Un interviu aparte… cu cei de la Unguru’ Bulan!

Posted on February 9, 2012 by

share on facebook   

Acest interviu a fost publicat în Revista Go Free no. 6, Feb. 2012 

Unii, dintr-un cerc mai restrâns, îl ştiu pe Saipro (Ciprian) ca şi Dj la un radio din Baia Mare, sau ca şi reporter într-o perioadă la Cronica Cârcotaşilor, iar alţii îl cunosc ca şi Unguru’Bulan”. Cu toate că sunt băimăreancă, eu am avut plăcerea să-l cunosc pe Ciprian Cătunescu de abia acum: un tip modest şi sincer, foarte vorbăreţ, pe care l-am admirat încă de când eram mică, când îl vedeam pe străzile băimărene şi îi ascultam programul de dedicaţii seara la radio. După atâţia ani am avut plăcerea să stăm în sfârşit la o cafea, tocmai în inima Clujului, unde mi-a povestit de proiectul său de suflet.

GF: Saluut! Vrem cu nerăbdare să facem cunoştinţă cu persoanele din spatele acestui proiect!

CC: Eu sunt Cătunescu Ciprian, am fost animator radio la Club FM din Baia Mare şi acum mă ocup de partea audio a desenelor animate. A doua persoană care lucrează la proiectul “Unguru’ Bulan” împreună cu mine este prietenul meu şi în prezent asociatul meu, Szilard Szekely (“Szile”). L-am cunoscut prin anul 2007, când era un freelance graphic designer şi solistul formaţiei Ultimul Nivel. El se ocupă de partea video a proiectului.

GF: Cum s-a născut acest proiect?

CC: La început am lucrat singur. Totul a pornit mai întâi de la un spot RDS, pe care l-am primit pe mail de la Oradea ( sediul central RDS ). Pe vremea aceea, toată lumea spunea “RDSH”, în loc de RDS. Să vă spun despre ce era vorba. Reclama înfăţişa un monolog la telefon între doi prieteni şi scotea în evidenţă faptul că aveai minute gratuite de la 10 încolo seara, pentru ca românii să vorbească cu prietenii lor din Ungaria. Când am auzit spotul, pe atunci lucram la radio şi la producţia publicitară a reclamelor audio, când mi-a venit ideea de a inventa 2 personaje care să vorbească. Le-am dat nişte voci şi am făcut spotul. Mi-am chemat un coleg de la radio să-l asculte, după care a tot circulat aşa între prieteni, trimiţând linkul pe Messenger. Reclama a fost folosită în uz intern, a stârnit râsul colegilor mei de la radio şi m-au rugat să le trimit “pastila”, aşa cum îmi place să o numesc, pe mail. Acest lucru s-a întâmplat pe data de 25 noiembrie 2005. Ulterior, a ajuns în tot radioul, de aproximativ 30 persoane şi s-a cerut o continuare. Am tot făcut o glumă una câte una, până când am ajuns la cea cu piesa “Sabia lui Zoro”. Mi-am dat seama ce impact a avut şi unde a ajuns. La un moment dat m-am oprit, iar într-o zi m-a sunat un coleg şi m-a întrebat dacă m-a sunat “Huidu”. Nici nu am ştiut despre ce vorbeşte. Prietenul meu mă sunase defapt să-mi spună că m-a pus în contact cu Şerban Huidu, de la Cronica Cârcotaşilor. Am luat legătura cu el şi a fost încântat de contactul cu mine, încât mi-a cerut o colaborare pe Cronica de la radio. Trebuia să fac “pastiluţe” de râs, o dată pe săptămână, fără limbaj licenţios, ca să fie difuzabile pe radio. În anul 2008, s-a difuzat la Cronica Cârcotaşilor de pe TV, episodul de Crăciun cu Gigi, lucru care a fost bine primit. Desenele nu sunt neapărat umoristice, sunt de un umor popular, la fel ca şi Cronica. Ne folosim de umorul popular, pemtru a prezenta nişte cazuri din România de azi.

GF: Cum v-a venit ideea alegerii numelui “Unguru’ Bulan”?

CC: Aveam un coleg la radio, de etnie maghiară, care avea mereu ceva de zis, era cam pornit şi cineva i-a zis “Unguru Bulan”. Defapt, şi Huidu zicea la radio, când am început colaborarea, “acum urmează Unguru’ Bulan!”.

GF: Se spune că “viaţa bate filmul” or something like that. Există vreo legătură între voi şi personajele din aceste benzi desenate? Cum au luat viaţă mai exact personajele Frăţică, Unguru’Bulan, C8ilu’ şi Gushteru?

CC: Nu există o legătură prorpiu-zisă, pastilele sunt mai mult decât ne-am gândit noi iniţial. Cu toate astea, în fiecare personaj m-am regăsit cumva, prin replici de pe la bloc sau întâmplări din viaţa mea, din interiorul grupului. De exemplu, pentru personajul “C8ilu’” m-am inspirat din niste faze cu copii de la blocul meu. Aveam un copil inofensiv la bloc, însă crizat, care urla mereu pe la scară şi eu îl auzeam. Am vrut să-l facem exact aşa, un personaj care dă replici de oameni mari. În principiu, eram şi fan bancuri de la bun început, dar m-am detaşat oarecum de asta, pentru că nu voiam să folosesc aceleaşi replici. Iar referitor la desenul animat, strada Electrolizei de exemplu, a apărut din joacă, pentru că acum, cum probabil ştii deja, nu mai există. J

GF: De unde vă vin ideile pentru fiecare serial? Ce sursă de inspiraţie aveţi?

