Salut, noi suntem Go Free. Tu știi cine ești?

Posted on October 20, 2014 by

share on facebook   

Vreau să fiu voluntar pentru binele comunității? Vreau oare să mă implic? Totuși, unde ne localizăm la nivel de cultură aPoza 1 democrației și educație nonformală în rândul societății civile din România? E verbul a vrea suficient pentru a schimba ceva?

Ei bine, pe la începutul anului 2009, aceste întrebări au fost startul unui grup mic de oameni cu inițiativă care au început să scrie despre problemele ce îi preocupau, în special despre comunitate și problemele tineretului din Cluj-Napoca, în mica lor redacție a revistei Go Free. Totodată au încurajat tinerii să se concentreze pe promovarea jurnalismului cetățenesc, a educației, a  voluntariatului, a implicării active, a culturii și a democrației. Revista reprezintă un mare punct de interes pentru tinerii implicați din Cluj-Napoca și, astfel, în anul 2012 ia naștere “Go Free – Asociația pentru Sprijinirea Societății Civile” sau pe scurt Go Free, înființată pentru a susține valorile și principiile democratice, pentru a sprijini vocea minorităților și pentru a promova diversitatea culturală atât în cadrul local, regional, național, cât și cel european.

poza 2Experiența și creativitatea inițiatorilor și-au spus cuvântul și primii pași nu au fost stângaci. Go Free implementează două proiecte finanțate prin programul Tineret în Acțiune, respectiv proiectul internațional Double Impact – Meeting local and global și Creative Journalism for Democracy, în cadrul căruia participanții au realizat, în urma explorării comunității din Sighetu-Marmației și a mărturiilor foștilor deținuți politici, un mesaj creativ prin îmbinarea metodelor din educația nonformală – storytelling și facilitare grafică – care să promoveze valorile democratice în contrast cu dramele trecutului din regimul totalitar.


 

Impactul profesional și personal pe care aceste proiecte le-au avut asupra tinerilor implicați  impulsionează mai multe campanii cu interes asupra comunității:

1. Campania GATA are scopul de a descuraja mita electorală din România prin stoparea și sancționarea mediatică a inițiativelor partidelor de fraudare a votului. Pe pagina de facebook  găsiți o serie de metode utilizate pentru responsabilizarea cetățenilor în exercitarea dreptului de a alege conștient și de a vota responsabil.

2. Go Free Awards este o campanie care promovează în comunitatea academică clujeană valori precum participarea, performanţa, poza 3explorarea educaţiei nonformale, lucrul în reţea, parteneriatul studenţi-profesori-ONGuri. Aflată la cea de-a patra ediție în această toamnă, Gala Go Free Awards dorește să scoată din  anonimat adevăratele modele de urmat.

3. Pornind de la întrebarea “Cum poate Universitatea să ofere tinerilor cel mai bun cadru de învățare?” am dezvoltat activitățile campaniei  Nonformalul prinde Universitarul. Prin metode non-formale de învățare și predare în Universitatea Babeș-Bolyai am promovat în mediul universitar oportunitatea integrării metodelor de educație non-formală în procesul de învățare al studenților și a resurselor, metodelor ce sunt de impact în procesul de învățare al adulților. Ultimul număr al revistei Go Free (pe care o puteți citi online pe www.gofree.ro) cuprinde întreaga activitate desfășurată în cadrul campaniei Nonformalul prinde Universitarul  și tot ce trebuie să știi despre educația non-formală.

În cadrul acestui an universitar, alături de toți bobocii interesați care ne contactează curajoși la asociatiagofree@gmail.com, vom dezvolta campaniile prezentate mai sus precum și o serie nouă de activități unde vom avea nevoie de oameni dornici de cunoaștere și plini de voie bună.

Go Free, fă ce vrei! Pentru că a vrea e începutul implicării și schimbărilor!

 

Autor: Mari Ghiorghiță

Comments are closed.