Păcatul de a fi student la taxă

Posted on July 3, 2012 by

share on facebook   

Spre sfârşitul anului universitar, am aflat dintr-o postare de pe site-ul facultăţii despre taberele la mare. Entuziasmat şi, în acelaşi timp bucuros, că voi putea merge la mare sau la munte anul acesta (întrucât aveam o medie suficient de frumoasă cât să prind un loc între primii 18), m-am dus la secretariat să depun cererea de acordare a unui loc în tabăra de vară.

O dată ajuns la secretariat, surpriză! D-na responsabilă mi-a zis că studenţii de la taxă nu sunt prevăzuţi în regulament pentru a primi un loc în tabăra de vară. Dar că mă va trece pe o listă de rezervă. Asta a fost dimineaţa.

Spre după-masă, ajuns acasă, am intrat pe site-ul facultăţii unde erau deja postate listele finale cu fericiţii beneficiari ai listelor. A doua surpriză: nu eram în primii 18, nu era în primii 50, eram ultimul. Cu o medie de peste 9.60 eram la coadă, după copiluţi cu medii de 6.40. Asta da veste şi dreptate pentru studenţi.

De asemenea, în sistemul universitar românesc, studenţii la buget au totul: abonament gratuit, fac modulul pedagogic gratis (deşi 90% copiază de rup, ăştia fiind viitorii profesori de mâine), au locuri la tabere. Cei de la taxă… învaţă!

Şi plătesc. Desigur, înţeleg situaţia când un student a luat bursă de la o altă facultate şi nu mai poate lua ori când a mai fost o dată în tabără. Dar nu înţeleg raţiunea pentru care un student la taxă, care a făcut o primă alegere greşită în privinţa înscrierii la o facultate, nu poate avea aceleaşi drepturi cu nemuritorii de la buget. Este o absurditate şi, deşi în general mă feresc să dau verdicte „tari”, cel sau cei care a/au prevăzut asemenea prevederi în regulamentul din sistemul universitar sunt nişte CRETINI!

Este exact aceeaşi situaţie de acum câţiva ani când s-a pus problema taxelor şi impozitelor. Vreo 4-5 milioane de muncitori la privat plătesc pentru 15 milioane de asistaţi.  Măcar dacă cei care primesc ar fi buni…

 Articol primit pe adresa redacţiei.

Autor: Răzvan Andreşanu

Cluj-Napoca, iulie 2012

Comments are closed.