Jurnalism Creativ pentru Democrație în cifre – realizări și impact

Posted on July 25, 2013 by

share on facebook   

Jurnalism Creativ pentru Democrație este un proiect ce a fost implementat de Asociația Go Free – Asociația pentru Sprijinirea Societății Civile în perioada martie-mai 2013 în două locații din România, Sighetu-Marmației, respectiv în Cluj-Napoca, cu un buget de 4020 euro. Proiectul a fost finanțat prin Programul Tineret în Acțiune.

Scopul proiectului e sa pregătească tineri în domeniul valorilor și comportamentelor democratice, al instrumentelor de participare civică, dar și să dezvolte competențe în jurnalismul creativ. În timp ce, în perioada comunistă, libertatea de exprimare era adesea percepută ca nesupunere sau amenințare față de regim și pedepsită cu închisoarea, astăzi avem drepturi și libertăți de care uităm însă, de multe ori, să facem uz. Proiectul a fost, în fond, o invitație pentru tineri la participare și implicare în viața comunității.

Prima etapă a proiectului s-a desfășurat în perioada 21-27 martie 2013 în Sighetu Marmației și în localitatea Sarasău, situată la granița cu Ucraina. În acestă perioadă participanții au fost fi implicați în:

(1)    Sesiuni de formare folosind metode de educație nonformale;

(2)    Activități de documentare la Memorialul Victimelor Comunismului  și al Rezistenței, Cimitirul Săracilor și la Cimitirul Vesel din Săpânța;

(3)   Activități de documentare a materialelor jurnalistice în comunitatea locală din Sighetu Marmației;

(4)   Discuții cu doi foști deținuți politici, închiși în fosta închisoare de la Sighetu Marmației, întâlnire ce a avut loc în cadrul Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței, eveniment organizat cu sprijinul Fundației Academia Civică – Memorial Sighet;

(5)   Workshopuri de animație/digital storytelling,creative writing și photovoice. Materialele create în cadrul workshopurilor au reflectat experiențele participanților și au avut scopul de a promova mai departe implicarea tinerilor în comunitate în spiritul valorilor democratice;

(6)   Activitate de diseminare la clasa a XI-a A din cadrul Colegiului Național “Dragoș Vodă” din Sighetu Marmației și activitatea “Captain Citizen” implementată în cadrul aceluiași Colegiu;

(7)  dezvoltarea platformei de blogging destinată proiectului Jurnalism Creativ pentru Democrație și promovarea valorilor democratice prin intermediul postărilor pe http://jurnalismcreativ.tumblr.com/ ;

A doua etapă a proiectului s-a desfășurat în lunile aprilie-mai 2013 și a constat în promovarea materialelor realizate în Sighetu Marmației prin metode nonformale, inovative, atât în mediul virtual, cât și offline. Strategia de promovare a fost stabilită împreună de către tinerii implicați în proiect, cu sprijinul echipei de traineri și organizatori. Activitățile din această etapă au cuprins:

(1) Sharing Café (I): povestirile reale din spatele scurtmetrajului “Ce ar fi fost dacă?” – eveniment în cadrul căruia a fost proiectat scurtmetrajul realizat de tineri la SIghetu Marmației;

(2)Sharing Café (II): “Povești nerostite” – eveniment de lansare a Revistei Go Free no. 10, care a cuprins doar materiale realizate de tinerii implicați în proiectul Jurnalism Creativ pentru Democrație;

(3) Expoziție Photovoice: “Memoria comunității”;

(4) Concurs online: “Promovează democrația”;

 

Jurnalism Creativ pentru Democrație în cifre.

Beneficiarii proiectului:

a)     15 tineri împlicați în activitățile de formare și documentare de la Sighetu Marmației, și în activitățile ulterioare din Cluj-Napoca: sharing Café, expoziție Photovoice;

b)     elevii Colegiului Național “Dragoș Vodă” din Sighetu Marmației împlicați în activitatea Captain Citizen;

c)     30 de elevi din clasa a XI-a A a Colegiului Național “Dragoș Vodă” care au discutat cu tinerii din proiect despre libertățile cetățenilor în democrație;

e)     peste 50 de tineri prezenți la întâlnirile Sharing Café I și II din Cluj-Napoca;

f)      Peste 2000 de tineri care au intrat în contact cu mesajele expoziției Photovoice expusă în cadrul cantinei studențești a Universității Babeș-Bolyai;

g)     cele 3155 de persoane care au vizionat pe canalul Youtube al Asociației Go Free cele două fimulețe realizate în cadrul proiectului;

h)     peste 2000 de persoane care au citit Revista Go Free care cuprinde materialele realizate de tineri în cadrul proiectului;

i)      peste 40 de persoane cărora le-au fost expediate cărțile poștale realizate în cadrul proiectului;

j)      peste 5000 de persoane care au citit cele 20 de articole online publicate de presa locală și națională;

 

Mai multe cifre…

În urma proiectului au rezultat:

1) 2 video – peste 3000 de vizualizări;

2) Revista Go Free no.10 care conține 16 materiale realizate de participanți ca urmare a experienței din cadrul proiectului (aprox. 2000 vizualizari)

 

3) 40 de cărți poștale trimise în 13 județe din România;

4) 47 de postari pe site-ul proiectului http://jurnalismcreativ.tumblr.com/;

Rezultatele proiectului au fost exploatate și în cadrul Săptămânii Europene a Tineretului 2013, în Cluj-Napoca, unde Asociația Go Free a expus din nou expoziția Photovoice, de această dată în Piașa Muzeului, și tot în cadrul SET am organizat a doua ediție a evenimentului “Captain Citizen” în Piața Unirii, pe modelul celui organizat la Sighetu Marmației în cadrul Colegiului Național “Dragos Vodă”.

Animația realizată de participanți în cadrul proiectului Jurnalism Creativ pentru Democrație a fost preluată pe site-ul nonformalii.ro, ca exemplu de bună practică, la descrierea metodei digital storytelling (http://www.nonformalii.ro/metode/storytelling-arta-povestirii/un-alt-fel-de-storytelling ).

Ca urmare a experienței din cadrul proiectului Jurnalism Creativ pentru Democrație, 8 dintre tinerii implicați în proiect au făcut o vizită pe cont propriu în Polonia, la lagărul de concentrare de la Auschwitz și la Fabrica lui Schindler.

În perioada 30 iulie-4 august 2013, doi reprezentanți ai grupului de tineri implicați în proiectul Jurnalism Creativ pentru Democrație vor prezenta video-ul “Ce ar fi fost dacă?” în cadrul evenimentului european “Roma Genocide Remembrance Initiative 2013“ care va avea loc în Polonia, la Auschwitz.

Monitorizare de presă:

  • 2 comunicate de presă emise;
  • peste 20 de apariții în presa locală și națională;
  • peste 5000 de vizualizări ale articolelor;
  • 2 interviuri acordate din Cluj-Napoca și Sighetu Marmației.

Parteneri care ne-au susținut activitățile: Fundația Academia Civica-Memorial Sighet, Universitatea Babeș-Bolyai, Colegiul Național Dragos Vodă din Sighetu Marmației, RomaniaPozitiva.ro, Libraria Independenta BookStory, Galeria Insomnia Cafe.

Le mulțumim domnilor Ilban Ioan și Codrea Petru, cei doi foști deținuți politici, pentru deschiderea pe care au arătat-o față de noi implicându-se în activitățile proiectului.

Comments are closed.