Conferința internațională „Studenți pentru studenți”

Posted on May 4, 2012 by

share on facebook   

Conferința internațională „Studenți pentru studenți”  este una organizată de Organizația Studenților Chimiști împreună cu Facultatea de Chimie și Inginerie Chimică și Societatea de Chimie din România. Cu ocazia acestui eveniment, studenții la master, doctorat și chiar licență își pot face cunoscute activitățile de cercetare, ideile și inovațiile. Acesta oferă, de asemenea, posibilitatea interacționării cu tinerii/viitorii chimiști și ingineri chimici din celelalte centre universitare mari din țară și nu numai, într-un mediu academic.

Va exista și posibilitatea de interacționare cu tineri experimentaţi şi studenţi cercetători din domeniul chimiei, ingineriei chimice şi chimiei alimentare şi de a schimba idei, păreri şi experienţe, atât pentru studenții participanți, cât și pentru cei din echipa de organizare.

Programul este un mix între prezentările participanţilor şi a unor cercetători mai experimentați, adică masteranzi, doctoranzi şi profesori cu lucrări publicate ȋn reviste de specialitate din domeniul chimiei, ingineriei chimice şi chimiei alimentare, care prin experienţa lor şi temele prezentate vor da evenimentului o aură  mai academic.

În completarea programului, se vor organiza seri de socializare în care invitații, organizatorii și participanții vor avea ocazia să interacționeze într-un cadru mai puțin formal.

Dat fiind faptul că începând de la ediția anterioară(a VIII-a) evenimentul va fi unul internațional, limba de prezentare a lucrărilor va fi engleza. Aceast lucru având ca menire înțelegerea subiectelor de către toți „spectatorii”(chiar și cei ce vin din țări în care româna este doar o limbă „exotică”).

Ediţia a IX-a a Conferinţei Internaţionale „Studenţi pentru Studenţi” va avea loc la Facultatea de Chimie şi Inginerie Chimică în perioada 10-13 Mai 2012, iar programele de socializare vor avea loc atât în localitatea Cluj-Napoca, cât şi în împrejurimi. Pentru program ;i detalii suplimentare, accesaţi pagina conferinţei.

Comments are closed.