Studiu școlar în 3 părți: Hădăreni multietnic

Posted on May 12, 2016 by Iulia Dromereschi

De multe ori m-am întrebat oare cum or fi stând lucrurile cu școala de la sat, cu ”învățământul din zonele rurale”, fiindcă așa-i politicos. Cum i-om spune, cum nu, satul rămâne sat – acolo unde bine spunea cineva că s-a născut veșnicia. Înainte să crească oraș, orice loc a fost sat. Și fără de sate nici migrații către orașe n-ar fi fost.

La fel ca mulți alți colegi de generație, și eu am crescut (parțial) la sat. Am amintiri incomparabile din Maramureș, de printre brazi, de lângă râul înspumat, amintiri cu Crăciunuri îngropate în troiene și cu veri lungi și netede, care nu se mai sfârșeau. Dar n-am fost la școală decât la oraș, recunosc. Firește, am avut colegi care făceau naveta de prin localitățile învecinate, cu nume exotice precum Cotu sau Crucea, despre care nu știam decât c-ar avea care un festival al usturoiului, care o mânăstire foarte frecventată.

Discuțiile din cadrul proiectului StReEt mi-au oferit ocazia de nerefuzat să stau de vorbă cu câteva persoane esențiale pentru bunul mers al lucrurilor în două localități rurale din județul Mureș, cât și într-un oraș limitrof. Documentarea pentru proiect mi-a purtat pașii în Hădăreni, Chețani și Luduș – și, deși cele câteva întrevederi au fost prea puține pentru a trage vreo concluzie sau a emite o părere, mi se pare drept să împărtășesc cele aflate, ca și alții să știe și să dea mai departe.

Școala din Hădăreni aparține de școala din Chețani, iar doamna director de aici are statistici pentru

Foto: Cristian Ioan

amândouă. Interesându-ne de datele precise privind satul Hădăreni, aflăm că sunt copii înscriși în clasele I-VII, cei mai mulți în clasa a V-a, unde sunt 11, dintre care un rom. La Hădăreni copiii învață în clase ”simultane”, fiindcă sunt doar două învățătoare și două diriginte. Astfel, se combină, spre exemplu, clasele I cu a III-a sau a V-a cu a VII-a, și se lucrează alternativ: când clasa a V-a beneficiază de predare frontală, clasa a VII-a se ocupă de exerciții individuale. Și tot așa, cu soț, fără soț, copiii merg mână în mână până termină școala generală.

Învățătoarele se descurcă așa. Au făcut chiar și cursuri speciale la care au învățat cum să gestioneze situația, la Sovata. Nu există clase cu program de studiu în limba romani; copiii romi învață împreună cu cei ne-romi, iar conviețuirea interetnică este liniștită. Elevii romi sunt chiar printre cei mai buni. Cu toate acestea, rezultatele lor sunt umbrite de o problemă pe care ne-a ajutat să o elucidăm mediatorul școlar, dl. Darius Moca.

Iată ce spune ANEXA 2 la O.M.E.C.T. nr. 1539/19.07.2007: Principala responsabilitate a mediatorului şcolar este de a sprijini participarea tuturor copiilor din comunitate la învăţământul general obligatoriu, încurajând implicarea părinţilor în educaţia copiilor şi în viaţa şcolii şi facilitând colaborarea dintre familie – comunitate – şcoală[1]. Dl. Moca a detaliat pentru noi și ne-a explicat că un mediator ”(…) merge dimineața la ore, face prezența, caută soluții pentru situația școlară, merge pe teren pentru a discuta despre motivele pentru care [elevilor] nu le merge bine” – așadar, o completare binevenită a încadrării oferite de sursa legală.

Foto: Cristian Ioan

Mediatorul școlar este originar din Luduș și a terminat facultatea de drept. A ajuns să lucreze în proiecte legate de învățământ și a rămas în domeniu fiindcă îi plac foarte mult copiii și își dorește să îi ajute. Lucrează atât cu comunitatea din Chețani, cât și cu cea din Hădăreni, însă i-a fost greu să se integreze. Nu vorbește limba romani și nici nu e de prin partea locului. Totuși, afirmă că oamenii din Hădăreni ”(…) sunt comunicativi și sinceri”, și nu îi dau motive să nu încerce să-i contacteze.

Dl. Moca a afirmat că absenteismul a scăzut ușor de când a început dumnealui să intervină în comunitate, însă lupta e departe de a se fi terminat. El a identificat drept cauze principale ale abandonului școlar la copiii romi plecarea temporară în străinătate sau divorțul părinților, în urma căruia unul dintre ei se mută, luând cu sine și copiii.

