Joaca cu focul în non-formal – interviu cu Loredana Helici

Posted on January 24, 2014 by

share on facebook   

Când auzim cuvântul „educație”, majoritatea dintre noi fugim cu mintea către un loc auster cu bănci, scaune, o catedră și o tablă, și nu 1ne gândim nicidecum la ceva mai degrabă distractiv și antrenant. Însă, la Sibiu, un grup de oameni drăguți au reinventat această noțiune. Cum au făcut acest lucru și cum se descurcă vom afla în interviul dat de unul dintre membrii Trupei Crispus – The Art Of Fire.

Go Free: Care au fost bazele Asociației Crispus?

Loredana Helici: Organizația Neguvernamentală Crispus Sibiu a apărut din inițiativa a două persoane Cristina și Pușa în anul 1999, de unde și numele organizației. Eu mi-am început activitatea în acest ONG din curiozitatea de a afla mai multe despre specializarea de instructor animator a liceului în care eram și anume despre animație și ceea ce înseamnă ea în context nonformal. Odată intrat nonformalul în sânge, e ca un microb fără de care nu poți să trăieşti.

 2GF: De unde v-a venit ideea să folosiți jongleria ca metodă de educație non-formală?

L.H.: În anul 2003 când ONGT Crispus a organizat un schimb de experiență (prin programul Tineret în Acțiune) am cunoscut câțiva oameni minunați care m-au inspirat foarte mult. Aceștia foloseau animația stradală, jongleria pentru integrare sociala, dezvoltare de abilități lucrând foarte mult și cu tineri, inclusiv tineri cu dizabilități. Până atunci făceam activități de animație stradală, și mai apoi am descoperit și jongleria. Din acest schimb am învățat o mişcare cu poi-urile (unul din instrumentele folosite) și mai apoi am învățat singură.

Am început împreună cu fratele meu, ce folosea flower stickul, să performăm la diverse evenimente sau să facem activități în cadrul 3organizației. Văzând ce impact pot avea astfel de activități, am avut inițiativa de a forma o trupă împreună cu câțiva prieteni și membri ai asociației, păstrând tot numele de CRISPUS. Am fost printre primii din țară care au început sa folosească aceste instrumente sub forma unor spectacole cu efecte pirotehnice. Pentru noi nu mai e doar o jonglerie sau un spectacol cu efecte combinate, e vorba de artă, de arta focului și de business făcut din pasiunea ce o avem pentru această artă. Este măgulitor să vezi ca ai inspirat tineri, trupe și că lumea îți oferă de fiecare dată un feedback pozitiv.

GF: În orășelul micuț din care mă trag eu, prima oară am văzut jonglerii cu foc la un festival medieval, însă niciodată nu mi-am imaginat că acestea pot fi folosite la ceva mai mult decât atragerea unor priviri curioase și spre final câteva aplauze. Cum crezi că se împacă ideea de jonglerie, care te duce cu gândul mai degrabă la joc, cu ideea de educație? Cum ne ajută jongleria?

 L.H.: Jongleria face parte din animaţia stradală și poate fi folosită ca metodă separată sau combinată cu alte elemente și exerciții din animație. Animația își propune să unească laolaltă tineri și nu numai, cu diverse preocupări, pregătiri, din diverse medii sociale și culturale, de diverse etnii în scopul înlăturării sau prevenirii unor fenomene negative și deci nedorite ale societății: marginalizare socială, culturală, rasism, ură, fenomene de deviaționism psihic, sexual, combaterea violentei, toxicomaniei, sub orice formă.

Prin joc, prin folosirea imaginației, tinerii se pot transpune în situații care să-i ajute să se cunoască mai bine pe ei înșiși, să relaționeze cu ceilalți, să depășească limitele tradiționale în ceea ce privește comportamentul lor social, să nu facă discriminări legate de sex, proveniență sau statut social, să-i ajute să-și petreacă timpul liber implicându-se în activități plăcute și utile.

4Animația poate fi elementul ce aduce un plus de mobilitate și însuflețire într-o activitate culturală, liantul între participanți, o pată de culoare bine integrată în atmosferă. Poate fi folosită pentru “rezolvarea” unei probleme sau pur și simplu pentru divertisment sau promovare.

GF: Cât timp vă „antrenați” zilnic pentru ca totul să fie bine și să nu existe incidente neplăcute?

