Recomandări de la Anim’est: Creepy Animation Night

Posted on October 28, 2012 by

share on facebook   

După cum spunea și Cătălina noastră aici, Creepy Animation Night a provocat numeroși clujeni să iasă din case și să urmărească timp de 3 ore tot felul de bizarerii animate, eu, de asemenea, încadrându-mă în această categorie. De aceea, celor care au ratat seara sau vor să revizioneze producțiile, aș dori să le sugerez câteva dintre scurt metrajele rulate.

Recunosc că multe dintre animațiile proiectate nu m-au încântat peste măsură; ba chiar m-au făcut să mă întreb ce caut în sală. Având în vedere că nu sunt o fană a filmelor care umplu ecranele cu ceea ce se poate numi “un maț ici, un maț colo”, nu voi avea toleranță prea mare nici la tot felul de creaturi care de care mai scabroase. Așadar, am ales să îmi concentrez atenția asupra scurt metrajelor cu un oarecare fir epic, care îți pun (măcar pentru o nanosecundă) neuronii în mișcare sau care utilizează o grafică ieșită din comun, și nu asupra celor care se vor a se fi format prin tehnica urâtului.

Dar să trecem și la recomandări, nu? Pentru asta am realizat un top 5 al animațiilor mele favorite din seara cu pricina, care este pe cât de personal, pe atât de divers:

 

1. Culpable hasta la muerte (Death: guilty as charged)

Din anul 2011 și în regia spaniolului Marcos Busatori, animația de aproximativ 7 minute ne delectează cu dialogul hilar dintre câteva caractere ale culturii horror mondiale, precum: Moartea, Contele Dracula, o fantomă sau un zombie și alții. Toți își dau cu părerea dacă Moartea este cea care se face vinovată de… moartea atâtor oameni. Chiar așa să fie?

 

2. The Facts in the Case of Mister Hollow

Avându-i ca regizori pe Rodrigo Gudiño și Vincent Marcone, această producție îți spune sau doar te lasă să îți imaginezi o poveste fără să utilizeze scene în mișcare. Perspectiva oferită de unghiurile de filmare este intrigantă și totuși, plină de mister. (Canada, 2008)

 

3. The BOX – Poltergeist

Scurt (3 minute) și la obiect! Adică, vedem cum se manifestă poltergeist-ul în cazul unui cățel-cutie: neașteptat de amuzant. O animație realizată de Dadomani Studio. (Italia, 2012)

 

 4. “Ghosst(s)”, Lorn

O producție franceză actuală, “Ghosst(s)” face parte de pe următorul album al trupei Lorn, numit Ask The Dust. Regizat de CRCR, videoclipul vrea să surprindă etapele de trecere dinspre viață spre moarte, când ființa umană se transformă și devine o entitate abstractă.

 

5. Tentation

Produs de Loris Accaries, Marie Ayme, Claire Baudean și Audrey Janvier în Franța, anul trecut, această peliculă reprezintă viziunea asupra erotismului feminin: organic, experimental, visceral.

 

Acestea fiind spuse, destul de Creepy pentru voi sau nu?

Comments are closed.