Despre lucrurile simple

Posted on November 22, 2012 by

share on facebook   

Iubesc drumurile zilnice cu troleul de acasă la facultate și înapoi. Îmi place să observ oamenii, să mă uit pe geam, să mă desprind puțin de realitate. Ieri seară nu era niciun zîmbet în troleul 4. Parcă toți oamenii erau ștersi, posaci, triști. Cei singuri erau încruntați, cei însoțiți nu vorbeau unul cu celălalt, nici nu se uitau unul la celălalt. Pînă cînd, în Piața Mihai Viteazul, au urcat două mămici cu copiii lor, un băiețel, și o fetiță. Nu se cunoșteau, dar s-au așezat vis a vis, pe singurele locuri libere. Fetița era superbă; cu părul lung și blond, ochi mari, curioși, gecuță roz și teniși cu steluțe argintii. Băiețelul – mare ștrengar, cu șapcă de la o echipă de fotbal, agitat și plin de energie. La început stăteau (relativ) liniștiți în brațele mamelor lor, studiindu-se unul pe celălalt. După cîteva minute, băiețelul a făcut primul pas și a început să rîdă, să se strîmbe, să bată din palme. Mica domnișoară nu s-a lăsat mai prejos; îl imita în toate, cu veselia aceea sinceră care îi caracterizează pe copii. Imediat, troleul s-a umplut de rîsete. Însă nu doar alor lor. Pasagerii se mirau, întorceau capete, și odată ce detectau sursa de gălăgie frumoasă, toți, fără excepție, zîmbeau. Frunțile s-au descrețit. Persoanele în vîrstă se gîndeau, probabil, la nepoțeii de acasă. Femeile tinere surîdeau cu gîndul la acel moment în care o să își țină propriii copii în brațe. Iar bărbații, ca bărbații: cei mai mulți dintre ei pretindeau indiferență, dar sclipirile din ochii lor spuneau altceva. La Regională, băiețelul a coborît. Atunci și-a făcut curaj și i-a adresat primele cuvinte adevărate fetei: “Cum te cheamă?”. Mamele rîdeau, erau mîndre nevoie-mare. În Piața Mărăști aproape că s-a golit troleul. Am coborît și eu, dar înainte am aruncat o privire la ceilalți oameni. Parcă nu mai erau aceiași ca cei care au urcat la Gară. Zîmbeau, aveau inimile mai ușoare.

Episodul ăsta m-a pus pe gînduri. Datorită a doi copii, unul mai drăgălaș decît celălalt, cîțiva oameni s-au întors la casele lor cu altă atitudine. Voioși. Mi-am dat seama că nu a fost o întîmplare izolată. Lucruri de genul acesta, mărunte și frumoase, se întîmplă în fiecare zi. Veselia copiilor, o vorbă bună din partea unui străin, mirosul de cafea proaspătă dimineața, discuțiile de la cantină cu colegii, un apus frumos pe care-l prinzi în drum spre casă, o melodie care rezoneză cu tine, pachetul cu mîncare primit de la mama, starea pe care ți-o dă o carte bună sau o pereche de cercei nou-achiziționată. Astea sunt doar cîteva exemple din ceea ce înseamnă fericirea: o mulțime de lucruri mici. Sunt oameni care se detașează de ele, de ce se întîmplă în jurul lor, fiindcă își fixează doar țeluri înalte, concentrîndu-se pe ele, și atît. Desigur, să obții o promovare la locul de muncă, să pleci în excursia scumpă pe care ți-o dorești de mult sau să-ți cumperi o mașina nouă sunt, fără îndoială, lucruri care te fac fericit. Dar sunt rare. De ce să nu fii fericit în fiecare zi? Am observat că oamenii care reușesc să fie mereu senini, mereu zîmbitori sunt cei care știu că fiecare zi le pregătește ceva frumos. Simplu și frumos.

Americanul Robert Brault sintetizează perfect ceea ce vreau să transmit prin acest articol, și anume: “Bucură-te de lucrurile mici, fiindcă într-o zi te vei uita înapoi și vei realiza că erau lucrurile mari”.

Comments are closed.