelor realizate în cadrul initiative StReEt, tinerii jurnaliști comunitari au adus în atenția publicului larg situații de injustiții cu care se confruntă oamenii din “Comunitățile StReEt”, din mediul rural, cât și a autorităților locale care pot interveni la nivel local/județean pentru a produce o schimbare în aceste comunități. În implementarea initiativei, Go Free a avut sprijinul partenerilor media România PozitivăBuzz News și al voluntarilor Romano Suno, profesori din Universitatea Babeş-Bolyai/ Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, activiști, experți din cadrul Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile și ai altor organizații clujene ori instituții din comunitățile StReEt.

“Sincer, cred că noi și oamenii implicați în zona asta de activitate nu fac lucrurile astea pentru recunoștință personală sau pentru ceva premii. Dar aș minți dacă n-aș admite că ajută foarte mult să știi că activitatea ta e apreciată, într-un fel sau altul. Așa știi că mergi într-o direcție bună și primești impusul necesar să continui și să nu simți că te dai cu capul de pereți degeaba. Cineva obervă.” (Cătălina Mătăsaru).

Sunt sute de oameni, din cele 5 comunități rurale (Hădăreni/Chețani, Surduc/Cristolțel, Cămărașu, Sînpaul, Dăroaia/Roșia Montană), din Luduș și Cluj-Napoca, care le-au deschis porțile casei lor jurnaliștilor comunitari, au contribuit la obținerea acestui premiu. “Recunoștința noastră se-ndreaptă către fiecare, în parte. Continuăm împreună!”.

premiulnohate“Să vezi și să crezi! Chiar a fost gen: <<Together against hate>>. StReEt a fost în adevăratul sens al cuvântului sentimentul ăla de stradă, toți, scop comun. Da! Vânează povești, pune probleme pe masă, oferă oportunități și informare!Dă voce comunităților acolo unde nu o au!”.  (Ionuț Vișan, voluntar coordonator și membru al Comunității StReEt)

Din august 2016, Asociația Go Free este una dintre cele 9 organizații care formează Comitetul Național Coordonator al Campaniei No Hate Speech în România, o structură care, deși în alte țări europene și-a început activitatea mai devreme, își concentrează eforturile pentru a adapta și implementa conceptul campaniei în România, cât și pentru a mobiliza, împutenici și susține organizațiile și inițiativele din țară care și-au propus să combată discursul instigator la ură din mediul online. Campania națională nu beneficiază în prezent de finanțare propriu-zisă, însă are susținerea și recunoașterea instituțiilor europene și a unor instituții și organizații de la nivel național.

Leave a Reply