Campania “GATA” inițiată de Asociația Go Free a ajuns la a 2-a ediție

Posted on December 2, 2012 by

share on facebook   

Iniţiată de «Go Free – Asociaţia pentru Sprijinirea Societăţii Civile»  în timpul campaniei electorale pentru alegerile locale din
2012, campania “GATA” şi-a propus responsabilizarea cetăţenilor în exercitarea dreptului de a alege conştient şi de vota responsabil. Prima ediţie a campaniei a fost îndreptată împotriva mitei electorale ca strategie de campanie – cumpărarea voturilor cetăţenilor prin oferirea de beneficii pe termen scurt nu este o soluţie pentru România.

Cea de-a doua ediţie a campaniei „GATA” apărută în contextul alegerilor parlamentare nu s-a abătut de la scopul iniţial al proiectului – acela de a responsabiliza cetăţeanul cu drept de vot în procesul alegerilor. Considerăm că responsabilitatea noastră nu se termină în momentul în care am pus ştampila pe buletinul de vot, din contră, efectul actului nostru abia atunci începe. Suntem astfel responsabili pentru alegerile pe care le facem, motiv pentru care noi promovăm un vot responsabil  în defavoarea votului cumpărat, un vot responsabil în defavoarea votului la întâmplare, în defavoarea votului neinformat.

Tema campaniei „GATA” pe care dorim să o lansăm în dezbatere publică este una simplă: promisiunile electorale ale candidaţilor la alegerile parlamentare.

Conceptul campaniei se construieşte în jurul ideii „porcii zboară”, sau mai degrabă, a realităţii din spatele acestei zicale. Ca reacţie la promisiunile electorale nerealiste lansate în campanie de candidaţii tuturor partidelor a apărut cea de-a doua ediţie a campaniei GATA.  „Din 4 în 4 ani porcii zboară!” – acesta este mesajul sub care a fost lansat teasingul pentru campanie. Măsurile promise de politicieni par adesea rupte din basme sau filme SF, astfel că nu au şanse să devină realitate.

Prin această campanie ne dorim să spunem „GATA promisiunilor electorale nerealiste!”, “GATA subestimării electoratului și a capacității lui de a distinge valoarea de adevăr a promisiunilor electorale!”. Visul electoral în care politicienii ne promit „marea cu sarea” trebuie spulberat. E dreptul nostru, al cetăţenilor să acordăm votul unor candidaţi oneşti, care nu încearcă să ne vândă gogoşi, unor oameni care îşi dau interesul să schimbe România prin implementarea unor măsuri reale. Pe acelaşi principiu, este responsabilitatea noastră, a cetăţenilor, să ne informăm cui acordăm votul şi ce măsuri propune acel candidat pentru dezvoltarea României.

Votează pentru o Românie în care porcii nu zboară! Votează responsabil!

Această campanie este susținută de societatea civilă: Asociația European Alternatives, Asociația Mișcarea Civică Miliția Spirituală, Asociația Cluster, Asociația Studenților Romi Romano Suno, Asociația Dreams for Life, Asociația Studenților de la Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca, Asociația pentru Inițiative Durabile – Alternative, RomâniaPozitivă.ro .

Recunoaştere

Campania  GATA a fost nominalizată la Gala Naţională a Voluntarilor 2012, la categoria „Proiectul de Voluntariat al Anului”, secţiunea „Proiectul de Voluntariat al Anului în Domeniul Activism Civic şi Drepturile Omului”, numărându-se printre 5 finalişti la această secţiune. Proiectul câştigător va fi anunţat pe 12 decembrie în cadrul Galei ce va avea loc la Bucureşti.

Comments (2)

 

  1. […] Campania “GATA” inițiată de Asociația Go Free a ajuns la a 2-a ediție   […]