Dragostea pentru tradiţie nu e efemeră

Posted on February 18, 2012 by

share on facebook   

Acest interviu a fost publicat în Revista Go Free no. 6, Feb. 2012

Asta am învăţat de la George Iordăchescu. Duminică, pe la prânz, l-am cunoscut pe George, un tânăr cu planuri de viitor mărețe, dar în același timp cu picioarele pe pământ, care știe să-și facă viața frumoasă în fiecare zi. Între o cafea și o ninsoare agitată, am cunoscut o persoană cu care ai ce să povestești, cu care am vorbit în aproape 2 ore despre marea lui pasiune: obiectele tradiționale.

GF: Pentru început, spune-ne câteva cuvinte despre tine. ( din ce oraș ești, la ce facultate studiezi și care sunt hobby-urile tale).

ISG: Mă numesc Iordăchescu Sergiu George, student la Sociologie anul 3 și la Istorie anul 3, ambele la zi. Sunt din Comuna Berevoiești, din  nordul Muscelului, Argeș. Liceul l-am făcut la Ploiești, având înclinații spre științele socio-umane, iar apoi am ales Clujul. Așteptările mele au fost sastisfăcute într-o mare masură și acum pot să spun că mă regăsesc foarte mult în toată această dinamică socială la care suntem martori.

Despre hobby-uri nu știu ce să zic, aproape toate lucrurile pe care le fac, le fac cu plăcere, de exemplu despre colecția mea nu știe multă lume, nici măcar cei de la facultatea mea. Îngrijesc această colecție de obiecte de fiecare dată când merg acasă. Se poate adăuga la hobby-uri muzica barocă, ciclismul și arta în general. Îmi place să fiu atent la originea anumitor obiecte.

GF: Echipa GO FREE a tras cu urechea prin Cluj și a auzit că ai un muzeu. Despre ce este vorba mai exact?

ISG: Colecția mea de care sunt mândru, nu este muzeu propriu-zis, deoarece nu este într-un circuit public deocamdată. Se află într-o cameră foarte mare din Berevoiești, situată în centrul comunei, lângă “Muzeul de Arte Plastice”, unde se regăsesc aproximativ 200 de lucrări ale pictorilor români, colecție rurală deloc promovată, chiar și locația se dărâmă. Obiectele din colecția personală le-am strâns din timpul liceului, aproximativ peste 800 de obiecte și fiecare are câte o poveste aparte. La început, colecționam doar costume populare, din donații mai ales, erau bătrâne care mi le ofereau. Acum am foarte multe obiecte meșteșugărești și mai puține costume populare și țesături, proporțional vorbind: piese de port popular, mobilier, țesături și foarte multe materiale cu motive ( bucăți din ie, cel puțin 200 de fragmente de țesătură ), cu toate că astfel se pierde identitatea costumului respectiv. Costumele înglobează identitatea locală, care în ziua de azi nu mai există de câteva decenii bune.

GF: Cum ți-a venit ideea și de la cine a pornit totul?

ISG: Încă din liceu, făceam diverse proiecte ce țineau de etnografie și mergeam pe teren să cercetez. Astfel, eram în contact permanent cu bătrâne care îmi spuneau că au diferite obiecte meștesugărești. Așa am început să strâng foarte multe obiecte tradiționale, iar în ultimul an am adunat aproape orice ce avea legatură cu viața rurală. Această colecție nu este o stare finală, poate din măcar începutul. Este doar un spațiu de depozitare a lucrurilor și are obiecte doar din zona mea. Aștept să am un loc al meu, un muzeu unde să am sunete, imagini, să fie un mediu extrem de stimulant pentru vizitatori. Dacă o să fac vreodată un muzeu, va merge pe ideea “Muzeului Țăranului Român” din București, deoarece are o abordare mai avangardistă, nonconformistă. Există acolo “Sala Crucii”, cu obiecte care îți expun o trăire simbolică, nu neapărat autentică. Ideea mea e deviantă, cu multă sticlă, cu oțel, având o abordare avangardistă. Îmi doresc ca vizitatorilor să le creeze un impact vizual, care să îi frapeze, să fie ca o incitare la dialog. Ideea de vitrină într-un muzeu nu mi se pare potrivită, mi se pare aberantă, greoaie și o abordare impenetrabilă.

GF: S-a remarcat până acum această invenție a ta sau ai promovat-o în vreun fel?

ISG: Nu am avut timp să o promovez și nu o promovez deocamdată. Cum spuneam, nu este un muzeu cu adevărat, este o colecție în curs de structurare în muzeu. Locul este vizitat informal de foarte multe cunoștințe de ale mele sau oameni din zona mea, condiția este ca a doua oară când vii să vizitezi, trebuie să aduci neapărat un obiect tradițional. A fost cercetat amplu de către “Muzeul Țăranului Român”, atunci când am lucrat un proiect împreună, au venit la mine 2 zile, am dat interviuri la fel de informale, dar nu știu dacă a apărut ceva scris despre colecția mea. În presă sigur nu a apărut.

GF: Admiri pe cineva din mediul tradițional?

ISG: Nu recunosc hegemonia elitelor culturale, mai ales în crearea identității. Lucrurile pornesc de la oameni simpli, nu care se înfățișează a fi oameni care promovează identitatea culturală. Nu am modele.

