Există educaţie după plagiat? – sau cum să distrugi imaginea unui sistem educaţional în 3 miniştri

Posted on June 28, 2012 by

share on facebook   

Aseară mi-am rezervat câteva ore pentru a arunca o privire mai atentă în marea de informaţii şi ştiri care circulă în mediul online pe tema educaţiei, şi, mai recent, cea a plagiatului. Nu pot spune că am fost impresionată de ceea ce am găsit. În afară de câteva materiale muncite, în care diverşi specialişti în educaţie intervievaţi (cei mai mulţi din afara României) au subliniat gravitatea acţiunilor de plagiat, majoritatea articolelor sunt simple înşiruiri de declaraţii ale politicienilor care, în funcţie de tabăra de care aparţin aruncă vina dint-o parte în alta, ca la un meci de ping-pong;  în tot acest timp jurnaliştii par a fi simpli spectatori ce întorc capul din stânga în dreapta de cele mai multe ori, parcă depăşiţi de situaţie.

Dacă mass-media ar indica pulsul societăţii din România aproape că aş putea concluziona că societatea românească suferă de grave afecţiuni cardiace. După ce citeşti 20 de articole din presă pe subiectul plagiatului, 100 de statusuri şi 1000 de comentarii alte diverşilor cosumatori de social media nu poți constata decât faptul că există în România de azi o toleranţă crescută faţă de furtul intelectual şi, mai mult decât atât, noi ca întreg social părem a accepta verdictul plagiatului cu zâmbetul pe buze. Pentru că orice ar spune lumea că ne lipseşte nouă românilor, de un lucru sigur nu ducem lipsă – ironia nu o să ne părăsească nici măcar atunci când doar 20% dintre liceeni vor reuşi să-şi ia bacalaureatul. Dacă nu găsim motive de glumă în gafele ce ne fac celebri în Europa, atunci cu siguranţă că vom găsi motivaţia să ne victimizăm.

Să vedem premisele recente de la care educaţia din România porneşte în recunoaştere spre Europa. Doi miniştri ai educaţiei – Corina Dumitrescu şi Ioan Mang – sunt acuzaţi de plagiat în primele săptămâni de mandat. Dovezile şi declaraţiile apar peste tot – niciunul din cei doi numiţi nu pot susţine public că toate acuzaţiile sunt nefondate, toată lumea se ascunde după deget şi încearcă să mute atenţia spre alte conflicte, de obicei politice. La scurt timp după mascadara care însoţeşte numirea (de două ori ratată) a ministrului educaţiei, primul-ministru – V. Ponta – este acuzat de revista Nature că mai mult de jumătate din teza sa de doctorat este plagiată. Nici de această dată nu avem o poziţie fermă a învinuitului, prin care să respingă categoric acuzaţiile care i se aduc. În schimb, ca şi cum imaginea sistemului academic din România nu ar fi suferit îndeajuns, Guvernul trimite un răspuns plin de greşeli revistei Nature, pe care publicaţia îl corectează şi îl face public cu aceste corecturi. Mai lipsea doar mesajul: România, treci la loc, iar n-ai învăţat deloc!

În ţară se aud doar urlete şi batjocură la adresa liderilor politici, în timp ce poporul pare a se ruga ca ţările europene să se mobilizeze să doneze un „2%” pentru educaţia din România – mai ştii, poate o vor face pentru a „spăla” imaginea sistemului academic în faţa non-europenilor. Pe ultima sută de metri ministrul interimar al educaţiei – Liviu Pop – publică texte pline de greşeli pe blogul personal şi este luat peste picior de presă după ce dă o rezolvare greşită unui subiect de matematică de clasa a VIII (profesor de matematică fiind).

Preluarea responsabilităţilor şi asumarea poziţiilor clare în societatea românească încep să ni se pară precum floarea de colţ, şi le tratăm cu atâta uimire şi mirare atunci când le sesizăm prezenţa. Ceea ce pentru unii înseamnă moralitate şi bun-gust nouă ne apare adesea ca extraordinar sau imposibil de atins, de realizat. În timp ce tările europene (vezi cazurile de plagiat ale politicienilor din Germania şi Ungaria care au demisionat înainte să se finalizeze ancheta deschisă pentru plagiat) ne dau lecţii despre onoare, iar universităţile europene au recurs adesea la retragerea formală a titlului de doctor în rarele cazuri de plagiat, în România totul e trecut în scurt timp sub semnul uitării, mai mult chiar, al acceptării. Iar când vine vorba despre investigarea acuzaţiilor de plagiat universităţile din România par a intra în transă – o dulce hibernare care le permite supravieţuirea (fără demnitate!) până la stingerea scandalului politic. Cât despre retragerea titlului de doctor eu încă n-am auzit o poziţie categoric exprimată.

Până la deşteptarea României mai las doar un mesaj simplu instituţiilor şi actorilor publici care sunt responsabili de educaţia noastră: GATA cu plagiatul!

www.gofree.ro

Comments are closed.