De ce iubesc Parisul

Posted on September 4, 2012 by

share on facebook   

Totul a început cu o fată care nu era prea sigură de ceea ce vrea și o posibilitate de a pleca undeva. Nu era prea sigură că această călătorie i-ar putea oferi vreun răspuns, dar la urma urmei, cum și Marin Sorescu admite, „nu am timp de răspunsuri, abia dacă am timp să mai pun întrebări”.

Călătorie a început într-un orășel din Nord-Vestul României, mai exact Baia Mare. Până să ieșim din România, drumul nu a fost cel mai plăcut, dar odată cu descoperirea „autostrăzilor” totul a curs lin. Am ajuns acolo după câteva nopți mai mult sau mai puțin dormite într-un autocar plin de viață și de suflete calde. Voia bună și prietenii noi au venit la fel de natural ca briza pe o faleză uitată.

Era destul de dimineață și aveam la dispoziție doar nouă ore să vizităm orașul luminilor. Așa că am luat-o la pas. Am început promenada de sub turnul Eiffel. Cu toate că am fi vrut să vedem marele oraș de sus, coada extrem de lungă și timpul destul de scurt pe care l-am avut la dispoziție ne-a făcut să renunțăm. Am continuat spre Champs élysées pe care l-am fi vrut pașnic, drag, numai bun de luat la pas până la Versailles. Însă nici aici n-a fost să fie așa. Am prins exact ziua în care era Turul Franței. Am privit ceva vreme către „carele” încărcate și oamenii care radiau, după care am pornit spre căutarea Louvre-ului.

Cu toate că minunatul palat se află în capătul bulevardului, drumul a fost oarecum anevoios. O porțiune din bulevard era rezervată doar celor ce dețineau niște VIP pass. Așa că a trebuit să ocolim pe după clădiri. Dacă priveliștea de pe Champs élysées îți inspiră beatitudine și solemnitate, odată ce ai ajuns în spate totul se schimbă. Încercând să ne odihnim picioarele pe treptele vechi ale unei biserici populate am fost repede „alungați” de mirosul înțepător de alcool ieftin și urină, dar și de cei câțiva bețivi ce bâiguiau ceva într-o limbă slavonă.

Am continuat să mergem obosiți de soare și agitație. Într-un final am privit și Louvre-ul. Prima senzație care m-a „încercat” a fost una de împlinire. Însă, ca și restul obiectivelor și acesta a fost văzut pe fugă, doar visând la Mona Lisa.

Ne-am încheiat călătoria la poalele Sacre Coer-ului. Unde pe lângă minunatul chitarist cu un repertoriu format din melodiile celor de la Red Hot Chilly Peppers, aveau loc și diverse acțiuni mai neplăcute. Ca în preajma tuturor marilor atracții turistice, și aici erai asaltat de somalezi care voiau să-ți vândă ba câteva mini-turnuri la prețul de 2-3 euro, ba niște brățari din ațe împletite.

Ziua s-a terminat frumos, cu căderea întunericului și marele Turn Eiffel plin de lumini. Cu toate că am fi vrut să vedem și răsăritul lunii, timpul care „nu mai avea răbdare” ne-a fugărit spre următoare destinație și spre locurile noastre înghesuite dintr-un autocar plin de oameni buni.

Comments are closed.