CC: “Pastilele” sunt defapt oglinda societăţii româneşti. La început, erau chestii personale, acum sunt reflecţia societăţii. Fiecare se regăseşte în ele, pentru că ne folosim de aspectele economice, politice, etc. ale ţării. Sunt subiecte de rang naţional, ca lumea să le poată înţelege.

GF: Aveţi 7 ani de existenţă. Câte lucruri s-au schimbat faţă de cum eraţi la început?

CC: Ne-am extins cu siguranţă. De la ziua în care prietenul meu “Szile” desenase de mână 4 personaje, au trecut câţiva ani. Când mi le-a arătat, mi-a plăcut foarte mult şi voiam să facem un concept animat. Apoi, am făcut un site, prin 2007, unde puneam absolut tot ce lucram. Încet încet am tot dezvoltat proiectul. Acum personajele nu mai arată cum arătau iniţial. Szile nu a avut atunci facultate în domeniu, erau desene de mână. Pe parcurs şi-a perfecţionat stilul. Ne-am schimbat, pentru că ne-am maturizat. Pe atunci aveam 27-28 de ani, iar cu timpul am văzut lucrurile altfel. Replicile iar s-au schimbat. Întâi mă gândesc, apoi le scriu şi durează cel puţin 2 ore. Încă de la pastilele “RDsh” nu mai folosim înjurăturile, deoarece cu timpul au inceput să ne asculte mulţi copii, deşi sunt sigur că mulţi nu înteleg o pastilă pe care o prezint despre anumiţi oameni, dar îi atrag ceva anume. Atunci am renunţat la acest aspect, pentru că le dădeam şi pe radio, trebuiau să fie difuzabile. Sincer, nu vreau să fiu responsabil pentru proasta educaţie a unora! 🙂

Acum, avem două mari proiecte pe care ne axăm: proiectul audio se numeşte Unguru’ Bulan, iar cel video se numeşte “Luzării de pe Electrolizei”. De la acel episod pe care l-am făcut la Cronica Cârcotaşilor, în 2 luni de zile, am optat pentru animaţia clasică 2d. E o muncă titanică pentru un om! Aşa noi ne-am făcut stilul nostru de lucru. Am început să căutăm oameni care să ştie să deseneze, ceea ce a fost foarte greu. În BM n-am găsit, în Cluj îi ştiam pe cei de la Trilulilu, însă aveau designerul lor. Cineva ne-a spus la un moment dat de agenţia Reea, din Târgu Mureş. Ei aveau doi oameni, cu care am început treaba prin vara lui 2010. Am făcut un episod pilot, pe care l-am realizat în 4-5 luni, pentru că oamenii respectivi nu prea aveau timp. Hopefully, proiectul va creşte în continuare, deoaece ca branding cred că am crescut în fiecare zi cu câte puţin şi consider că am evoluat în bine deocamdată. O chestie pe care am învăţat-o de la Cronică e că nu poţi face mereu ceva bun, unele episoade sunt mai bune, altele mai puţin bune.

GF: Pe Facebook aveţi foarte mulţi fani: în jur de 45.000. În ce măsură v-a ajutat promovarea de pe reţelele sociale?

CC: După părerea mea, nu sunt mulţi faţă de alte pagini care nu prezintă nimic. Noi oferim un conţinut exclusivist, de calitate. Site-ul e în construcţie, pentru că vrem să ne folosim de mai multe tehnici cu care să-l facem mult mai atractiv.

GF: Am observat că aveţi şi voi o aplicaţie haioasă pe Facebook. Cum v-a venit această idee?

CC: Legat de aplicaţie, am văzut că sunt la moda şi trebuia să o legăm cumva de conceptul nostrum. Ideea a fost a lui Dan Masca, deţinător Reea, din Târgu Mureş, firma care produce desenele noastre animate şi vineri seara i-am dat drumul. Oricum, aplicaţia mai trebuie puţin ajustată. Pe viitor, vom mai face 2-3 aplicaţii, însă obiectivul nostrum principal de activitate rămân animaţiile.

GF: Ce planuri de viitor aveţi?

CC: În primul şi în primul rând, ne dorim foarte mult difuzarea pe TV, însă lipsa  antreprenoriatului din România îşi spune cuvântul. Nimeni nu vrea să rişte. Desenul animat l-am conceput tocmai ca să-l dam pe TV. Deocamdată nu avem decât speranţe şi nici o promisiune, pentru că e greu de realizat acest lucru.

GF: În final, o urare originală pentru toţi cititorii GO FREE, dar şi pentru fanii voştri.

CC: În primul rând, fanilor le-aş mulţumi foarte mult pentru susţinere! Mulţi au înţeles despre ce e vorba în proiectul asta şi eu cred că le-am dovedit că există şi oameni de valoare, inteligenţi, peste tot pe unde am fost, am fost foarte bine primiţi. Ştiu că e clişeu, dar fără ei chiar nu am fi aici! Iar cititorilor GO FREE, o urare mai originală: să nu bea prea mult! 🙂

Comments are closed.