GF: Dintre locurile tradiționale din România pe care le-ai vizitat, care ți-a rămas rămas întipărit în memorie?

ISG: “Muzeul Țăranului Român”, din București. Nu putem compara locurile pentru că sunt lucruri total diferite, cu toate că se forțează mâna, incercând să se promoveze doar anumite locuri. Colecțiile mici le consider frumoase, care iau contact cu identitatea locală, sunt oameni care le vând și îți împărtășesc experiența lor de cunoaștere. O identitate nu se poate ierarhiza cred eu.

GF: Îmi vorbeai de experiența trăită la “Muzeul Țăranului Român” din București.

ISG: Da, este una dintre cele mai fericite experiențe trăite până acum. Am câștigat faza națională a unui concurs, premiul I pe țară, un proiect de stimulare a colecționarilor privați, iar anul acesta au decis să aducă un colectiv mai tânăr. Am participat 5 tineri din diverse colective culturale, am avut cursuri intensive ce priveau ateliere legate de marketing și promovarea obiectelor tradiționale, etc. A fost o experiență teoretică favorabilă pentru cariera mea, o săptămână de vizite pe teren, am fost chiar în câteva locații din România unde există colecții foarte bine întreținute. Fiecare colecționar are felul lui de a-și expune muzeul, de a și-l întreține, etc. Proiectul s-a finalizat la “Muzeul Astra”, din Sibiu, unul dintre cele mai bune muzee etnografice din țară. Rezultatul a fost constituirea Rețelei Naționale a Colecțiilor Private Etnografice cu Caracter Sătesc ( RECOMPENS) – cea mai mare rețea de muzee din țară după RMNR. Suntem aproape 30 de membri, există diversitate și încercăm să contribuim la o mai bună popularizare și întreținere a lor.

 

GF: Din câte am văzut ai un blog. Ce subiecte îți place să abordezi?

ISG: Blogul este un rezultat al activității mele din liceu, din zona tradițională. Sincer nu am mai scris pentru că am luat o pauză pentru o abordare mai teoretică, nu doar o constatare empirică. Pe blog, aveam articole care vorbeau fie despre costume populare, fie despre tradiții și obiceiuri din anumite zone. Am zis că trebuie să reîncep să scriu, în special despre conservarea și restaurarea obiectelor tradiționale, cum ar fi temperatura, umiditatea, lucruri care prelungesc viața obiectelor.

GF: Cu ce te ocupi acum? Ce activități întreprinzi?

ISG: Pe lângă facultate, fac voluntariat la Organizația Europeean Alternatives, unde sunt și membru în Rețeaua Trans-Europa. La momentul actual, avem un proiect pe tema democrației, ce însemna ateliere și dezbateri privind democrația din diverse state europene, ce vor fi susținute în diverse orașe din țară. În același timp, sunt coordonatorul voluntarilor la Teatrul Național din Cluj-Napoca.

 

GF:  Ce planuri de viitor ai?

ISG: În primul rând crearea unui muzeu. Pentru asta am nevoie de spațiu și fonduri, un plan de viitor puțin îndepărtat. În acest moment, mă pregătesc pentru admiterea la o facultate europeană, unde intentionez să urmeaz un master în sociologie și apoi poate un doctorat. Nu-mi prea place în general să-mi fac multe planuri, pentru că lucrurile sunt fluide, foarte schimbătoare.

GF: Ce părere ai despre târgurile meșteșugărești din zona Clujului?

ISG: Eu cred că manifestările de acest gen, târgurile care se dau tradiționale, sunt puțin diferite de ceea ce reprezintă realitatea, adică se vând produse standardizate și nu sunt deloc veridice. De exemplu, am găsit ceramică care nu era traditională. Li se dau o încărcătură simbolică neadecvată pentru ceea ce sunt ele defapt și se creează o identitate forțată a obiectelor. Târgurile sunt mijloace de autocelebrare a unui capitalism care vrea să aiba o față tradiționalistă. Asta are repercursiuni negative asupra identității locale și asupra gospodăriilor rurale. De exemplu, în trecut, femeile puneau un greș, adică un punct, ceva ce nu eera simetric, un punct care nu ar trebui sa fie acolo. Acest lucru semnifica amprenta ei asupra lucrului respectiv. Femeile credeau că doar Dumnezeu poate fi perfect, iar înainte ca ele să moară, ultimul lucru țesut trebuia să fie perfect ( poveste auzită de la țară ). Acasă, am și perdele cu o linie care nu își are locul acolo, e un bun indicator pentru cine nu cunoaște fooarte bine tradiția anumitor lucruri, sau un indicator pentru a vedea dacă persoana care vinde spune adevărul despre obiectul respectiv.

GF: Ce mesaj dorești să le transmiți studenților și cititorilor GO FREE?

ISG: Recomand tuturor să fie foarte atenți la mărcile identitare care se crează în jurul lor și să respingă toate lucrurile care au pretenția de a fi generale. Trebuie să gândim totul foarte focalizat în contextul social, cultural și economic, din care extragem componentele respective. Noi trebuie să respingem esențializările și reducționismul la care suntem forțați să luăm parte.

Comments are closed.