Interviu pentru pace și justiție cu Dr. Ahmed Nigim

Posted on November 5, 2015 by

share on facebook   

Dr. Ahmed Nigim, în vârstă de 28 de ani, este  medic rezident la spitalul ORL din Cluj-Napoca, din luna decembrie a1554631_10154453905755632_1947673831396283545_n anului 2014.  A ajuns în România prin intermediul unei burse guvernamentale și va rămâne aici până la finalizarea studiilor.

Originar din Palestina, Ahmed nu se poate întoarce în țară deoarece aeroportul este distrus iar granițele sunt închise. Nici cu familia sa nu poate ține legătura atât de des precum și-ar dori din cauza restricționării alimentării cu energie electrică impusă de israelieni la 8 ore pe zi .

Situația din Palestina nu a fost întotdeauna atât de tensionată. Fostă colonie a Marii Britanii până la sfârșitul celui de al doilea Razboi Mondial, aceasta a fost o oază de scăpare pentru evreii persecutați de regimul nazist. Migrația evreilor a fost încurajată de englezi, care le ofereau „un teritoriu fără oameni, pentru oameni fără pământ”, un teritoriu pe care să-l transforme într-o țară a lor, ca urmare ia amploare curentul „The Jewish Zaionist movement”. Astfel, un loc în care evreii, musulmanii și creștinii trăiau în pace devine sursa unui conflict de interese odată cu creșterea numărului de imigranți evrei. Conflictul atinge apogeul în 1948, anul în care The Jewish Zaionist își proclamă propria țară, Israel, o țară a tuturor evreilor.

Ahmed își continuă povestea în liniște. În prezent, spune el, israelienii folosesc religia pentru a-și justifica faptele și pentru a-și atinge propriul interes: “Spun că acest teritoriu le este promis de către Dumnezeu, că sunt aleșii Lui și îi consideră pe palestinieni sclavii lor”.

10614157_10154454036850632_8744191212481519737_n

Israelienii au folosit arme de ucidere în masă, precum și alte arme interzise pe plan internațional.

L-am întrebat pe Ahmed cum e să supraviețuiești zi de zi în mijlocul unui conflict si ne-a povestit despre experiența sa in Gaza: „Am lucrat doi ani în Gaza ca medic de război la urgențe. În acest timp au fost două atacuri majore ale israelienilor asupra populației civile palestiniene, soldate cu foarte multe victime: peste 11.000 de răniți, dintre care peste 3000 erau copii, și 2300 de morți. Acestea au reprezentat o mare provocare pentru sistemul de urgențe, deoarece în timpul atacurilor continue nu ești nicăieri în siguranță. Școlile, spitalele, personalul medical, au fost atacate, 44 de medici au fost răniți și 6 au fost uciși. Când am fost atacați am ieșit în stradă cu pacienții. Situația era foarte stresantă, medicii nu puteau să își vadă familiile și nu știau nimic de soarta lor, nu am avut destulă mâncare, mâncam o dată pe zi, nu am avut destule echipamente medicale, nu am putut dormi zile întregi”.

Noi vrem să ajutăm, ăsta este scopul nostru. Am fost motivat să ajut oamenii în suferință, când am ajutat o 10644471_10154533707290632_6854131332400490612_nfemeie sau un copil m-am simțit foarte important și știu că fără mine ar fi suferit și mai mult. A fost foarte dureros, trist și stresant, am văzut imagini cu trupuri făcute bucăți. Totul a durat 51 de zile, din iulie 2014 până în august”.

Când l-am întrebat pe Ahmed despre situația actuală din Gaza ne-a spus că populația civilă a dezvoltat o mișcare de rezistență împotriva israelienilor numită „Intifada”: “A început anul trecut când israelinii au ars de vii o familie întreagă și le-au distrus casa. Asta a fost scânteia care a declanșat această mișcare de rezistență.
Completează că în prezent injustițiile sunt la ordinea zilei, palestinienilor fiindu-le negate dreptul la educație, asistență medicală, apă potabilă și practicarea religiei. Pe aceste considerente israelienii au construit un zid de separare și toți cei care încearcă să treacă sunt arestați.

10615631_10154454028550632_129619742859594487_n

Vreau să mă întorc după ce-mi termin studiile și să fac operații gratuite pentru cei săraci

„În fiecare zi se arestează oameni fără motiv, iar închisorile israeliene sunt pline de copii plestinieni. Nu pot merge la școală, la spitale, în locurile sfinte, sunt arestați când vor să treacă zidul. Când am vrut să vin în România mi-a fost repinsă cerera de trei ori, de aceea am ajuns cu trei luni mai târziu.”

În final, mesajul transmis de  Dr. Ahmed Nigim este unul pentru pace și justiție:

Îmi doresc ca situația să fie mai bună în această regiune, iar conducătorii să respecte legile internaționale, să muncească din greu pentru a impune pacea și să respecte drepturile omului pentru palestinieni. Îmi doresc ca cei răniți să fie ajutați, iar celor care suferă să li se facă drepate. Noi nu urâm pe nimeni și prin asta vrem să transmitem un mesaj pentru pace și dreptate”.

 

 

Material realizat de Cristina Resteman, studentă la Facultatea de Studii Europene, în dialog cu  Dr. Ahmed Nigim, Director relații externe la Asociația studenților Palestinieni din Transilvania, în cadrul Provocării „Say it, Play it, Think it Forward! The Blueprint of a Movement”, lansată de PATRIR, împreună cu Comisia Europeana, UNDP și Ministerul Afacerilor Externe ca și finanțatori, și alături de multe organizații clujene care susțin inițiativa.

Anul 2015 este Anul European al Dezvoltării și totodată marchează redefinirea obiectivelor de dezvoltare ale umanității pentru următorii 15 ani, prin trecerea de la cele 8 Obiective de Dezvoltare ale Mileniului la cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă.

Obiectivul 16 este Pace, justiție și societăți incluzive.

 

 

Comments (1)

 

  1. Ora Exacta says:

    Cautand pe netul din Romania uite ca am gasit pe pagina dvs..
    Nu pot sa nu remarc ca sunt placut surprins de calitatea informatiilor
    de pe acest sait si va doresc cat mai mult succes!

Leave a Reply