L.H.: În momentul de față avem mai multe spectacole construite și proiecte realizate pe care le adaptăm în funcție de specificul evenimetului la care suntem invitați. Am ajuns în stadiul în care nu repetam zilnic pentru că facem acest lucru din pasiune în timpul liber și pe lângă, fiecare avem câte un loc de muncă și o parte dintre noi depind de un program fix. Repetițiile sunt zilnice în momentul în care pregătim spectacole mari sau premiere. Anul acesta ne-am întâlnit la repetiții destul de des pentru că este anul de aniversare a celor 10 ani de activitate a trupei. Putem menționa aici proiectul realizat împreuna cu cei de la Cobzality pregătit special pentru Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu și spectacolul aniversar realizat în cadrul Festivalului Medieval “Cetăți Transilvane”, precum și alte spectacole în care am integrat elemente sau efecte pirotehnice noi. Puteți să vedeţi poze sau video-uri vizitând site-ul nostru www.crispus-art.com sau pe pagina de Facebook a trupei, sub numele de Crispus – The Art Of Fire.

GF: Ce fel de materiale folosiți în realizarea spectacolelor cu efecte pirotehnice?

 L.H.: Dacă vorbim de instrumente de jucărie sau de antrenament, cea mai simplă varianta este confecționarea lor din orez și o pereche de șosete ¾ pentru poi-uri, de exemplu, iar daca vorbim de celelalte instrumente materialul principal este kevlarul. Acum 10 ani când ne-am apucat să folosim aceste instrumente îl găseam doar în alte țări și deoarece era prea scump să cumpărăm instrumente gata făcute, am învățat cum să le confecționăm singuri. Absolut tot ceea ce realizăm este din pasiune și folosirea imaginației întregii echipe. Ne realizăm singuri instrumentele, coregrafia, ne alegem costumele și întreg conceptul de spectacol.

GF: Știu că se folosește un ulei special pentru momentele în care artiștii suflă flăcări pe „nări”, nu este periculos pentru sănătate?

L.H.: Tehnica de a sufla foc este una foarte periculoasă. S-a întâmplat să asistăm din păcate la un accident la unul din festivalurile la care participam din cauza unor persoane care au făcut acest lucru din teribilism și fără a conștientiza cât este de periculos. Este foarte important să poți să îți controlezi respirația, suflul și să verifici bătaia vântului care se poate schimba oricând. Uleiul ce îl folosim este toxic, dar există mai multe metode de a minimaliza efectele ce le poate avea asupra sănătății, metode ce le-am descoperit în timp și care le folosim înainte și după fiecare spectacol.

GF: Ați avut parte de vreun accident neplăcut în timpul reprezentațiilor? Cum ați menajat situația?

 L.H.: De-a lungul celor 10 ani am avut câteva incidente neplăcute, dar în general dacă e să se întâmple ceva, prin comunicarea foarte bună a echipei reușesc să treacă neobservate. În general este mai periculos pentru noi și nu pentru public, deoarece ne luăm toate măsurile necesare pentru a asigura atât siguranța acestora, precum și a noastră.

 GF: Ce părere au rudele, prietenii, apropiații în general, despre „meseria” pe care tu o practici?5

L.H.: În primul rând nu este o meserie. Fiecare dintre noi are o meserie care se leagă mai mult sau mai puţin de nonformal, dar această activitate ne leagă. Toți facem acest lucru din pasiune și voluntariat în ONG sau business când e vorba de spectacolele profesioniste pe care le oferim. Apropiații sunt alături de noi și ne încurajează de fiecare dată mândrindu-se cu ceea ce facem și încearcă să ajungă la toate reprezentațiile noastre.

 GF: Cum reacționează oamenii când le spui cu ce te ocupi?

 L.H.: Reacțiile oamenilor sunt diverse. Mulți nu cred că vorbesc serios, altora le stârnesc amuzamentul datorită multiplelor interpretări ale expresiei „mă joc cu focul” sau alții rămân uimiți și cer mai multe detalii.

 GF: Ce sfaturi ai vrea să le dai celor ce doresc să se apuce de jonglerie?

 L.H.: Nu pot să zic decât că e păcat să nu încerce. Recomand tuturor acest gen de activități, în special celor care cred că au “două mâini stângi” sau care au de lucrat la partea cu încrederea în sine și nu numai. Până nu încerci nu ai cum să-ți dai seama dacă ți se potrivește sau nu.

Cătălina MIRONESCU

Acest material a fost publicat în Revista Go Free #11.

Comments are closed.