Primele dăți

Posted on June 19, 2013 by

share on facebook   

Acum câteva săptămâni râdeam de modificările făcute pe Facebook. Poți nota prime dăți – primul sărut,
prima dată când ai zburat cu avionul, primul vot, prima gură de alcool și altele. Când și cu cine. Întoarsă recent de la Sighetu Marmației, după vizite la fosta închisoare comunistă și după discuții cu foști deținuți politici, mă întreb cu ce „altele” ar completa ei, sau cei care nu au supraviețuit.

Poate cu prima dată când au fost bătuți sau torturați. Prima dată când au fost închiși fără să știe de ce. Prima dată când au comunicat prin codul Morse. Prima dată când s-au gândit serios că poate nu vor mai avea prime dăți în afara pereților reci.

Facebook însă ne propune să ne amintim de evenimentele fericite din viețile noastre și, pentru că trăim într-un sistem democratic, așa cum e, cu bune și rele, avem ce să ne amintim. Dar până la libertate, au fost privați de ea mulți înaintea noastră. E un vers de la Vama Veche, care spune „fericirea-i când puiul de om vrea în brațe și moare de somn”. Mulți au ratat acele prime momente, nici n-au apucat să-și vadă copiii crescând sau mergând la școală. N-au apucat să bea o bere cu băieții lor, povestindu-le despre cât de complicate sunt femeile.

Poate și noi, acum, în libertatea noastră deplină, îi pedepsim pe cei dragi nouă. Eu i-am făcut mamei multe zile negre și i-am reproșat nonsensuri, dar la final ea încă mă așteaptă cu mâncarea caldă pe masă. Câteodată nu dau semne de viață prietenilor cu zilele, sau nu răspund la telefon (de nechef de multe ori) și își fac griji pentru mine. Dau ochii peste cap când mă ceartă, până când voi păți ceva și lor n-o să le mai pese și vor spune „așa e ea”. Trăim într-o stare de letargie fără să conștientizăm că putem fi cei mai fericiți oameni din lume. Avem prieteni vechi, ne facem alții noi, avem vise pentru care luptăm. Avem o lume la picioare, totuși preferăm să stăm un weekend închiși în case, să ne uităm la seriale. Avem familii care ne îngrijesc și cărora le e frică să ne lase să zburăm tocmai de teamă să nu pățim ceva, în toată libertatea noastră.

Primul sărut a fost pe la 15 ani, în fața blocului (în București), într-o seară friguroasă de decembrie, cu băiatul de care eram îndrăgostită. Era cu vreo patru ani mai mare ca mine. Acasă mă aștepta mare scandal mare pentru că venisem mai târziu de ora 20.00. Am fost pedepsită câteva zile – cred că n-am mai avut voie să „ies afară” (în cartier cu gașca, adică) – dar cumva, îmi aduc aminte râzând doar de acea primă dată și de cât de tare-mi bătea inima. Au urmat apoi prime dăți când mama îmi asculta conversațiile la telefonul din cameră (aveam două, d-alea cu disc), apoi când tot ea îmi citea jurnalele. Acum e mai ușor, că scriu pe laptop și ea nu știe să umble pe așa ceva. Cumva, avansarea tehnologiei a ajutat la creșterea intimității tinerilor.

Cred că ar trebui să ne bucurăm și să ne aducem aminte senini de toate primele dăți, chiar dacă ne-au speriat când s-au întâmplat. Ba mai mult, avem puterea de a le repeta. Examenul oral de la limba română, bacalaureat. Primul examen în fața unei comisii. Eram roșie toată și îmi tremurau picioarele. Am ieșit de acolo cu un 9. Au urmat altele la facultate, discuții în grupuri mari sau interviuri cu persoane de care nu credeam c-o să am șansa să mă apropii. Tracul dispare cumva. Șansa e că putem să încercăm, să greșim, să reparăm.

Deținuții politici încercau să muncească mai mult pentru un colț de pâine în plus. Probabil au fost prime dăți de „mă simt neputincios” pentru toți, după gratii, în celule friguroase. Cred însă că durerea cea mai mare era în sufletele celor de acasă, care știau că nu pot face nimic ca să-i scoată de acolo. Care mâncau, se spălau și dormeau cu o conștiință încărcată, știind că soțul/ tatăl/ fratelee legat în lanțuri sau doarme pe o dușumea rece. Că sunt bătuți pentru obținerea de false declarații nu doar prima dată, ci a doua și a treia, până devenea o rutină, așa cum e pentru mulți dintre noi cafeaua de dimineață.

Nu pot decât să vă întreb ce m-a întrebat și pe mine un om drag, pe care l-am cunoscut la Sighetu Marmației. Când ai făcut ultima dată ceva pentru prima dată? Eram la Sighet pentru prima dată, m-am împrietenit și am rezonat imediat cu echipa GoFree tot pentru prima dată. Am fost într-un liceu din Sighet să cunoaștem elevi șisă le aflăm visele și puterile. Exact, pentru prima dată. Mi-a rămas în gând o fată pasionată de fizică, scriitoare de poezii și care vrea să dea la drept. Tineretul vrea și poate multe, carevasăzică. Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței mi-a rămas și el întipărit, pentru felul în care e gândit. Prin mărturii audio, prin codul Morse sau Europa Liberă pe fundal, printr-o cutie plină cu pământ, simbolizând terenurile care le-au fost luate țăranilor pentru prima datăde stat, în perioada comunistă.

Am vizitat Clujul pentru prima oară și le-am intrat oamenilor de la GoFree în case, la doar câteva zile după ce mă cunoscuseră. Trebuia să mă urc într-un tren spre București, dar m-am lăsat convinsă ușor să mai rămân o seară, în drum spre gară. Pentru că n-aveam nimic de pierdut. Am cu ce completa rubrica „prime dăți” de pe Facebook. Tu cu ce-ai completa-o pe-a ta?

Ancuța IOSIF

Acest material a fost publicat în Revista Go Free #10. Toate materialele au fost realizate în cadrul proiectului Jurnalism Creativ pentru Democrație, proiect finanțat prin programul Tineret în Acțiune.

Comments are closed.