Ușoara atingere a fulgilor de nea

Posted on January 13, 2013 by

share on facebook   

E iarnă… E iarnă și-n sufletul meu. Amintirea primei ierni din copilărie îmi dă emoții, primii fulgi de nea, îngerași în zăpada, ce frumos era! Timpul a trecut și am rămas cu amintirea. Privirea mi-a rămas fixată pe omul de zăpadă din curte. Cineva mi-a șoptit duios: ”Lasă-ţi inima să fugă după sentimente. Ridică ochii şi priveşte în văzduh cum fulgii cad. Atât de liniştit cad şi se topesc pe ochii cristalini. Şi cad fulgi, aşa curaţi şi plini de elan. Câtă linişte…

Peisajul e mirific, doar alb peste tot, oriunde te uiți… E doar tăcere, linişte şi vânt…

Linişte şi vânt. Este o amorţeală sufletească, o cădere totală în gânduri târzii şi atât de profunde.

Sufletul se bucură de dansul fulgilor, ceva atât de unic și care reflectă în sclipirea gheții purpurie. Pe ochi se lasă fulgi încet şi această tăcere este întreruptă de un lătrat de câine, ecoul căruia vine de după dealuri. Sunt singură şi emoţiile-mi sunt aşternute în alb.

Totul este alb în jur, doar ramurile copacilor conferă acestui spaţiu nuanţe gri, ceea ce îmi spune că nimic nu poate fi perfect în această lume. Nimic nu poate fi absolut, nimic nu poate fi alb.

Cine sunt aceşti fulgi?! De unde vin?! De ce puterea şi puritatea lor se sfârşeste o dată cu căderea pe pămînt? De ce se topesc pe inimile noastre? De ce sunt atât de albi, ca apoi sa fie striviţi de această lume? Purity is like snow: it melts. Totul pare pierdut, a rămas doar urma pașilor pe covorul alb din fața ochilor blajini.

E iarnă şi fulgii cad… ”Hai să ne uităm împreună cum ninge”, mi-a șoptit ușor la ureche. Pașii mei se aud foșnind, iar ușoara atingere a fulgilor de nea mi-a rămas în minte, printre cele mai frumoase amintiri.

Totul este alb în jur… nu mai e nimeni pe drum, sunt doar eu și fulgii de nea.

Comments are closed.