Concurs pentru bloggeri organizat în cadrul Japan Play Transylvania

Posted on April 19, 2012 by

share on facebook   

În cadrul JPT, BenQ va oferi suport tehnic, respectiv proiectoare, dar şi monitoare pentru zona de gaming(zona de jocuri pentru console și PC). Tot la această zonă a festivalului, sponsorul va oferi drept premiu un monitor de gaming  BenQ RL2450HT. De asemenea, compania va susţine şi un concurs adresat special bloggerilor, premiul cel mare constând întro cameră foto cu super zoom BenQ GH700.

Concursul constă în postarea pe blogul personal a unui răspuns la întrebarea „De ce vrei să participi la festival?”. Postarea va fi completată cu link-ul japan-play.com şi cu afişul concursului. Bloggerii sunt invitați să scrie oricâte postări doresc și, ulterior, să ni le trimită prin intermediul secțiunii contact de pe site-ul blogalinitiative.ro. Juriul, format din reprezentanţi atât ai Japan Play, cât şi ai Blogal Initiative, va desemna câştigătorii, în funcție de creativitatea mesajelor, gradul de implicare în campanie și respectarea regulilor concursului.

Câştigătorul premiului întâi se va învrednici cu titlul de foto-blogger-ul festivalului și va primi cadou aparatul foto mai-sus menţionat. Bloggerul poziționat pe locul al doilea va câştiga bilete pentru ambele zile ale festivalului.  Pentru a afla mai multe detalii referitoare la concurs, reguli şi premii, accesați http://blogalinitiative.ro/campanii/foto-blogger-la-japan-play-cluj-napoca.

Reamintim că locaţiile principale ale festivalului Japan Play Transylvania vor fi Casa de Cultură a Studenţilor, dedicată culturii moderne nipone, accesul aici făcându-se pe bază de bilet, şi Centrul de Cultură Urbană Turnul Croitorilor, dedicat exclusiv culturii tradiţionale japoneze, cu intrare liberă.

 

Comments are closed.