Concluzia sa este, însă, că tot părinții sunt cei care au ultimul cuvânt în privința educației copiilor, și că mentalitatea lor este cea care trebuie schimbată. Fiindcă în comunitate ”(…) nu există lideri clari”, îi este greu să organizeze adunări consultative, așa că-și desfășoară munca individual. Unora le spune vorbe bune, promițându-le că, dacă își trimit copiii la școală, acestora li se poate arăta un viitor mai strălucit. Pe alții îi ia pe ocolite, explicându-le că, dacă nu au opt clase, nu pot da examenul de obținere a permisului de conducere.

Foto: Cristian Ioan

Deși colaborează foarte bine cu profesorii și cu doamna directoare de la școala din Chețani, nu se simte suficient de sprijinit de cadrul legislativ și comunitar. Și-ar dori să scrie proiecte, să aducă investiții în zonă – însă nu se pricepe și nici nu are ajutor. E mulțumit de ceea ce face, dar știe că e loc de mai bine; a acceptat acest post știind ce-l așteaptă și se bucură că, deși nu există întâlniri formale ale mediatorilor, ei participă periodic la ședințe și schimburi de experiență. De altfel, meseria de mediator pare să fie o caracteristică de familie: și verișoara lui se ocupă cu același lucru.

Atât doamna directoare cât și mediatorul școlar deplâng lipsa unor proiecte concrete, care să-i susțină în cele câteva demersuri care nu și-au găsit încă răspuns. Școlile din Hădăreni și Chețani nu (mai) au un profesor de limba romani, singurul disponibil în apropiere fiind la Luduș. Este vorba chiar despre unchiul lui Darius, însă dumnealui îi este rezervat un alt crâmpei de documentare.

În prezent, multe dintre speranțe se îndreaptă spre programul ”Șansa a doua”, care ar oferi adulților care nu au avut ocazia de a-și finaliza studiile sau de a merge la școală această șansă. Reușita acestui program ar contribui imens la soluționarea problemei abandonului școlar și ar schimba fața societății locale; cu toate acestea, doar șase părinți și-au manifestat dorința de a relua școala. În comunitate, funcționează încă ”stimulentele”, și este nevoie de o anumită doză de constrângere pentru a se coopera.

Până una, alta, copiii din cele două școli sunt pe mâini bune: învățătoarele își cunosc meseria și fac parte din comunitate. În multe cazuri, i-au îndrumat și pe părinții celor care le sunt elevi. Copiii participă la concursuri, la excursii, la Școala Altfel, joacă piese de teatru și fac serbări, iar ansamblul de dans al școlii din Chețani adaugă în fiecare an o nouă diplomă pe raftul de la intrare.

Foto: Cristian Ioan

Întreaga discuție, deși marcată de un sentiment ”oficial”, m-a făcut să zâmbesc în sinea mea. Poate fiindcă am găsit în această comunitate lucruri la care nu mă așteptam; poate fiindcă am aflat că există, totuși, opțiuni, și că oameni implicați și altruiști depun eforturi pentru ca fiecare copil (și fiecare adult!) să aibă șansa (a doua) la o viață mai împlinită, la o educație mai bună și la o stimă de sine crescută exponențial.

Ce se întâmplă cu acești copii după ce termină școala generală, dacă iau hotărârea să meargă la liceu, vom afla în episodul următor – care va fi publicat online pe Harta Comunităților Street. Și ca să vă astâmpăr curiozitatea, adaug că ne vom muta la Luduș, la liceul Tehnologic Nr.1, unde unchiul d-lui Darius Moca este profesor de limba romani – un om de o generozitate rară, care le este tuturor copiilor un al doilea tată.

[1] http://voluntariinormalisti.blogspot.ro/2007/07/ce-este-un-mediator-scolar-ce-drepturi.html

Material realizat în cadrul proiectului “Jurnaliști Comunitari pentru Solidaritate Socială: StReEt”, implementat de Asociația Go Free în parteneriat cu Asociația Studenților Romi -Romano Suno, RomâniPozitivă.ro și BuzzNews.ro, finanțat prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondul ONG în România. Acest conţinut nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a granturilor SEE 2009 – 2014 sau a partenerilor. Detalii despre comunitățile în care au fost realizate materialele jurnalistice sunt disponibile în Harta Comunităților StReEt.