11 luni la puterea GO FREE (2013-2014)

Posted on January 21, 2014 by

share on facebook   

În Asociația Go Free avem câteva principii după care ne ghidăm și pe care dorim să le promovăm ori de câte ori avem ocazia în societatea românească. Unul dintre acestea este principiul transparenței, pe care încercăm să îl aducem în discuție prin prezentarea raportul nostru de activitate din ultimele 11 luni, luni pline de impact şi oameni implicaţi.

Luna martie ne-a găsit la Sighetu Marmației, împreună cu participanții din proiectul Jurnalism Creativ pentru Democrație. În lansare filmuletperioada 21-27 martie 2013, voluntarii Go Free au fost fi implicați în activități de documentare la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței.Am avut parte şi de o întâlnire cu doi foşti deţinuţi politici,închiși în fosta închisoare de la Sighetu Marmației, întâlnire desfăşurată în cadrul unei vizite la Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței, organizată cu sprijinul Fundației Academia Civică – Memorial Sighet.

Pe data de 12 aprilie 2013 a avut loc lansarea oficială a scurtmetrajului “Ce ar fi fost dacă” în cadrul evenimentului intitulat “Sharing Café: Ce ar fi fost dacă”. Evenimentul s-a desfășurat într-un spațiu nonformal, în Galeria cafenelei Insomnia Cafe din Cluj-Napoca, fiind prezenți tineri voluntari, studenți și profesori universitari din Cluj-Napoca. Proiecția filmulețului a fost urmată de o dezbatere moderată, în care tinerii implicați în activitățile din Sighetu Marmației au discutat cu publicul întâmplările și poveştirile reale care au stat la baza documentării scurtmetrajului și au răspuns la întrebările ce le-au fost adresate.

lansare revista 10Sharing Café (II): “Povești nerostite”. Evenimentul de lansare a Revistei Go Free #10 a avut loc în data de 25 aprilie 2013, gazda evenimentului fiind Librăria Independentă Bookstory din Cluj-Napoca. Numărul 10 al revistei a cuprins articolele realizate de tineri, în timpul și ca urmare a experienței din Sighetu Marmației, din cadrul proiectului Jurnalism Creativ pentru Democrație.

În perioada 25-30 aprilie 2013, fotografiile realizate de voluntarii Go Free în timpul vizitelor de documentare la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței au fost fost expuse în cădirea cantinei Universității Babeș-Bolyai din campusul studențesc Hașdeu. Expoziția Photovoice a primit numele: “Memoria comunității”.

În cadrul Săptămânii Europeane a Tineretului, Asociația Go Free și-a unit puterile cu cețățenii SETdin Piața Unirii din Cluj-Napoca, într-un eveniment organizat pe 28 mai. “Captain Citizen – photo session” a fost primul din seria de trei evenimente organizate de Asociația Go Free în cadrul SET, și acțiunea cu cel mai mare impact asupra comunității. Votul, protestul, optimismul, altruismul, libertatea de exprimare, comunitatea, implicarea activă, scrisul, dreptul de a fi liber, egalitatea, toleranța, arta, pasiunea, inițiativa, răbdarea, pacea, progresul, non-discriminarea, libertatea de mișcare, oportunitățile, puterea de a alege între mai multe opțiuni, ochii, valorile, cultura, creativitatea au fost doar câteva din răspunsurile pe care le-am primit în acea zi, de la trecători, la întrebarea: ”Care esteputerea ta în democrația noastră?”.

_DSC4361Pro Action Cafe: Tinerii – A 4-a putere în stat” a fost cel de-al doilea eveniment organizat în cadrul SET, pe 31 mai, avand ca scop crearea unui spațiu pentru conversaţii creative, orientate spre acțiune, la care au fost invitați tineri din organziațiile nonguvernamentale din Cluj-Napoca. În aceeași zi, Asociația Go Free a expus în Piața Muzeului fotografiile însoțite de texte, realizate la Memorialul Victimelor Comunismului și al Democrației, în Sighetu Marmației (metoda photovoice).

Zilele care s-au scurs între 9 și 16 mai i-au surprins pe 8 dintre voluntarii Go Free în Polonia – am făcut un fel de turism educațional. Când eram în Cracovia, savurând razele de soare din cafeaua cu gust de vacanță și alergând între hostel, centrul orașului sau Fabrica lui Schindler (Museum of Wartime Krakow); când eram la Auschwitz, echipați cu aparte de fotografiat, alegând, la propriu, după un ghid iute de picior care ne-a trecut prin toată istoria și ne-a lăsat cu sufletele sufocate de dovezi laintrarea principală de la Auschwitz-Birkenau. După 3 zile am plecat înspre Zwardon, o localitate în Munții Tatrei, într-un exchange care nu și-a atins scopul, dar care ne-a oferit prilejul să fim “separatiști” în context european.

Sub influența sloganului “Conectați la comunitate”, Asociația Go Free a acordat în acest an 30 de premii în cadrul celei de-a treia ediții a_CA_6728 Galei “Go Free Awards”, un proiect prin care ne-am propus să identificăm și să promovăm studenții și profesorii clujeni care reprezintă adevărate modele în comunitate. Evenimentul a avut loc pe 7 iunie, în sala Ion Mușlea de la Biblioteca Centrală Universitară. Cluj-Napoca este un oraș norocos – are o mulțime de prieteni care-l fac vizibil și-l luminează prin inițiativele lor.

