Forma noastră cea de toate zilele

Posted on January 21, 2013 by Guestpost

Într-una din zile, mă întorceam de la bibliotecă. Eram în autobuz, iar alături erau vreo 3 studente, probabil aflate la începutul „carierei” în universitate. Fiind puţin mai mare ca ele (la vârstă şi, poate, ceva mai matur), am tras cu urechea spre a le auzi subiectele de conversaţie. Auzeam frânturi de propoziţii: „…poate ne dă 3 exerciţii…”, „…trebuie să învăţăm aia şi aia…” etc. Mă gândeam că poate lipseşte ceva din această conversaţie a lor. Ceva care poate ar aduce mai mult conţinut. Să nu fie doar propoziţii, ci de-a dreptul idei.

De când le-am ascultat, mă tot macină ideea aceasta: că noi învăţăm, dar nu aplicăm, sau că pur şi simplu ne luptăm pentru note. Am luat 10, sunt genial/ă. Chiar a crezut cineva că e genial într-o asemenea situaţie. În fine… Cu alte cuvinte, ne preocupăm prea mult de rezultate, nu de conţinutul în sine al muncii noastre. Aici cred că e o problemă mai generală, ale cărei linii aş vrea să le dezvolt puţin mai mult în cele ce urmează.

În urmă cu ceva ani, am mers la întâlnirile de tineret ale unui partid. Nu contează care. Acolo, era un individ mai interesant, care punea tot felul de întrebări. Din răspunsurile pe care le primea, am dedus că el ridica probleme care erau discutate de luni de zile, dar nimeni nu se obosea să le găsească o rezolvare. În schimb, alţi corifei ai tinerilor respectivi, lăudau activitatea lor prin… numărul de apariţii în presă. Cu alte cuvinte, imaginea făcea toţi banii, pe când ceea ce era real era total nesemnificativ. Bine, bine, ştiu! Contează imaginea, pentru că ea vinde produsul. Dar nu e mai bună o imagine care să aibă un ambalaj de o calitate cât mai mare, ca să poţi vinde cât mai multor persoane şi de cât mai multe ori acelaşi produs? După şedinţa respectivă, nu am mai călcat vreodată acolo.

În jurul meu, mereu aud aceleaşi şi aceleaşi propoziţii: ai copiat? Da. Şi, cât ai luat? Nu. Cum nu?… Toată societatea încurajează forme de furt, de corupţie. Sub diferite aspecte. Cam toate aspectele. Şi este tolerată această practică. De profesori, de universităţi, de instituţii publice, de comunitate în general. Poate-poate om lua şi noi un oscior la împărţeală. Totuşi, pe termen mediu şi lung aceste practici ne-au adus unde suntem acum. La o lume în care moralitatea a murit de mult în reacţiile stomacului, în timpul unei dăţi când nu am avut ce mânca. Acest lucru nu îmi confirmă decât ce spunea şi Lucian Boia în ultimul său volum: românii se revoltă doar când le e foame (este o generalizare, dar cred că are acoperire).

Spaţiul public românesc e inundat de forme, de proiecte de modificare a formelor. Când vine vorba de fondul unei probleme, aici lucrurile se complică. Durează mult, nu suntem pregătiţi, nu avem expertiza necesară, facem după ureche, ne contrazicem şi ne ridiculizăm – până când? Nu-i aşa? Subiectul e expirat sau apare ceva mult mai la modă. Şi, ca să fiu puţin mai critic, „evenimentul” care m-a determinat să scriu aceste rânduri este acea petiţie cu 10000 de semnături pentru obţinerea unor facilităţi. Nu ştiu de ce, dar mi-a amintit de cererile dintotdeauna şi promisiunile dintotdeauna: vrem salarii mai mari. Bun, de acord că studenţii nu au cele mai bune condiţii. În orice caz, sunt infinit mai bune ca acum câţiva ani, când erau acele reportaje cu nişte condiţii înfiorătoare. Dar cred că există multe alte lucruri de FOND care pot să fie obiectul unor petiţii. În orice caz, merită felicitări pentru iniţiativă!

Totul vine foarte repede şi totul trece foarte repede. Nu avem o clipă de răgaz să ne oprim asupra unui lucru şi să-i analizăm frumuseţea ori urâţenia în profunzime. Poate că am uitat că, dincolo de culoarea de la suprafaţă, mai există şi un miez. Oricât de infim ar fi.

P.S. Poate că, din când în când, nu ar strica nişte lecturi. O lectură a romanelor lui George Orwell (1984) şi Aldous Huxley (Minunata lume nouă) poate ne-ar face să aruncăm o privire mai pătrunzătoare asupra lumii în care trăim.

Autor: Răzvan Andreșanu