Cum am capitalizat creștinismul

Posted on May 8, 2013 by

share on facebook   

Primăvara și-a intrat deja de ceva vreme în drepturi. La ce temperaturi sunt în unele zile poți jura că-i vară. 1 mai și mult, mult dor îmi îndreaptă pașii către gara mizerabilă și plina de oameni care n-au mai văzut o cabină de duș sau o cadă de zile bune. O voce monotonă anunță ceva … „Trenul accelerat numărul X vine din direcția Y în câteva minute.” Al meu vine abia peste jumătate de oră, însă m-am pornit din timp de frica ambuteiajelor din ultima vreme. Unii îl numesc „Trenul foamei”, însă numele lui „oficial” e Timișoara Nord – Iași, un traseu lung, plictisitor de nici măcar prezența unei prize în compartiment sau a unei cărți bune nu îl poate anima.

„Paștele în Bucovina” este pentru mulți un slogan über-folosit sau numele unei campanii de conștientizare a „bogățiilor” existente în România. Pentru unii dintre noi însă, acesta este un „eveniment” prin care am tot trecut de vreo 22 de ani încoace. Pentru turiștii fancy cu aer de burghezi ce văd pentru prima oară în viața lor o uliță, locul acesta e raiul pe Pământ. Și timpul pare a curge altfel: dacă sunt din sudul țării mai molcom, iar dacă sunt mai din vest mai alert. Peisaje pitorești, văi, munți, animale care pasc, BIO-ECO la fiecare colț de lume. Case de chirpici idolatrizate de parcă ar fi ultima descoperire în materie de arhitectură, scoarțe și prosoape cumpărate pe niște prețuri ce par destul de piperate dacă nu știi cât o îndurat bătrâna aceia astă iarnă ca să le facă. Ce mai, pentru ei pare că în următoarea secundă o să țâșnească din perete un râu de lapte și miere. Pentru noi, cei ce locuim acolo(sau suntem niște semi-turiști cu vise de intelectuali), tot acest scenariu se pierde în lacrimile cauzate de pierderea mielușelui sau a iepurașului din „bătătură” și în mult prea multe zile petrecute pentru a „aranja” casa de sărbătoare.

O oală veche și plină de funingine bolborosește pe plită. Nici n-am apucat să gust ceva și deja simt că e prea mult. Bucovinenii nu prea au simțul cantității. Farfurii mari sau mici pline de carne de orice fel, ce-are asta de-a face că abia au ieșit din post? „Ia maică și mănâncă ca acolo la facultate nu îți dă nimeni”, fraza asta ajunge un laitmotiv indiferent de canapeaua pe care te afli. Ei și cum nu mănânci carne, în afară de pește și pui? Ce mai contează că ție nici măcar nu îți este foame? Să refuzi mâncarea este unul dintre cele mai mari „păcate”, chiar capital aș putea spune. Și chiar dacă simți că ai pus câteva kilograme pe tine de la ultima întâlnire cu omul respectiv, prima frază pe care o auzi sigur o să fie „Vai, cât de mult ai slăbit, mai mănâncă ceva și dă-o încolo de școală”.

Sărbătorile în partea aceea „feerică” de țară sunt un bun prilej de a afla și ultimele bârfe. Aia s-a măritat, nu știu care lucrează, nu știu care are un copil. Și dacă vrei să afli și dacă nu, tot o să auzi. Vacanțele sunt mereu un bun prilej de a fi la curent cu toate știrile „mondene” din orașele astea micuțe.

Comments are closed.