Finalul lunii iunie și începului lui iulie (28.06-01.07) ne-a activat în Predeal, la Connector -un eveniment care a pus la un loc organizații din toate sectoarele implicate sau interesate de învățarea nonformală. Au fost prezenţi oameni activi din organizații nonguvernamentale, școli, licee, universități, companii şi instituții publice. Am dezvoltat un plan de activități comune în sfera învățării nonformale, plecând de la oportunitățile de colaborare dintre diferite sectoare. Corina, prietenul nostru nonformal – lector la FSPAC, Universitatea Babeș-Bolyai și profesor premiat la Gala Go Free 2012 și 2013, ne-a însoțit în această experiență.

poza mogosoaiaAm sărbătorit împreună cu cercetașii, centenarul cercetășiei în România, la Mogoșoaia, în zilele de 3 și 4 august, în cadrul Târgului de 100 metode de educație non-formală, organizat cu aceast prilej. Asociația Go Free a facilitat workshop-ul “Centenarul meu cercetășesc”prin metoda “expoziția vie” pentru un grup de temerari. Cei trei membri Go Free prezenți la eveniment sunt “gata oricând” pentru a multiplica experiențele nonformale de acest fel.

Între 30 iulie și 4 august, Asociația Go Free a fost reprezentată la cel mai mare workshop jurnalism cetatenesc Poloniaeveniment internațional de comemorarea victimelor genocidului – Roma Genocide Remembrance Initiative 2013, în Polonia, de către Cătălina și Andreea, acestea susținând un workshop la categoria Youth Activism and Change. Workshopul “Jurnalism cetățenesc ca formă de activare a tinerilora avut loc pe 1 august 2013, la Universitatea Pedagogică din Cracovia. De altfel, 15 tineri interetnici din Canada, Italia, Slovacia, Ucraina, Bulgaria, Cehia, Romania, Germania și cei 2 ambasadori Go Free au explorat Jurnalismul cetățenesc conectat la sine, ca și cetățean activ, și la Inițiațiva de Comemorare a Genocidului/Etnicilor Romi. Am aratat tot ce aveam mai bun din Jurnalism Creativ pentru Democratie, iar ei au aratat ce aveau mai bun din creativitate pe subiectele ce-i preocupă.

 

Laborator 2013În 14 august, am dat sfoară în țară că redacția Go Free caută tineri interesați de comunitate, pentru un Internship pe care l-am botezat “Jurnalism cetățenesc pentru curioși” și care urmează să se desfășoare pâna la jumătatea lunii noiembrie. Şapte tineri cu idei și inițiativă au rămas în echipă pentru a testa împreună cu noi impactul jurnalismului cetățenesc.

Laboratorul de Educație Nonformală ne-a dus departe, în luna septembrie. Ne-a dus cu trenul, cu microbusul, cu taxi-ul, cu bacul, mai creativi, mai plini de energie, de optimism și chef de implicare. Doi dintre membrii echipei Go Free au ajuns în acest an la cel mai de impact eveniment nonformal al anului, unul ca facilitator pentru metoda “expoziția vie” dezvoltată de Asociația Go Free, iar altul ca participant. Vom folosi experiența mai departe într-o campanile pe care o pregătim deja, pentru promovarea educației nonformale în spațiul universitar clujean.

Pe 11 octombrie am fost preZENți la Ziua Educației Nonformale care a cuprins 126 evenimente, 257 activitități, 36 județe, sute de expozenorganizatori și facilitatori din țară. Asociația Go Free împreună cu Asociația Dreams for Life, Fundația Noi Orizonturi și Asociația Green&Wild a organizat un eveniment în Piața Unirii întitlulat “Expoziție ZEN” și care a urmărit promovarea educației nonformale în spațiul public, într-o manieră interactivă care a facilitat comunicarea voluntarilor cu trecătorii. Ne-am echipat și cu pancarte inscripţionate de mesaje și desene despre educația nonformală.

nonformalLuna noiembrie a fost dedicată educației nonformale. Pornind de la întrebarea “cum poate Universitatea să ofere tinerilor cel mai bun cadru de învățare?” am dezvoltat activitățile campaniei  “Nonformalul prinde Universitarul”, o campanie prin care ne-am propus să promovăm metodele nonformale de învățare și predare în Universitatea Babeș-Bolyai și să conștientizăm actorii din mediul universitar cu privire la oportunitatea integrării metodelor de educație nonformale în procesul de învățare al studenților.

Și iată-ne aici, la un clik distanță de Revista Go Free #11 în realizarea căreia redacția Go Free a fost susținută de nonformali din țară care aplică în activitățile lor diverse metode de educație nonformală, cum ar fi: animație socio-educativă, teatru forum, educație urbană, storytelling, biblioteaca vie etc. Pentru asta le mulțumim!

To be continued… 🙂

____________________

Ne poți susține activitate redirecționând 2% din impozitul pe venit către Asociația Go Free

Procente mici pentru planuri mari!

2% pentru GO FREE 

Informații despre Asociația Go Free necesare pentru completarea formularului:

Denumire entitate: “Go Free – Asociația pentru Sprijinirea Societății Civile”

Cont bancar (IBAN): RO57 BTRL 0670 1205 C081 37XX

Cod de identificare fiscală: 29818629

Comments are closed.