Ready, Steady… WRITE!

Posted on November 8, 2012 by

share on facebook   

Luna noiembrie e mai specială dacă ai cochetat vreodată cu scrisul de ficțiune pentru o perioadă mai lungă de timp. În mare, pentru că e mereu o plăcere să ieși puțin din carapacea ta să vezi ce mai fac alții, iar de când cu internetul nu poți să nu afli ce se mai întâmplă și peste granițe.

NaNoWriMo, pe lung National Novel Writing Month, e o provocare pentru cei cărora le place să scrie, dar nu-și găsesc niciodată timpul. Sau care suferă foarte des de “writer’s block”.  Ideea provocării e să scrii 50 000 de cuvinte (cam atâta e lungimea medie a unui roman) pe parcursul a 30 de zile, din 1 noiembrie până pe 30. Ca să îţi faci o idee ce înseamnă asta,  ai avea nevoie de 1 667 de cuvinte dacă te decizi să scrii în fiecare zi, 2 273 de cuvinte dacă scrii doar în zilele de lucru, sau 6 250 de cuvinte dacă te decizi să scrii doar sâmbăta şi duminica. Un alt exemplu: licența mea a avut în jur de 60 de pagini de text scris şi 26 785 de cuvinte.

Acum, dacă nu v-am speriat cu cifrele, o să mă întrebați: cine naiba stă să scrie atâta din proprie inițiativă într-un timp atât de scurt?

Adevărul este că îți trebuie o doză de nebunie să te apuci de așa ceva. Dar evenimentul în sine e o ocazie foarte bună să zici „la naiba cu toate scuzele, o să scriu povestea aia care-mi stă în cap de atâta vreme!”. Este, de asemenea, o perioadă foarte bună să spui criticului din tine să tacă, pentru că serviciile lui nu sunt necesare în noiembrie. Ideea e să scrii, fără să te oprești să te critici, fără să te întorci să modifici acțiunea, uneori chiar utilizând metode mai neconvenționale pentru a-ți continua firul narativ (o recomandare pe care am găsit-o pe un blog a fost death by shovel – să-ți omori un personaj, oricare, cu o lopată, pentru a pune lucrurile în mișcare). Dar lăsând gluma la o parte, dacă te-ai visat vreodată scriitor cu romane faimoase publicate, sau dacă îți câștigi experiența din scris de un fel sau altul, NaNoWriMo e o oportunitate bună să o dai în bară colosal când vine vorba de calitate. Pentru că e în ordine să încerci să scrii ceva despre care n-ai nici cel mai mic habar, sau să încerci acel experiment scriitoricesc care în orice alt context ar fi fost nebunie curată.

Și dacă ai inspirația să nu te apuci de asta de unul singur (nu că n-ar fi nobilă intenția, dar vei ceda eroic la mijloc de drum), poți să îți faci cont pe nanowrimo.org, să mai participi la discuțiile de pe forum, să te amuzi de benzile desenate care abordează toate ciudățeniile care apar în timpul lunii, să te motivezi citind scrisorile de încurajare de la diverși autori de renume, cum ar fi Audrey Niffenegger, Neil Gaiman sau Philip Pullman.  Și dacă cauți un pic mai adânc, poți găsi și oameni din România care participă la NaNoWriMo. Și ca să zic tot ce am descoperit, hashtagul #nanowrimo pe Twitter îți arată în timp real pulsul evenimentului,  și comunitatea literară de pe DeviantArt e iar foarte primitoare și încurajatoare.

Așa că hai să reluăm întrebarea: cine naiba stă să scrie atâta din proprie inițiativă în așa scurt timp?

De obicei, oamenii care au o poveste de spus. Oamenii care vor să vadă de ce sunt în stare, să se cunoască mai bine şi să-i cunoască pe cei din jurul lor mai îndeaproape. Oamenii care vor să râdă, să se amuze de nebuniile ce le trec prin cap, să își exprime frustrările şi tristețile şi să facă și pe alții să simtă lucrurile astea prin cuvintele lor. Dar serios, eu cred că NaNoWriMo e pentru cei care au o poveste de spus și care au nevoie de o scuză să o pună pe hârtie (sau în cazul nostru, pe laptop). Pentru că, așa cum zice și Neil Gaiman în scrisoarea de mai sus, toate poveștile bune se scriu punând un cuvânt pe hârtie. Și pe urmă încă unul. Și încă unul. Și tot așa.

 

Comments are closed.