Cine-i cool la europarlamentare

Posted on May 24, 2014 by

share on facebook   

Cred că oamenii s-au săturat de dezbaterea boicot vs.participare la fel de mult cât s-au săturat să tot citească articole despre de ce e bine să boicotezi vs. de ce e bine să mergi la vot. Eu merg la vot. Dar nu vreau să conving pe nimeni să meargă sau să absenteze.974658_10152092001927073_228098881_n

Cine e cool boicotează. Cine e cool votează. Cine boicotează e cetățean adevărat. Cine votează e cetățean responsabil. Are rost să facem astfel de afirmații? Pe asta ar trebui să ne concentrăm? Eu zic că nu. Până la urmă vorbim despre ce crede fiecare că ar trebui făcut. Cei care nu merg la vot își au argumentele. Că nu sunt eu de acord cu ele, partea a doua. Dar, zic, au și ei dreptatea lor. În fond fac asta pentru că s-au săturat de clasa politică din România. Spun că lucrul ăsta ar trebui interpretat ca un semnal de alarmă. Uite, românii nu au mers la vot, ceva se întâmplă.

Totuși, am impresia că țelul lor nu va fi atins, cel puțin nu așa. Eu merg la vot, pentru că mi se pare că asta ar trebui să fac. Efortul pe care-l depun e minim. Vreau măcar să am impresia că am un oarecare control asupra detaliului pe cine trimitem în Europa. Dacă nu merg eu, o să decidă bunică-mea. Credeți-mă, nu vreți să decidă bunică-mea (doamnă simpatică, de altfel, dar cu idei/viziuni/concepții relativ diferite de cele pe care le am eu) pe cine trimitem în Europa. Asta n-ar fi cool.

Nu-mi place politica. Mă enervează circul de pe Antena3 sau Realitatea cred că mai mult decât mă enervează cel de la Măruță sau Acces Direct. Mi-e jenă de războiul politic intern. Dar am citit săptămânile astea analize, editoriale, opinii, nuvele, poezii și alte chestii pe tema asta până să-mi sângereze corneea stângă și asta doar ca să-mi pot răspunde singură la întrebarea cetățeanului turmentat „eu cu cine votez?”. Mi-am răspuns la întrebare (într-un final, după multe momente de „ce dracu înseamnă asta?”, „ăștia până la urmă ce vor să facă?”, „tu cine ești, mamă?” etc.) dar nu asta contează. Ideea e că pentru că m-am decis să merg să votez, am făcut chestia asta, am stat și m-am informat despre candidați și ce vor ei să facă după ce le dăm biletul la Bruxelles.

Mi-am dat seamă că cine e cool, e informat. Cetățeanul adevărat și responsabil e cel care știe cum se învârte roata-n țara lui. Așa că, indiferent de ce alegem să facem mâine, aș zice să ne informăm, să știm și să înțelegem ce naiba se întâmplă la noi, că pe urmă o să știm și ce e de făcut.

Comments are closed.