Când nu-ți mai rămâne decât schimbarea

Posted on April 25, 2012 by

share on facebook   

 Se zice că prima persoană care observă schimbarea comportamentală ești chiar tu. Și  deși uneori ți-o negi pentru multă vreme, ajungi să te trezești într-o dimineață și să-ți  dai seama că nici măcar ție nu-ți mai place de tine, iar din punctul acesta, dragă  prietene, nu ai decât două căi: ori te schimbi ori te cufunzi în depresie.

Schimbarea voită este foarte dificil de acceptat. Știi că este acolo, știi că ceva nu este  ok și totuși amâni pentru că deși nu recunoști ești un leneș și jumătate. Citeam zilele  trecute un citat de Sebastian Loaysa în care zicea că simplul motiv pentu care așa zisul  pesimist nu se bucură de viață este pentru că îi mult prea leneș. Mi-am dat seama că și  eu îs în barca asta, iar cei care au cel mai mult de suferit de pe urma crizelor mele, mai  mult sau mai puțin teribilisto-depresive, îs oamenii care întradevăr mă iubesc. Însă  iubirea nu este o resursă nelimitată, așa cum viața însăși nu este ceva ce ne-a fost dat  pentru a îngropa. Un dar își împlinește menirea doar atunci când ajunge folositor  celui ce l-a primit.

Bineînțeles că nu vorbesc doar de schimbarea aceea totală, în care îți schimbi

viziunea, modul de a gândi etc., ci și de lucrurile mici care reușesc să te deranjeze într-o măsură

photo: Jarmo Glader

mare.

Poate ai o problemă cu deciziile proaste pe care le tot iei de o vreme încoace; nu-ți spune că ești student și n-ai decât 20 de ani și un venit mic pentru că nu vei face nimic altceva decât să-ți perpetuezi mizeria. Bineînțeles, exemplele pot continua, dar nu ăsta este scopul meu.

Ideea e că nimeni nu este responsabil de fericirea ta. Nici măcar universul cu astrele lui cu tot. Ești singurul stăpân al vieții tale, cui ai vrea să-i mai pese dacă ești bine sau nu? Când privești din unghiul acesta îți dai seama că schimbarea este o nevoie aproape constantă pentru a te menține pe linia de plutire, mai ales dacă ești o fire mai melancolică sau pur și simplu îndreptată spre dezastru. Și atunci, de ce ai amâna-o dacă știi că este punctul de plecare spre bunăstarea ta?

Comments are closed.