Studenți agresați și privați de libertate în Casa de Cultură a Studenților Cluj

Posted on March 20, 2015 by

share on facebook   

Toată presa clujeană vorbește despre cum studenții au fost agresați de civili și jandarmi care i-au privat de libertate în Casa de Cultură a Studenților, unde a avut loc conferința “Avortul – Ce ne spune biblia?”, cu două zile în urmă. Pardon, presa încă doarme.

Pe 18 martie, unul dintre jurnaliștii redacției Go Free a fost agresat de unul dintre civilii fanatici prezenți la conferința profesorului din cadrul Facultății de Teologie a Universității Babeș-Bolyai, preotul Stelian Tofană. Același membru al echipei noastre a fost legitimat pentru simplul motiv că avea aparat de fotografiat și a urmărit să surprindă momentul în care un alt grup de studenți a fost atacat de civili și apoi de jandarmi pentru că a cerut, fără a-i fi luată în seamă solicitarea, întrebări deschise (Q&A) la finalul conferinței și pentru că a scandat “Femeia are dreptul să aleagă”. Jurnalistul echipei Go Free a fost privat de libertate de către jandarmi, înschis într-o sală în spatele culisei și amenințat cu amendă (proces verbal pe care a refuzat să îl semneze).

Go Free – Asociația pentru Sprijinirea Societății Civile dorește să reafirme libertatea presei de a prezenta în mod neîngrădit evenimente de interes public, și condamnă totodată atitudinea organizatorilor evenimentului și a jandarmilor. Solicităm de asemenea o luare de poziție din partea reprezentanților Casei de Cultură a Studenților Cluj-Napoca și a Organizațiilor studențești din mediul clujean care reprezintă interesele studenților, astfel încât abuzurile asupra studenților să înceteze într-un spațiu care ne este destinat nouă, studenților, nu evenimentelor care promovează un discurs care instigă la ură [1] împotriva femeilor, minorității LGBT șamd.

______________

Termenul discurs instigator la ură va fi înțeles ca acoperind toate formele de exprimare care diseminează, incită, promovează sau justifică ura rasială, xenofobia, anti-semitismul sau alte forme de ură bazate pe intoleranță, inclusiv: intoleranța exprimată de naționalismul agresiv sau etnocentrism, discriminare și ostilitate împotriva minorităților, migranților și persoanelor ce sunt descendenți ai imigranților.

[1]Discursul instigator la ură în România, 2014, http://www.fdsc.ro/library/files/studiul_diu_integral.pdf

conferinta 1

conferinta 2

conferinta 3

conferinta 4

Leave a Reply