Go freely to read, and listen

Posted on November 5, 2013 by

share on facebook   

                 În beciul de la Cărturești am intrat în mare grabă și uite, o mulțime de oameni așezați pe scaune, alții ce stăteau în picioare și chiar pe scări…totul e ocupat și de la cât de plin era, speram să mai găsesc un loc undeva.575760_664642090236069_556982010_n Mai în spate, cum se întâmplă dacă nu ajungi cu ceva timp înainte la evenimente, m-am ascuns lângă două colege de la Go Free.

               Evenimentul „Discursuri ca la C’arte” a început cu o introducere călduroasă oferită de către moderatoare, care ne-a spus despre Toastmasters și discursurile unor membrii despre o carte care le-a schimbat viața, urmând ca la final să se țină  câteva prezentări facute de către doritorii din public.

               Prima carte care a spart gheața a fost „Bântuiții” de Chuck Palahniuk, prezentată de către Dacian Câmpean. În această carte ne este povestită o acțiune ce se învârte în jurul a 12 proscriși ce s-au refugiat într-o tabară de scriitori și care visau să ajungă la nivelul lui Mary Shelley, autoarea romanului Frankenstein. Personajele sunt create astfel încât oricine să se regăsească în unul din ele, acțiunea lor ironizând societatea contemporană și prezentând înfruntarea realității ce ne sperie.

              „În somn, nimeni nu spune minciuni” este o frază a romanului „Casa somului” de Johnatan Coe, roman prezentat de către o studentă de la Facultatea de Litere, Adela Mureșan. Acest roman i-a pornit apetitul pentru citit, el încercând să explice viața ca un vis. Acțiunea romanului se împarte în două planuri, unul fiind în anii 83-84, în care personajele noastre sunt niște adolescenți ce stau într-o vilă, iar celălalt plan fiind în anul ’96 în care respectivii sunt adulți iar vila devine clinică pentru oamenii cu probleme de somn. Prezentarea s-a încheiat cu un îndemn la contemplație, „Oare când ne dăm voie să fim vulnerabili, adevărați? “

          O prezentare care mi-a plăcut mai mult, datorită cărții și pentru că sunt un geek, unul mândru,  a fost STAR WARS! – Răzbunarea Sith. Pentru necunoscători, este cartea în care apare dualitatea interioară a personajului Anakin Skywalker, între acesta și alter egoul său intunecat, Darth Vader, unde vedem că cea mai mare lumină creează cea mai mare umbră, iar intunericul e darnic, răbdator și învinge mereu. Dar o singură lumânare, oricât de mică ar fi ea, este destulă cât să-l țină departe. „Forța fie cu voi! “

            În incheiere, câțiva voluntari din public au prezentat cărți care i-au ajutat în momente frângătoare de inimi. Și eu, din spatele publicului am decis să imi iau inima în dinți și să prezint o carte îndrăgită de mine, „Opiniile unui clovn” de Henrich Boel. Am crezut inițial că voi face față, dar când am început să o prezint și am văzut publicul, am simțit palpitațiile și adrenalina cum își făceau de cap. Totuși, privirile colegelor din Go Free m-au încurajat și am reușit să fac prezentarea cărții care mi-a inspirat o critică clovnistă și care, la final, mi-a adus aplauze din partea publicului și  o diplomă în brațe care mereu îmi va aminti de acest eveniment.

Comments are closed.