Sâmbătă seara nu se stă în casă!

Posted on May 18, 2013 by

share on facebook   

Te uiți pe fereastră și îți dai seama că e o zi mult prea frumoasă pentru a sta în casă. Așa că dezbracă-te de lene cât de repede poți și ieși afară, că deja ai pierdut mitingul aerian de pe aeroportul Cluj-Napoca și workshop-ul „Memories of a Princess” de Giuseppe Parisi din cadrul Photo Romania Festival. Dar nu e nimic, urmează o zi de sâmbătă încărcată de evenimente pe toate gusturile și manifestații care merită văzute, astfel încât nu o să ai timp să te plictisești.

De la ora 16:00, este permis accesul la a doua zi a  Festivalului 18+, unde vei găsi Labirintul, ateliere creative, expoziții, animatori, instalații artistice și spații interactive. Pe lângă asta, trupe din România, Germania și Franța vor concerta până aproape de miezul nopții, când se va da drumul la distracția din After Party-ul în Gazette.

Începând cu ora 20:00, Omul cu Șobolani concertează în grădina Boema tot în cadrul Photo Romania Festival. Tot astăzi are loc și prima zi a expoziției de fotografie pe tamburi din lemn reciclat „Goliciunea e circulară”, semnată de artiștii vizuali Andrei Cornea și Daniel Loagăr. Evenimentul este găzduit de Galeria Hangar și va începe la ora 20:00.

De asemenea, și Napoca Jazz, Blues and Wine Festival se desfășoară în această perioadă, astăzi de la ora 19:00, concertând Antonio Flinta Quartet (Italia) și Nightlosers (România). Tot de la ora 19:00, dacă preferi o piesă de teatru, Teatrul Maghiar de Stat Cluj îți face o invitație la spectacolul Nichita & Tango.

Tot în această noapte se va desfășura ce-a de-a IX-a ediție a Nopții Albe a Muzeelor. În județul Cluj, în această noapte, își vor deschide porțile pentru tine următoarele muzee: Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Muzeul de Artă Cluj-Napoca, Muzeul de Istorie Turda, Muzeul municipal Dej, Muzeele Universităţii Babeş-Bolyai (de mineralogie, paleontologie, zoologie, vivariul), Muzeul Octavian Goga Ciucea, Muzeul Apei din Floreşti, Centrul Cultural Petre Ţuţea/Centrul de Cultură Urbană şi Muzeul de Etnoarhelogie Petre Poruţiu Iclod. Harta în format  electronic special realizată pentru această seară o puteți găsi aici: http://www.noapteamuzeelor.ro/noaptea-muzeelor/noaptea-muzeelor-in-cluj/

Îți doresc o seară de sâmbătă activă, dar și relaxantă, care să îți ofere ceva frumos de păstrat în minte și suflet. Echipa Go Free va fi și ea prezentă în această seară pe teren, pierzându-se pe străduțe și bucurându-se de artă în orice formă a ei. Așa că…ne vedem în oraș!

Sursă foto: razvee.com

 

Comments are closed.